Învaţă pe copil

1child

Isaia 61:1-64:12

Isaia 61:8b

„Le voi da

cu credincioşie

răsplata lor.”

*

Cine face această promisiune ? Cine se ţine de promisiune întotdeauna ?

Dumnezeu întotdeauna face ce spune, şi aceasta la vremea hotărâtă de El.

Învaţă pe copilul tău sau al altora că Domnul Isus Hristos va reveni ca să răsplătească pe cei credincioşi. Cum răspunzi întrebărilor unui copil în ce priveşte revenirea Domnului Isus?

Spune simplu şi scurt, căci copilul trebuie să ştie adevărul. Iată câteva întrebări şi câteva posibile răspunsuri :

Ce se va întâmpla cu noi când Domnul Isus va reveni?

Venirea Domnului va fi aşa de iute ca la o clipeală de ochi. Biblia ne spune că noi vom întâlni pe Domnul în văzduh (1 Corinteni 15:52). Nu ştim exact cum va fi acest lucru, dar ştim că ne vom duce prin aer cu Domnul Isus. Apoi ne vom reîntoarce pe pământ împreună cu El, iar El va domni ca Împărat peste tot pământul. Separarea de familie poate să aducă frică în copilul tău aşa că spune-i că dacă-L iubeşte pe Hristos va fi împreună cu familia lui. Aminteşte-i istorioarele favorite din Biblie despre Domnul Isus. Încurajează-l şi spune-i că Domnul Isus care a fost bun cu oamenii, a făcut minuni, a iubit pe alţii, i-a ţinut în braţe pe copii, a învăţat despre Tatăl şi este Cel ce se va întoarce ca Împărat.

Cum arată cerul?

Cerul este locul unde Dumnezeu Tatăl şi Fiul Său Isus Hristos locuiesc. Nu arată şi nu este ca locurile pe care oamenii le-au văzut. Domnul Isus a plecat la cer ca să pregătească loc (case) pentru toţi cei ce-L iubesc şi cred în El (Ioan 14:2). În cer nu va fi durere, nu va fi tristeţe, nu vor fi lacrimi şi nu va fi moarte. Nici un lucru rău nu va fi în cer. Toată lumea va fi fericită în prezenţa Domnului Isus. Aminteşte-i de personajele favorite din Biblie, spunându-i că le va întâlni. Aminteşte-i de persoanele dragi care au murit, că vor fi acolo. S-ar putea să fie refractar la gândul că va părăsi singura casa pe care o ştie. Aceasta este o reacţie normală. Asigură-l că noi vrem să mergem în cer pentru că ne dorim să fim cu Domnul Isus şi viaţa va fi mult mai frumoasă acolo decât pe pământ unde este multă suferinţă şi dezamăgire. Biblia nu ne spune că o să cântăm toată ziua sau o să ştim cânta la instrumente. Va fi odihnă în ceruri, dar va fi şi închinare. Va fi şi lucru. Vom putea gândi, vom putea vorbi, ne vom bucura cu oamenii şi cu Dumnezeu.

Inima mea Te aşteaptă, Doamne!

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s