27 Februarie

27 Februarie

Geneza 5:21-24

Geneza 5:24 : ,,Enoh a umblat cu Dumnezeu.”

Noi suntem plăcuţi înaintea lui Dumnezeu atunci când Îl credem, Îl iubim şi Îl ascultăm.

Te-ai gândit vreodată cum ar fi să te afli în grădina Eden şi să umbli de mână cu Tatăl tău ceresc, cu Dumnezeu? Copilul tău nu poate să umble printr-o grădină ţinându-L de mână pe Dumnezeu, dar poate să umble prin natură ţinântu-te pe tine de mână. Mulţi adulţi se plimbă ca să facă exerciţiu fizic. Totuşi, copilul tău nu se bucură dacă tu faci exerciţii fizice, el vrea să petreci timp cu el. Ţine pasul cu copilul tău atunci când te duci la plimbare cu el. Plimbarea cu copilul tău are multe beneficii. Astfel ai ocazia de a scăpa de stresul de la bucătărie, de lucrul din casă sau de afară etc. Şi copilul tău trece prin stres, chiar dacă are numai câteva teme de făcut. Ce înviorător este să întrerupi rutina şi să te bucuri cu copilul tău în mijlocul naturii! Pentru orice copil, atenţia părinţilor este o comoară. Copilul înţelege că este important când părintele petrece timp cu el. Atunci când te plimbi cu copilul tău, să nu răspunzi la telefon şi să nu te uiţi la televizor. Atunci când vorbeşti cu copilul tău despre diferite lucruri, mari sau mici, se creează o legătură specială. Poţi să-l înveţi pe copil despre Dumnezeu şi despre creaţia Lui. Foarte curând, el va învăţa să le spună pe nume florilor, păsărelelor, copacilor. Învaţă-l pe copilul tău să se bucure de creaţia lui Dumnezeu!

Cere ajutor Domnului ca să te însoţească în conversaţia cu copilul tău mai mare. Întreabă-l ce culori iubeşte. Spune-i că ai vrea să-l auzi ce gândeşte. Fii atentă să îi spui că şi tu ai avut greutăţi atunci când ai fost de vârsta lui, spune-i cum te-ai încrezut în Domnul. Este important pentru un copil ca el să vadă exemplul unui om care umblă cu Dumnezeu.

Cântă cântări despre creaţia lui Dumnezeu şi învaţă-l pe copil să cânte împreună cu tine. Lasă-L pe Dumnezeu să conducă conversaţia ta cu copilul tău şi fă rugăciuni scurte în taină, mulţumind pentru fiecare lucru din creaţia lui Dumnezeu. Învaţă-l pe copil să păstreze curăţenie în natura pe care Dumnezeu a creat-o. Nu te costă bani ca să te plimbi cu copilul tău în natură, ci numai timp. Timpul petrecut cu copilul tău este o comoară. Timpul petrecut cu copilul tău creează o legătură specială de comunicare, lucru care poate să dea roade pentru tot restul vieţii voastre în ceea ce priveşte relaţia dintre voi. Timpul petrecut cu copilul tău poate avea cea mai mare valoare pentru el!

Aşa cum Enoh a umblat cu Dumnezeu, tu şi copilul tău puteţi creşte în dragoste, încredere şi devoţiune unul faţă de altul, pe măsură ce petreceţi timp, umblând şi vorbind despre Dumnezeu şi lumea Lui minunată.

Concentrează-ţi atenţia la Dumnezeu, nu la lumea din jur!

Leave a comment