Mângâietorul

Mângâietorul

Ioan 14:26  Dar Mângîietorul, adică Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl, în Numele Meu, vă va învăţa toate lucrurile, şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu.

Ioan 15:26  Când va veni Mângîietorul, pe care-L voi trimite de la Tatăl, adică Duhul adevărului, care purcede de la Tatăl, El va mărturisi despre Mine.

Ioan 16:13  Când va veni Mângîietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul; căci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit, şi vă va descoperi lucrurile viitoare.

2 Corinteni 1:3-7

3 Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, Părintele îndurărilor şi Dumnezeul oricărei mângîieri,

4  care ne mângîie în toate necazurile noastre, pentruca, prin mângîierea cu care noi înşine Suntem mângîiaţi de Dumnezeu, să putem mângîia pe cei ce se află în vreun necaz!

5  Căci, după cum avem parte din belşug de suferinţele lui Hristos, tot aşa, prin Hristos avem parte din belşug şi de mângîiere.

6  Aşa că, dacă suntem în necaz, suntem pentru mângîierea şi mântuirea voastră; dacă suntem mângîiaţi, suntem pentru mângîierea voastră, care se arată prin faptul că răbdaţi aceleaşi suferinţe ca şi noi.

7  Şi nădejdea noastră pentru voi, este neclintită, pentru că ştim că, dacă aveţi parte de suferinţe, aveţi parte şi de mângîiere.

One thought on “Mângâietorul

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s