Compasiune faţă de văduve
Pe această pagină adresez o invitaţie tuturor văduvelor care vor să îşi scrie povestea vieţii lor: întâlnirea cu Domnul Isus, întâlnirea cu partenerul de viaţă (soţul), perioada de văduvie (greutăţile din primii doi ani, biruinţele prin puterea lui Dumnezeu, căderi şi rezolvarea regretelor, binecuvântări trimise de Domnul, relaţii etc.), viziunea primită de la Domnul (lucrarea) în prezent şi în viitor.
Vrem să ne rugăm pentru toate văduvele şi să formăm un grup de văduve cu o misiune în lume.
Vă binecuvântez pe toate văduvele în Numele Domnului nostru Isus Hristos şi vă doresc să experimentaţi mângâierea şi ajutorul Celui ce are grijă de noi de toţi.
ANA TATAR ANDRAS 
Deep Grief
by Charles R. Swindoll
1 Corinthians 10:11–13
The past couple of weeks have been some of the toughest of my life. My emotions have spanned the spectrum: shock, sorrow, horror, intense anger, disillusionment, disappointment, and utter bewilderment. I have prayed—without much benefit. I have read the Scriptures from the Psalms and Proverbs to the words of Jesus and various sections of the letters from Paul, Peter, James—without much peace.
I feel like Job, who admitted, “If I speak, my pain is not lessened, And if I hold back, what has left me? . . . He has exhausted me. . . . My spirit is broken” (Job 16:6–7; 17:1).
It occurred to me around 4:20 this morning that perhaps the late, great Spurgeon might have understood my grief better than any other when he wrote over a century ago in his Lectures to My Students, in a chapter entitled “The Minister’s Fainting Fits”:
Who can bear the weight of souls without sometimes sinking to the dust? . . . To see the hopeful turn aside, the godly grow cold, professors [and pastors] abusing their privileges, and sinners waxing more bold in sin—are not these sights enough to crush us to the earth? . . .
The lesson of wisdom is, be not dismayed by soul-trouble. Count it no strange thing, but a part of ordinary ministerial experience. . . . Live by the day, by the hour. . . . Be not surprised when men fail you; it is a failing world. . . . Be content to be nothing, for that is what you are.
No longer should we be saying that “perilous times will come.” They have arrived, fellow pilgrim; they are now. And we must face them head-on, doing whatever is necessary to stand firm.
As Carl Henry wrote so eloquently in Twilight of a Great Civilization:
We may even now live in the half generation before all hell breaks loose, and if its fury is contained we will be remembered, if we are remembered at all, as those who used their hands and hearts and minds and very bodies to plug the dikes against impending doom.
The secret of standing in treacherous times is being willing
to “take heed” lest we also fall.
Perilous times have arrived, fellow pilgrim, and we must face them head-on.
—Chuck Swindoll
– See more at: http://www.insight.org/resources/devotionals/deep-grief.html?utm_source=dlvr.it&utm_medium=facebook?referrer=https://www.facebook.com/#sthash.F09GERQr.dpuf
Dragele mele, mame, surori, fiice,
Dragă mamă, Gabi, Lili, Abigail și celelealte văduve dragi,
Astăzi este Crăciunul, sărbătoare a Luminii, Păcii, Bucuriei, dar în fața voastră ezităm să spunem CRĂCIUN FERICIT! Cum poate fi, cînd umbrele singurătății vi se așează pe creștet între fire care albesc repezit?
Astăzi toți stau cu familii și tații deschid Scripturile și masa este întreagă. Vouă vi se arată un scaun gol și plîngeți în servete și umpleți batistele cu lacrimi.
Sursum corda! Sus inimile! Să le aveți la Tatăl!
Știu cum este! Am mîncat pîinea văduvei. Știu cum este să auzi sughițurile de plîns din cealaltă cameră, cînd mama se ascundea să plîngă să nu o vedem noi. Dar o auzeam.
Știu cum este! Știu cum este să gelozești familiile complete. Să te întrebi ce și cum trebuie să fie un tată în casă. Cum ar fi să fie?
Știu însă cum este să îl descoperi pe Dumnezeu ca tătă al orfanilor și apărător al văduvelor. Aceasta numai văduvele și orfanii o pot descoperi. Dumnezeu se descoperă într-un mod diferit celor fără tați ca Tată absolut și pentru noi, dragele mele, Tatăl nostru, rugăciunea, are conotații cu totul diferite. O spunem altfel. Cu totul altfel.
Veți descoperi că Jesus Victor, Isus Biruitorul, Mirele Ceresc, este cu totul diferit pentru voi decît pentru oricare altă femeie în-soțită.
Voi, nu altele, veți descoperi numele lui Isus descoperit de Încarnare – Emanuel, Dumnezeu este cu noi. Deus Nobiscum!
Radu, Nelu, Cristi, Onisim, bărbații voștri nu mai sînt cu voi, dar Dumnezeul lor este cu voi! Tații copiilor voștri nu mai sînt să-i salte în cîrcă, dar Tatăl cel ceresc își întinde Brațele prin Duhul și Cristos spre ei și pe Brațele acestea puternice îi poartă. Mai bine decît tați care îi pot scăpa sau, prea ocupați fiind, îi pot scăpa din vedere.
Astăzi Îl strigăm pe Dumnezeu pe nume, numele lui secret, ascuns ca taină de la începutul veacurilor, numele de păcăleală pentru Diavol – DUMNEZEU ESTE CU NOI! DUMNEZEU ESTE CU VOI!
Dacă lucrurile stau așa, dați-mi voie să vă îndrum în cîteva cărări, bătute acum deja:
Nu deznădăjduiți! Lumea nu s-a sfîrșit. Istoria continuă. Viața merge înainte … spre ceruri. Priviți înainte, nu înapoi. Nostalgia vă va ucide bucuria și copiii vă vor fi copleșiți de negreala unui doliu prea prelungit. Da, doliul își are rostul lui. 1 an. După aceea, descerniți-vă și descrețiți-vă. Există încă viață mai departe. Nostalgiile (etimologic – durerile reîntoarcerilor) trebuie – TREBUIE – să vă părăsească treptat, dacă nu vreți să vă sufocați copiii în lacrimi. Bucurați-vă că Dumnezeu vi i-a lăsat ca mîngîiere, mîngîiați-vă atunci. Asta am învățat de la mama. S-a concentrat asupra noastră și, după o vreme, fața i s-a înseninat din nou. Am putut rîde, glumi, ne-am veselit. Am avut o copilărie fericită! REPET: RĂMAS ORFAN LA 5 ANI, AM AVUT O COPILĂRIE FERICITĂ! Foarte fericită!
Aveți un viitor și o nădejde! Faceți planuri! Călătoriți, luați-vă concedii frumoase. N-am fost de acord întotdeauna cu destinațiile alese de mama pentru concediile noastre. Călimănești – Căciulata? Cumplită plictiseală chiar și pentru un copil de 10 ani. Dar și acum țin minte că am fost ÎMPREUNĂ! Mama n-a economisit banii pentru concedii. Ne-am dus și ne-am plimbat peste tot. Am mîncat ca domnii la restaurante. Am RISIPIT cu bucurie, ca un fel de compensație. De atunci mi-a rămas dorul de călătorii și hălăduire. Călătoresc ca să mă regăsesc, să mă reorientez! Sînt încă atît de multe locuri frumoase, atît de multe lucruri de văzut, atîtea melodii de ascultat, atîtea bucurii care vă așteaptă! Sînt pe drum! Dumnezeu vi le-a pregătit! Lăsați-vă surprinse de El! Nu vă învinovățiți că vă bucurați!
Bucurați-vă! Iarăși zic: Bucurați-vă! Bucurați-vă de ce v-a rămas! Surprize, cadouri! Mănuși galbene? Fular roșu? Asta se găsea. Dar țin minte și acum că atunci cînd toată lumea tînjea, noi aveam banane. Crude și numai două, este adevărat, dar și acum îmi place gustul bananelor crude. Mă aruncă în timp înapoi în vremea în care eram mulțumitori că Dumnezeu ne-a dăruit ceea ce alții nu aveau. Portocalele, raritate în anii 80, ne așteptau sub pom. Mașinuța chinezească, cu roșul acela profund, vișiniu, culoare metalizat de vișină putredă, mașinuța aceea de pompieri pe care Moșul de la Grădiniță mi-a adus-o MIE (știam oricum că este cumpărată de mama și adusă educatoarei ca să îi fie dată moșului Gerilă … ), aceea a fost mai dihai și mai grozavă decît a tuturor celorlalți băieți din grupă. Mama a știut să ne bucure, nu să ne alinte, ci să ne facă să ne simțim iubiți și speciali. Eram oricum altfel decît ceilalți copii, dar eram AI EI. Ca o tigroaică se repezea să ne apere și asta ne dădea odihnă și confort sufletesc. A făcut cereri peste cereri și a insistat pînă cînd am primit apartament de la Partid. Ne-am bucurat de rezultatele luptei! Ne-am bucurat!
El va purta de grijă! Fără datorii! Dacă sînteți văduve nu aveți nicio scuză să împrumutați. Aceste bucurii nu se fac din împrumuturi și din datorii. Dumnezeul vostru este bogat și vă va purta de grijă, dacă veți strînge cînd trebuie și veți risipi numai atunci cînd este necesar. Dreapta cumpănă și înțelepciunea vă vor ajuta. Se poate trăi și în belșug și în sărăcie decentă, dar întoteauna cu destulul. Niciodată n-am dus lipsă! NICIODATĂ!
Nu vă încredeți în oameni, agățați-vă de Trupul Lui, de Biserică! Văduvele tinere să se căsătorească. Așa ne învață Scriptura. Dar… dar… dacă nu vă recăsătoriți (nimeni nu va trebui să vă condamne și recăsătorirea nu înseamnă trădarea soțului. Nicidecum!), DACĂ alegeți să nu vă recăsătoriți, nu vă puneți încrederea în oameni. Dacă vă ajută biserica, da, dar omul ”binevoitor” poate fi o trestie în care, dacă te sprijini, îți va străpunge mîna. Încredeți-vă în Domnul, dacă asta alegeți și nu vă lăsați purtate din grijă în grijă. Dacă nu puteți răzbi singure, rugați-vă ca Domnul să vă dea din nou sprijin potrivit. Apelați la Biserică atunci cînd aveți nevoi diferite și mai ales în cele materiale. Este datoria Ei să vă poarte de grijă. Vedeți cîte texte sînt despre văduve în Scripturi!
Nu pierdeți momentele, clipele! Copiii vor crește repede. Foarte repede. Pînă vă dezmeticiți voi din durere s-ar putea să pierdeți copilăria, adolescența, tinerețea copiilor voștri. Copiii au pierdut destul prin dispariția tatălui. Nu vă pierdeți și voi precum un copil rătăcit într-o pădure, care nu mai găsește calea. Lumina Cuvîntului este o candelă pe cărare, chiar și pe o cărare mai îngustă și mai întunericită ca a voastră.
Nu lăsați Cuvîntul și Rugăciunea! Chemați-vă copiii la rugă, la ruga de seară. Semănați-le sămînța Cuvîntului în inimi! Va da roade mai devreme sau mai tîrziu!
Odihniți-vă! Odihniți-vă în Domnul în mod spiritual, dar odihniți-vă și fizic. Aveți dreptul! Nu vă considerați salvatoarele lumii și ale copiilor voștri. Vă puteți educa odraselele, dar nu le puteți mîntui. Nu vă epuizați în hiperresponsabilizare. Nu faceți pe eroinele. Nu trebuie să încurajați voi pe toată lumea, nu trebuie să fiți modele pentru chiar toată lumea. Aveți dreptul să fiți femei, vase slabe, să plîngeți, să rîdeți, să strigați de disperare, să bociți din cînd în cînd, să dormiți 8 ore, să vă hrăniți cum trebuie. Aveți porunca de a vă păstra Sabatul neatins.
În continuare frumoase! Frumoase și îngrijite și decente. Chiar dacă ați decis să nu vă recăsătoriți niciodată ca mama, pierderea soțului nu înseamnă să fiți balcîze și lălîie ca Irinuca din povestea lui Creangă, arătînd tot timpul ochii umflați de plîns ca dovadă a iubirii supreme. Mama, după ce și-a revenit, ba chiar și acum, la 67 de ani, se poartă cochetă, elegantă, de mi-a fost drag întotdeauna să merg cu ea prin oraș. Frumusețea în decență și sfințenie este o celebrare a creației lui Dumnezeu, a modului în care El și-a arătat îndurarea față de voi și trupește. Neispititoare, dar frumoase spre Slava Lui!
În slujire specială. Dumnezeu v-a dat o cruce. Nu este nefolositoare. Cu mîngîierile pe care le primiți veți mîngîia pe altele. Slujți-i pe sfinți! Slujiți-vă colegele de suferință, văduvele viitoare și cîte încă vor fi! Dumnezeu v-a dat o povară, pe care Biserica o va purta alături de voi, dar și voi sînteți Biserica și, femei în vîrstă cînd veți fi va trebui să le învățați pe cele tinere cum să se poarte cu bărbații și copiii.
E Crăciun, dragele mele, mame, surori și fiice. E Crăciun și este Lumină, o Lumină care a biruit întunericul. El a traversat Cerurile ca să fie CA noi și CU noi, pentru ca odată să fim și noi CU EL și CA EL.
Viața aceasta trece așa de rapid. Din Crăciun în Crăciun parcă pășim tot mai repede, pînă la ultimul pe care îl vom fi petrecut aici.
Sorbiți cu nesaț viața, căci VIAȚĂ aveți în El! Mergeți cu eleganță pe cărare, căci deja ați cunoscut CALEA, trăiți cu adevărurile crunte și realitățile dure ale singurătății ca unele care Îl cunoașteți ca ADEVĂR!
O, ce veste îmbucurătoare se cîntă și pentru voi! O, ce veste minunată, aceasta este și pentru voi!
Cu dragoste sfîntă,
cineva care a privit din partea cealaltă a văduviei ….
UPDATE:
Am uitat ceva important: nu vă umpleți casa de fotografii din trecut, mai ales fotografii cu cel ce este dincolo. Dor foarte tare. În primele săptămîni după moartea tatălui nostru pe aproape era tabloul tatălui meu, acela care fusese pus pe sicriu. Sora mea plîngea zilnic, mai ales seara, cu tabloul în brațe. Prea multe obiecte personale ale celui care a plecat păstrate împrejur, prea multe fotografii la vedere (le puneți în albume și le deschideți din cînd în cînd), toate acestea nu fac decît RĂU. Foarte mult rău. Închideți acest capitol din viața voastră și nu îl mai deschideți des. Faceți poze cu ai voștri copii, creați noi amintiri și noi stîlpi de aducere aminte. Nu la întîmplare era obiceiul acela de a da ”pomană” dintre obiectele celui plecat către cei în nevoie. Noi, evanghelicii, nu avem această instituție, deloc legitimabilă biblic și teologic, dar dăruirea în numele Domnului este o idee bună. Este mai bine să vă despărțiți de cît mai multe dintre aceste obiecte. Păstrați cîteva amintiri, cîteva lucruri esențiale. Atît! Fractura trebuie să fie completă. Ruperea desăvîrșită pînă la întîlnirea de dincolo de istorie. Dumnezeul oricărei mîngîieri, El să vă mîngîie!
by Marius Cruceru
Vreau să scriu și eu numele văduvelor din viața mea pentru care mă rog:
mama mea, Veronica Tătar
soacra mea, Marița Andraș
cumnata mea, Rodica Tătar
cumnatul meu, Emil Șipos
surori scumpe: mama Linda, mama Nancy, mama Mid, Gwen,
surori din biserică: Cornelia, Dina, Elena, Lenuța, Dora, Ana, Marina, Victoria, Maria,
văduvele de la azilul de bătrâni pe care le vizitez: Helen, Greta, Ann, Mounny, Gladys,
You can connect @
http://widowconnection.com/
http://www.gettingthroughthis.com/
7 stages of widowhood are: denial, pain, anger, depression, turning upword, reconstructing life, and acceptance.