Forever better than money and fame is to have God’s joy and peace every day !!!

NOU ! Puteți acum găsi și varianta tipărită a acestor cărți:

Înalta chemare a femeii

Tată pentru totdeauna

Eu vin curând

Deschide-mi ochii

Schimbă-mi inima

Inimi lângă inimi

Biruiește

LA:

Biserica Creștină Baptistă Nr. 3 “Iris”
Str. Sobarilor Nr. 11-15
Cluj-Napoca

bisericairis@gmail.com
(0264) 432 506

La Librăria Isaharus,

https://www.isaharus.ro/index.php?route=product/search&search=ana%20tatar%20andras

Pentru comenzi în USA and Canada, vă rog să scrieți pe adresa: anatatar@yahoo.com

Pentru varianta electronică,

Click aici:

CĂRȚI CREȘTINE

Binecuvântare sau povară? (1)

ANA TATAR ANDRAS

 

Sunt eu o binecuvântare sau o povară pentru păstorul meu?

11 pray 

Evrei 13:7, 17 ,,Aduceţi-vă aminte de

mai marii voştri,

care v-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu; uitaţi-vă cu băgare de seamă la sfârşitul felului lor de vieţuire şi urmaţi-le credinţa! Ascultaţi de mai marii voştri şi fiţi-le supuşi, căci ei priveghează asupra sufletelor voastre, ca unii care au să dea socoteală de ele; ca să poată face lucrul acesta cu bucurie, nu suspinând, căci aşa ceva nu v-ar fi de nici un folos.”

Sunt eu o binecuvântare sau o povară pentru păstorul meu?

Îmi doresc eu, ca să fiu mai mult decât un membru înscris în registrul bisericii?

Realizez eu că Dumnezeu se uită la fiecare lucrare, cuvânt, gând, atitudine etc., din viaţa mea?

Mă gândesc eu că voi da socoteală înaintea scaunului de judecată al lui Cristos pentru purtarea mea (2 Corinteni 5:10; Romani 14:10; 1 Corinteni 3:11-15)?

Trebuie…

View original post 433 more words

Binecuvântare sau povară? (2)

ANA TATAR ANDRAS

1 pastorEvrei 13:7, 17 ,,Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri, care v-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu; uitaţi-vă cu băgare de seamă la sfârşitul felului lor de vieţuire şi urmaţi-le credinţa! Ascultaţi de mai marii voştri şi fiţi-le supuşi, căci ei priveghează asupra sufletelor voastre, ca unii care au să dea socoteală de ele; ca să poată face lucrul acesta cu bucurie, nu suspinând, căci aşa ceva nu v-ar fi de nici un folos.”

*

Sunt eu o binecuvântare sau o povară pentru păstorul meu?

Cum pot să fiu o binecuvântare pentru păstorul meu?

1.

În loc să-l critic pot să mă rog pentru el. Când credincioşii s-au rugat pentru Petru, Domnul l-a scos din închisoare (Fapte 12:5-11). Pavel a spus că a fost binecuvântat de rugăciunile credincioşilor (2 Corinteni 1:11; Filipeni 1:19).

Biblia ne spune în Filipeni 4:6 să ne rugăm pentru toate lucrurile. Păstorul se roagă pentru mine. Mă rog şi…

View original post 38 more words

Frica de nereușită

Frica de nereușită este o atitudine periculoasă și trebuie învinsă; nu este bine să o negăm, ci trebuie să o rezolvăm și să o acceptăm ca o treaptă spre reușită. Numai cine nu face nimic nu greșește; toți oamenii experimentează nereușite și unii așa încep.

Dreptul la cădere este la fel de adevărat ca și dreptul la reușită, deoarece amândouă fac parte din proces. Să nu ne temem de eșecuri, deoarece fără anumite insuccese, nu vom putea aprecia reușitele ce le avem. Eșecurile ce le-am putea avea pot fi buni sfătuitori, deoarece ne învață o lecție importantă în procesul eliminării fricii de nereușită.

Iată câteva puncte pozitive care ar putea decurge din nereușitele noastre : vom putea uita de drepturile pe care credem că le avem, amintindindu-ne, în schimb de responsabilități, vom uita inconveniențele și ne vom aminti binecuvântările, vom pune, pe moment, deoparte realizările și ne vom aminti datoriile pe care le avem, vom uita privilegiile și ne vom aminti obligațiile. 

Îndrăznește să îți folosești pasiunea ce o ai pentru slujire, chiar dacă mulți stau de o parte și nu riscă nimic pentru că se tem de respingere. Cine nu riscă stagnează, ba chiar regresează. Să nu ne temem de ce zic alții deoarece atitudinea lor negativă poate avea un impact negativ și asupra noastră. Să perseverăm în lucrurile bune, în ciuda tuturor celor ce au o atitudine contrarie și să nu uităm că drumul spre biruință este pavat cu momente de căderi și ridicări, urcușuri și coborâșuri.

Contează Credința

,,Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd.” Evrei 11:1

Ce frumoasă definiție a credinței ne dă Biblia! Evrei 11: 3 ne spune că ,,Prin credinţă pricepem că lumea a fost făcută prin Cuvântul lui Dumnezeu, aşa că tot ce se vede n-a fost făcut din lucruri care se văd.” Ceea ce cred este important pentru că doar credința îmi dă pace în inimă și Dătătorul credinței și al păcii este Dumnezeu Însuși. Romani 5:1-2: ,,Deci, fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi, prin credinţă, avem (Sau: Să avem.) pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos. Lui Îi datorăm faptul că, prin credinţă, am intrat în această stare de har, în care suntem; şi ne bucurăm în nădejdea slavei lui Dumnezeu.

Credința este un lucru important în viața mea, deoarece fără credință, viața mea nu are sens. Credința este darul lui Dumnezeu care vine prin auzirea Cuvântului Lui și mă ajută la înțelegerea vieții, îmi dă un scop divin, mă ajută să văd ceea ce ochii nu văd, îmi dă tărie prin greutățile vieții, îmi dă putere să parcurg mai ușor prin circumstanțele grele ale vieții. Vreau să stau lângă oameni ai credinței care mă ajută să am o perspectivă clară asupra vieții. Pavel este un om al credinței și el spune în Romani 1:16-17:  ,,Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Hristos; fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede: întâi a Iudeului, apoi a Grecului; deoarece în ea este descoperită o neprihănire pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă şi care duce la credinţă, după cum este scris: „Cel neprihănit va trăi prin credinţă.”

Părintele Avraam este considerat părintele tuturor celor ce cred. În Romani 4:3-25 citim: ,,Căci ce zice Scriptura? „Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi aceasta i s-a socotit ca neprihănire.” Însă, celui ce lucrează, plata cuvenită lui i se socoteşte nu ca un har, ci ca ceva datorat; pe când, celui ce nu lucrează, ci crede în Cel ce socoteşte pe păcătos neprihănit, credinţa pe care o are el, îi este socotită ca neprihănire. Tot astfel, şi David numeşte fericit pe omul acela pe care Dumnezeu, fără fapte, îl socoteşte neprihănit. „Ferice” zice el „de aceia ale căror fără de legi sunt iertate, şi ale căror păcate sunt acoperite! Ferice de omul, căruia nu-i ţine Domnul în seamă păcatul!” Fericirea aceasta este numai pentru cei tăiaţi împrejur sau şi pentru cei netăiaţi împrejur? Căci zicem că lui Avraam credinţa „i-a fost socotită ca neprihănire.” Dar cum i-a fost socotită? După sau înainte de tăierea lui împrejur? Nu când era tăiat împrejur, ci când era netăiat împrejur. Apoi a primit ca semn tăierea împrejur, ca o pecete a acelei neprihăniri pe care o căpătase prin credinţă, când era netăiat împrejur. Şi aceasta, ca să fie tatăl tuturor celor care cred, cu toate că nu sunt tăiaţi împrejur; ca, adică, să li se socotească şi lor neprihănirea aceasta; şi ca să fie şi tatăl celor tăiaţi împrejur, adică al acelora cari, nu numai că sunt tăiaţi împrejur, dar şi calcă pe urmele credinţei aceleia pe care o avea tatăl nostru Avraam, când nu era tăiat împrejur. În adevăr, făgăduinţa făcută lui Avraam sau seminţei lui, că va moşteni lumea, n-a fost făcută pe temeiul Legii, ci pe temeiul acelei neprihăniri, care se capătă prin credinţă. Căci, dacă moştenitori sunt cei ce se ţin de Lege, credinţa este zădarnică, şi făgăduinţa este nimicită;  pentru că Legea aduce mânie; şi unde nu este o lege, acolo nu este nici călcare de lege. De aceea moştenitori sunt cei ce se fac prin credinţă, ca să fie prin har, şi pentru ca făgăduinţa să fie chezăşuită pentru toată sămânţa lui Avraam: nu numai pentru sămânţa aceea care este sub Lege, ci şi pentru sămânţa aceea care are credinţa lui Avraam, tatăl nostru al tuturor, dupăcum este scris: „Te-am rânduit să fii tatăl multor neamuri.” El, adică, este tatăl nostru înaintea lui Dumnezeu, în care a crezut, care înviază morţii, şi care cheamă lucrurile care nu sunt, ca şi cum ar fi. Nădăjduind împotriva oricărei nădejdi, el a crezut, şi astfel a ajuns tatăl multor neamuri, dupăcum i se spusese: „Aşa va fi sămânţa ta.” Şi, fiindcă n-a fost slab în credinţă, el nu s-a uitat la trupul său, care era îmbătrânit, avea aproape o sută de ani, nici la faptul că Sara nu mai putea să aibă copii. El nu s-a îndoit de făgăduinţa lui Dumnezeu, prin necredinţă, ci, întărit prin credinţa lui, a dat slavă lui Dumnezeu, deplin încredinţat că El ce făgăduieşte, poate să şi împlinească. De aceea credinţa aceasta „i-a fost socotită ca neprihănire.” Dar nu numai pentru el este scris că „i-a fost socotită ca neprihănire”; ci este scris şi pentru noi, cărora, de asemenea, ne va fi socotită, nouă celor ce credem în Cel ce a înviat din morţi pe Isus Hristos, Domnul nostru, care a fost dat din pricina fărădelegilor noastre, şi a înviat din pricină că am fost socotiţi neprihăniţi. Este important să știu cine este Hristos. Credința mea se bazează pe adevărul care este Hristos, Fiul lui Dumnezeu.