Geneza 42-45
Geneza 45: 7: ,,Dumnezeu m-a trimis înaintea voastră ca să vă rămână sămânţa vie în ţară şi ca să vă păstreze viaţa printr-o mare izbăvire.”
Cine înţelege planul lui Dumnezeu pentru viaţa lui, poate să îi ierte şi să îi iubească pe alţii. Dumnezeu va aduce izbăvire în viaţa lui şi îl va folosi ca să îi ajute şi pe alţii. Dumnezeu l-a izbăvit pe Iosif şi prin el, i-a salvat şi pe fraţii lui.
Noi suntem păcătoşi, separaţi şi străini de viaţa cu Dumnezeu. Vine însă un moment în viaţă, când Dumnezeu ni Se descoperă şi, prin Fiul Său, suntem împăcaţi cu El.
Fraţii lui Iosif au fost păcătoşi, separaţi şi înstrăinaţi de Dumnezeu şi de Iosif. A venit însă în viaţa lor un moment în care Dumnezeu li S-a descoperit şi ei s-au schimbat. Apoi, a urmat şi împăcarea cu Iosif. De fapt, Iosif a fost agentul împăcării. Pentru cine eşti tu un agent al împăcării? Te-ai împăcat cu Dumnezeu şi cu cei care ţi-au greşit? Cât de mult îţi doreşti împăcarea? Cu cine eşti în război? Cui vei cere ajutor? Ai nevoie de ajutor de sus. Numai prin puterea Duhului Sfânt poţi scăpa de amărăciune, mânie, răzbunare. Rănile adânci se vindecă greu şi necesită timp. Dacă ai fost înşelată, abuzată, neglijată, dezamăgită, dipreţuită, apăsată, chinuită, folosită, învinovăţită pe nedrept, bătută, vorbită de rău pe nedrept, acuzată pe nedrept, neiubită, neacceptată, neapreciată, nebăgată în seamă etc., vei cere ajutorul lui Dumnezeu ca să biruieşti răul prin bine, prin puterea Lui? Vei face un pas înainte? Vei mai face încă un pas înainte ca să te rogi Domnului să te ajute să îl ierţi pe cel care te-a rănit?
Domnul ne-a iubit pe când eram noi încă păcătoşi şi a murit pentru noi, căci ne-a iubit. Dacă noi înţelegem cât de mult ne-a iubit Domnul, ne vom ruga pentru puterea Lui ca să îi iertăm şi noi pe cei care ne greşesc.
Poţi să-I dai slavă Domnului în zilele grele ca şi în zilele bune? Crezi tu că El ştie şi vede tot şi la vremea potrivită te va înălţa, dacă accepţi planul Lui de a lucra cu privire la viaţa ta? Îl vezi pe Dumnezeu la lucru în viaţa ta în această săptămână? Ai o vedere clară despre planul Lui?
Doamne, Tu eşti un Dumnezeu Sfânt, Atotputernic, Atotprezent, Atotştiutor ; Tu Te gândeşti la mine. Tu mă vezi, Tu mă ştii, Tu ai un plan cu viaţa mea. Îţi cer putere, tărie şi o viziune clară despre planul Tău cu privire la viaţa mea, ca să ajung să Te laud în zile bune şi în zile grele, conştientă că Tu lucrezi caracterul Tău în fiinţa mea.
Doamne, Tu eşti Izbăvitorul meu! Îți mulţumesc pentru toţi cei pe care mi i-ai pus în jurul meu ca să mă ajute să Te înţeleg şi să Te laud, să mă rog şi să învăţ Adevărul Tău.
Îți mulţumesc pentru exemplul lui Iosif, care a biruit răul prin bine şi a acceptat tot ceea ce Tu ai trimis în viaţa lui, fără să se lase copleşit de situaţii şi împrejurări. Mă încred în Tine pentru viaţa mea, căci Tu nu greşeşti niciodată. Tu vei fi cu mine ca să-mi dai un viitor şi o nădejde.
Doamne, Te rog să aduci în viața mea o mare izbăvire!
Dumnezeu este cu tine în zile bune şi în zile grele!
Like this:
Like Loading...