*

Amintirea unei cruci

*
Peste lunga noapte-a vremii din trecutul depărtat
Strălumină-n timp o rază dintr-un deal de neuitat.
Şi cântarea ei sublimă şi iubirea ei de-atuncea
Se desface-n râu de slavă, ne inundă-n inimi, crucea.

În atâtea veacuri multe şi-n atâţia ani de-a rândul
A schimbat atâtea inimi şi-a-ngropat pe veci mormântul;
A cântat imnul iubirii în a noastre inimi moarte
Şi-a turnat în noi lumina, viaţa căilor curate.

Şi-n iubirea ei sublimă, în adanca umilinţă
A purtat a noastre inimi într-o crudă suferinţă;
Ne-a iubit atât de tainic cu-o iubire neuitată
C-a ajuns să-şi deie viaţa pentru viaţa noastră moartă.

A schimbat a noastre drumuri îndreptate spre pierzare
Şi-a croit în mintea noastră calea cea nemuritoare;
A scăldat ale noastre pleoape-n crude lacrimi de căinţă
Şi-a turnat în suflet dorul pentru dulcea pocăinţă.

A străpuns a noastră viaţă într-un foc sublim de lacrimi
Ce-l vărsaram lângă cruce, lângă ale iubirii patimi;
Şi de-atunci, a ei iubire în eternă sărbătoare
Suflă focul ei prea dulce prin cântări nemuritoare.

Singură, pribeagă-n lume pe Golgota ei sihastră,
Fost-a la-nceput de drum batjocorită, crucea noastră.
……………………………………………
Cruce, oh,  frumoasă taină ce pământul tai în două,
Coborâtă-i printre oameni, peste iarba noastră, rouă.
Stai ca vârful piramidei să-ncolţesti în una – timpul
Şi-mplineşti în inimi dulce, în realitate, visul.

În a ta iubire mare, clocoteşte-un scump tezaur
Care curge înspre lume voluptos, un câmp de aur,
Dar atâtea pete negre de ulei nesfânt şi tare
Nu pot fi acoperite de-a şuvoiului splendoare.

Însă inima sfinţită prinde-adânc a crucii formă
Ce păstrază legământul prin inelul de logodnă,
Căci în inime de carne, legea este ştampilată
Datorită crucii sfinte-n care moartea-a fost surpată.

Cruce, tu, crucit-ai  lumea prin Acel ce L-ai purtat
Pe ale tale braţe-n cuie unde sângele-ai vărsat,
Tu ai fost locul durerii şi-ai ţinut în palme Sfântul
Ridicând în chin iubirea ca s-o vadă-ntreg pământul.

Sub a ta privire-ntinsă azi se află lac de lacrimi
Şi se-adună legăminte să-ţi urmeze-a tale patimi,
Dar mai sunt mulţimi de oameni ce din ochii lor nu curge
Plânsul mulţumirii scumpe ce-ar putea măcar aduce.

Ridicată col` departe în coneţul lumii negre,
Eşti privită ca noroiul ce se află pe sub vedre,
Însă inima-nţeleaptă umilită vrea la Tine
Chiar de toată pompa lumii pune-n ură multul bine.

Şi tot sare, şi tot urlă, şi se străduie întruna
Să te-alunge dintre oameni, să dispari pe totdeauna;
Şi cu cât mai mare-i chinul să stâmpească a Ta slavă
Cu atât mai mult în lume creşte-a nopţilor epavă.

… Dar în colţul surghiunit, strălumină-n toi o rază,
Lângă marginile lumii, lângă-al lor pustiu, o oază
Şi-n grădina fericirii pe sub ploi de sărbătoare
Într-un trup de viaţă splendid curge-a cerului licoare.

Căci legate una-n alta inimile-n inocenţă
Din a sorţii groapă moartă, astăzi stau în existenţă,
Iar în gândul crucii sfinte cu o dragoste deplină
Toţi copiii mântuirii duc a cerului lumină.

O, tu cruce, o, ce dulce, o, ce scumpă amintire
Veşnică rămâi pe stâncă trecătoare-n nemurire.
Stai întinsă ca o scară ca să urci în cer, pământul
Şi pe treptele-ţi sublime creşti mai mult în inimi cântul.

… Ce cârmâz, ce negrime , ce păcate potopite
Ţi tu cruce-n marea moartă, a uitărilor virtute,
Căci arunci în spate totul, ce a fost făcut vreodată
Şi aspiri din orice inimi orice inimă-ntristată.

Tu ne pui la mese sfinte în eterna dimineaţă
Şi hrăneşti al nostru suflet cu a raiului dulceaţă,
Iar în inimile noastre izbucneşte-n val iubirea
Când vedem preţul iertării, când vedem ce-i mântuirea.

Căci în palmele iubirii pe sub raze dulci de soare
Ne înghite nemurirea într-o caldă sărbătoare
Şi în corturile păcii stăm pe culmea glorioasă
Unde-i crucea vieţii noastre, unde-i drumul către casă.

… O, tu cruce, vino astăzi lângă inimile noastre
Să ne cânţi duios iubirea pe sub zările albastre,
Să cobori în suflet cerul într-o dulce armonie
Ca în orice încercare să strigăm de bucurie.

Fii lumină-n viaţa noastră, fii o candelă curată
Şi mereu pe astă cale, calea vieţii ne arată.
Sapă-n noi mai mult iubirea cu al tău priboi de fier
Şi aprinde-n inimi focul, focul dorului de cer.

by Lauric George