Rob de bunăvoie

Matei 20:17-34

Matei 20:26-28: ,,Între voi să nu fie aşa. Ci oricare va vrea să fie mare între voi, să fie slujitorul vostru; şi oricare va vrea să fie cel dintâi între voi, să vă fie rob.  Pentru că nici  Fiul omului n-a venit să I se slujească,  ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi.”

În Împărăţia lui Dumnezeu regulile sunt diferite de cele ale lumii. În lume, oamenii vor să stăpânească unii peste alţii, să fie slujiţi. În Împărăţia Tatălui, cine vrea să fie mare, trebuie să fie slujitorul tuturor; cine vrea să fie cel dintâi, trebuie să fie robul tuturor. Părinţii care îi învaţă pe copiii lor să slujească, le dau de fapt un mare dar. A fi mare înaintea lui Dumnezeu înseamnă a sluji altora de dragul Lui, în fiecare zi. Domnul îți dă astăzi o oportunitate să slujeşti. Când ai ocazia să slujeşti, vrei ca alţii să urmeze planurile tale sau te supui, renunţând cu umilinţă? Când renunţăm la drepturile noastre şi ne dăm viaţa Domnului şi altora, de fapt Îl onorăm pe Tatăl ceresc. Domnul Isus Şi-a dat viaţa pentru noi ca să ne scape de judecată şi moarte veşnică.

După ce le-a spus ucenicilor ce trebuie să facă, Domnul Isus a demonstrat faptic slujirea, pentru că doi orbi au strigat îndată după ajutorul Lui.  Oamenii din jur  L-au văzut pe Domnul Isus cu ochii, dar cei doi orbi au văzut realitatea despre Domnul Isus, căci au strigat: „Ai milă de noi, Doamne, Fiul lui David!” Ei L-au recunoscut pe Mesia şi L-au onorat. Domnul Isus a avut compasiune şi grijă față de ei, şi i-a vindecat. Înainte ca Domnul să le dea vederea, le-a atras atenţia printr-o întrebare foarte directă: „Ce vreţi să vă fac?”, iar ei au răspuns: „Doamne, să ni se deschidă ochii!”  Domnul a avut milă de ei,  S-a atins de ochii lor şi îndată orbii şi-au căpătat vederea şi au mers după El. Ce mare bucurie să vezi! O, ce mare bucurie să vezi realitatea aşa cum o vede Domnul! Ce mare bucurie să vezi adevărul! O, ce mare bucurie să vezi Împărăţia lui Dumnezeu! Ce mare bucurie să-L urmezi pe Cel ce deschide ochii! O, ce mare bucurie să-L urmezi pe Cel ce poartă de grijă! Ce mare bucurie să înţelegi adevărurile spirituale! O, ce mare bucurie să avem o perspectivă biblică asupra tuturor lucrurilor! Doamne, deschide-mi ochii să văd lucrurile minunate ale Legii Tale!

Dacă Domnul ţi-ar pune această întrebare: „Ce vrei să-ți fac?”, oare ce I-ai cere? Ce vrei să facă Domnul pentru tine? Doamne, eu vreau să îmi deschizi ochii spirituali să văd realităţile Tale, să înţeleg Cuvântul Tău, să am o viziune clară despre planul Tău în viaţa mea, să am o viziune clară cu privire la toată realitatea spirituală din jurul meu şi apoi să-mi dai putere să trăiesc în voia Ta. Nu știu ce adevăr, din istoria acestor doi orbi, vei aplica în viaţa ta în săptămâna aceasta. Poate vei avea curajul să te rogi ca ei. Eu mă rog adesea: Ai milă de mine, Doamne! Să ne rugăm pentru toate nevoile. Să cerem ajutor ca să slujim altora cu bucurie. Cei doi orbi nu au ascultat de oamenii care i-au descurajat şi i-au certat ca să tacă. Ei au continuat să ceară ajutorul Domnului până au primit răspuns de la Domnul. Să nu te laşi descurajată uşor. Stăruiește în rugăciune: Doamne, vreau să ascult de Tine, nu de oamenii care mă descurajează în relaţia mea cu Tine, sau care îmi spun să nu mă mai rog pentru că Tu deja ştii totul. Te rog, ajută-mă să nu încetez să mă rog, ci să continui în rugăciune până când Tu mă asculţi. Tu îmi deschizi ochii să văd lucrările Tale și să înţeleg. Tu îmi dai putere să fac voia Ta. Deschide-mi ochii să Te văd şi să Te urmez!

Ai milă de mine, Doamne, Fiul lui David!

Advertisements

Inima ta – Comoara ta

Matei 19:16-22

Matei 19:21: „Dacă vrei să fii desăvârşit” i-a zis Isus, „du-te de vinde ce ai, dă la săraci şi vei avea o comoară în cer! Apoi vino şi urmează-Mă.”

Într-o zi, a venit la Domnul Isus un tânăr sincer, un om important, un conducător în Sinagogă. A căzut la picioarele Lui în semn de respect şi I-a zis: „Învăţătorule, ce bine să fac, ca să am viaţa veşnică?” Gândul acesta cu privire la eternitate descoperă că acest tânăr era fariseu. Poate L-a auzit pe Domnul Isus discutând despre viaţa veşnică. Din prezentarea lui se vede că a trăit o viaţă curată, respectabilă. Nu vedea nici o greşeală în viaţa lui, căci a zis că a împlinit Legea. Totuşi, nu avea pace în suflet.  Dorinţa lui pentru securitate şi siguranţă l-a mânat către Domnul Isus. Atitudinea lui spunea: Vreau să ştiu ce am de făcut şi voi face. Deşi a împlinit Legea, sufletul lui nu era satisfăcut. A recunoscut că ceva foarte important îi lipseşte.

Domnul Isus i-a răspuns: „De ce mă întrebi: „Ce bine?” Binele este Unul singur. Dar dacă vrei să intri în viaţă, păzeşte poruncile.” Acest om a dorit să fie bun în ochii Domnului Isus şi Domnul nu a negat că el a împlinit Legea. Domnul Isus i-a citit inima acestui tânăr. Toate cuvintele pe care le-a spus Domnul Isus au condus la recunoaşterea adevărului care este în inima omului. Care este adevărata nevoie a omului? Bunătatea este o calitate a lui Dumnezeu. Noi nu putem să ne lăudăm că suntem buni pentru că am făcut câteva lucruri bune. Iubirea faţă de Domnul şi faţă de oameni tot timpul şi cu toată inima, este imposibilă. Nimeni nu poate trăi prin Lege. Numai Domnul Isus a fost Om fără păcat. Împlinirea Legii fără inimă poate duce la orbire spirituală. Acest tânăr nu a văzut lipsa lui de dragoste faţă de Domnul şi faţă de alţii. Mai târziu vedem un alt tânăr fariseu, Pavel, care nu a văzut păcatul lui până nu s-a întâlnit cu Domnul. Inima tânărului din textul nostru era legată de bogăţie şi de poziţia lui în societate. Domnul l-a ajutat să-şi vadă păcatul. Nimeni nu poate să intre în Împărăţia Domnului prin eforturi proprii, prin fapte bune. Acest tânăr ca şi noi toţi oamenii, nu putem plăti pentru păcatul nostru, ci trebuie să recunoaştem că faptele noastre bune sunt ca o haină mânjită înaintea Tatălui ceresc. Numai Hristos ne poate salva din robia păcatului. „Dacă vrei să fii desăvârşit”, i-a zis Isus, „du-te de vinde ce ai, dă la săraci şi vei avea o comoară în cer! Apoi vino şi urmează-Mă.” Când a auzit tânărul vorba aceasta, a plecat foarte întristat, pentru că avea multe avuţii. Nu se aştepta la acest răspuns din partea Domnului. Poate a crezut că bogăţia este darul lui Dumnezeu faţă de el pentru că a împlinit un set de reguli. Bogăţia nu l-a ajutat pe acest om şi nici poziţia lui în societate. Viaţa veşnică se găseşte numai în relaţie cu Domnul Isus Hristos. Încrederea acestui tânăr în bunuri materiale şi în fapte bune a descoperit nevoia lui adevărată, dar nu a fost gata să renunţe la nimic.

Domnul Isus nu porunceşte nimănui să renunţe la poziţie, putere şi posesiuni materiale, dar ne porunceşte să renunţăm la idolii noştri. De cine te temi mai mult decât te temi de Domnul? La cine alergi prima dată când ai necazuri? Noi nu putem să-L urmăm pe Domnul Isus şi în acelaşi timp să avem idoli. Dacă acest tânăr ar fi cerut ajutor Domnului, cum ar fi fost transformată viaţa lui?! Ce trist că tânărul a plecat amărât şi întristat. A pierdut toate oportunităţile de a primi binecuvântările cereşti. Poate a crezut că nu poate să fie fericit fără bogăţiile lui. Mulţi oameni ştiu că Domnul Isus îi iubeşte, dar aleg să plece departe de El. Îi întorc spatele pentru că iubesc mai mult lumea cu valorile, poftele și plăcerile ei. Cineva din jurul tău iubeşte mai mult banii decât viaţa veşnică. Nu fi tentată să te uiţi la alţii, ci caută să îţi vezi inima ta. Fă tot ce poți ca să-ţi legi inima de Domnul şi nu de bogăţiile lumii.

Doamne, Te rog, ajută-mă să îmi leg inima de Tine!

*

Rădăcinile adevăratei credințe

12 Iunie

Matei 13:18-23

Matei 13:18: ,,Ascultaţi, deci, ce înseamnă pilda semănătorului.”

Matei 13:20-21:  ,,Sămânţa căzută în locuri stâncoase, este cel ce aude Cuvântul, şi-l primeşte îndată cu bucurie; dar n-are rădăcină în el, ci ţine până la o vreme; şi, cum vine un necaz sau o prigonire din pricina Cuvântului, se leapădă îndată de el.”

Pe cine reprezintă pământul pietros? Pământul pietros reprezintă o persoană care judecă lucrurile după prima vedere, după ce se vede; nu este interesată de ce este important; nu se gândeşte la ceea ce este înăuntru, în inima omului; nu are nici o profunzime spirituală; este dezinteresată de personalitatea cuiva şi interesată doar de felul cum arată pe dinafară; nu este în stare să vadă şi să simtă în profunzime.

Unii oameni aleargă după ceea ce este nou şi diferit. Uneori arată mare entuziasm pentru promisiunile Domnului. Se pare că au primit Evanghelia şi au credinţă în Hristos. S-ar putea să răspundă când se iveşte o oportunitate să conducă. Unii conducători chiar par că duc o viaţă exemplară. Totuşi, ei nu arată durerea faţă de păcat, nu se pocăiesc (acestea sunt lucruri esenţiale adevăratei credinţe). Dar vin şi situaţiile grele: poate Dumnezeu nu răspunde la rugăciunea lor conform planurilor lor; poate sunt confruntaţi cu o alegere cu privire la o situaţie financiară sau emoţională; poate trebuie să sacrifice ceva pentru Hristos; poate Dumnezeu le cere o disciplină într-un anumit domeniu; poate interveni o simplă schimbare în programul bisericii etc. Nu contează care este testul, pentru că ei judecă la suprafaţă şi caracterul lor iese la iveală: ei nu au tărie şi profunzime spirituală. Sămânţa Cuvântului lui Dumnezeu nu a prins rădăcini în vieţile lor. Par a avea credinţă, dar se usucă repede. Îţi doreşti numai lucruri pe care lumea le consideră binecuvântări? Crezi cumva că a crede în Hristos înseamnă lipsa suferinţei? Unei asemenea gândiri îi lipseşte ancorarea în rădăcinile adevăratei credinţe.

Doamne, Tată Ceresc, vin cu umilinţă înaintea Ta şi recunosc starea mea. De multe ori judec fireşte: sunt tentată să privesc la aparenţe şi nu am profunzime spirituală. Cuvântul Tău nu a prins întotdeauna rădăcină în inima mea. Mă deranjează multe lucruri şi uneori, cred că inima mea este un pământ pietros. Ajută-mă să fiu interesată de ceea ce este important înaintea Ta. Aminteşte-mi că nu este bine să alerg după ceea ce este nou şi diferit, ci să primesc de la Tine tot ceea ce trimiţi în viaţa mea. Nu vreau să îi judec pe alţii cu superficialitate, dar nici eu nu vreau să fiu superficială nici în lucrurile vieţii, nici în cele spirituale. Tu mă poţi ajuta să văd în testele vieţii, dorinţa Ta de a lăsa Cuvântul Tău să prindă rădăcină în inima mea, ca să îmi dezvolt şi să îmi lucrez pâmântul inimii mele ca să devină un pământ bun în care Cuvântul Tău poate prinde rădăcină şi mă poate pregăti ca să am o statornicie, indiferent de vânturi şi ploi. Vreau să stau tare chiar şi atunci când Tu nu răspunzi rugăciunilor mele, recunoscând că planurile Tale sunt cele mai bune. Vreau să-mi plâng păcatele şi să mă pocăiesc în fiecare zi. Dezvoltă Tu caracterul meu ca să ajung să nu-mi doresc ceea ce lumea consideră ca binecuvântări, ci tot ce Tu vrei să-mi dai, chiar dacă acest lucru aduce o oarecare suferinţă.

Doamne, păzeşte-mă de superficialitate în cele duhovniceşti!

*

Crucea

24 Mai

Matei 10:32-42

Matei 10: 38: ,,Cine nu-şi ia crucea lui şi nu vine după Mine, nu este vrednic de Mine.”

Ţi-ai luat crucea astăzi? Ce înseamnă să-ţi iei crucea? Să mori faţă de dorinţele tale egoiste şi să trăieşti pentru Hristos. Cred că vrei să Îl urmezi pe Domnul astăzi și în fiecare zi.  Domnul are aşteptări de la cei ce Îl urmează: să-L mărturisească deschis în casele lor şi în toate relaţiile lor. Suntem mărturii vii prin vorbele noastre şi prin felul în care trăim. Cine se teme să recunoască identitatea lui în Hristos ca nu cumva să fie ridiculizat sau diferit de alţii, înseamnă că-L neagă pe Hristos în viaţa lui. Cine refuză să-L onoreze pe Domnul prin purtarea lui, din cauza dorinţei lui după confort şi independenţă, nu este vrednic de Domnul. Mai devreme sau mai târziu, fiecare creştin va suferi o oarecare persecuţie, căci nu există armonie între: dreptate şi nedreptate, credinţă şi necredinţă, religie falsă şi adevărata descoperire dumnezeiască, ascultare şi neascultare de Domnul. Mărturisirea credinţei în Hristos aduce divizare în casele noastre. A prefera armonia casei fără Hristos, înseamnă a priva familia de adevărata armonie care se găseşte în Hristos şi o pierdere veşnică a celor dragi. Domnul Isus a renunţat la toate: a lăsat trupul Lui pe lemn, prietenii au fost pierduţi, a părăsit casa Lui (cerul), S-a separat de Tatăl pentru o vreme etc., pentru a suferi pentru noi.

Cred că au fost un şoc cuvintele Domnului Isus pentru ucenici. I-a chemat Domnul ca să-şi dea viaţa? A lua crucea nu însemnă a accepta o suferinţă comună oamenilor. A lua crucea înseamnă a accepta respingerea, persecuţia şi disconfortul care vine din pricină că-L urmăm pe Hristos. Crucea lui Hristos nu a fost numai suferinţă fizică. El a fost ascultător de Tatăl în toate lucrurile, ca să fie Mântuitorul desăvârşit. A purta crucea înseamnă a îmbrăţişa căile Domnului indiferent de preţul care trebuie plătit. Este o renunţare la sine, ca viaţa lui Hristos să se dezvolte înlăuntrul ucenicului.

Când Îi aparţinem lui Hristos, descoperim un simţământ adânc în noi, dobândind o nouă identitate. Hristos a venit să restaureze în noi scopul pe care L-a avut Creatorul de la început, cu privire la vieţile noastre. Duhul Sfânt crează în noi o nouă identitate, care va dura veşnic. Natura veche trăieşte pentru ea şi pentru poftele ei: confortul personal, acceptarea lumii, ambiţia, puterea, faima şi posesiunile. Pentru că încă trăim în trup, trebuie zilnic, într-un mod conştient, plini de curaj, să renunţăm la aceste presiuni ale firii pământeşti. Să ne amintim mereu ai Cui suntem, Cui aparţinem. Noi nu mai dorim să fim robii păcatului, sclavii răului. Renunţarea de sine nu este o negare a lucrurilor bune create de Dumnezeu în noi, care vor să fie exprimate, ci o negare a lucrurilor care se opun voii lui Dumnezeu.

Doamne, ajută-mă să fiu vrednică de numele pe care îl port!

*

Ucenicii Domnului

21 Mai

Matei 10:1-16

Matei 10:1: ,,Apoi Isus a chemat pe cei doisprezece ucenici ai Săi şi le-a dat putere să scoată afară duhurile necurate şi să tămăduiască orice fel de boală şi orice fel de neputinţă.”

Domnul Isus le-a dat instrucţiuni clare ucenicilor, ca să ştie ce au de făcut. A existat o perioadă de pregătire şi practică a adevărurilor învăţate. La început, au primit porunci cu privire la neamul lor: să predice Evanghelia la oile pierdute ale lui Israel. Poporul Israel a fost ales şi pentru revenirea Domnului Isus. Mântuirea ne vine de la evrei, chiar dacă ei sunt acum în împietrire şi Îl aşteaptă pe Mesia (cei mai mulţi nu cred că Isus Hristos este Mesia, Fiul lui Dumnezeu). Ucenicii nu au fost încă pregătiţi să meargă la neamuri cu vestea Evangheliei. După învierea Domnului Isus au înţeles Marea Trimitere: mergeţi în toată lumea şi vestiţi Adevărul. Totuşi, numai după pogorârea Duhului Sfânt şi după viziunea specială pe care i-a dat-o Dumnezeu lui Petru, Biserica a început să fie deschisă şi pentru neamuri. Domnul Isus i-a trimis pe ucenici să vestească acelaşi mesaj pe care şi El l-a vestit: ,,Împărăţia cerurilor este aproape.” Când Domnul Isus S-a născut, Dumnezeu şi cerul s-au coborât pe pământ. Toţi cei ce-L primesc pe Domnul Isus în inimă sunt incluşi în Familia lui Dumnezeu şi în Împărăţia lui Hristos. Astăzi, ne rugăm pentru cei dragi să-L primească pe Hristos în inimă şi anticipăm revenirea Regelui ceresc pe tronul pământesc (domnia de 1000 de ani). Toţi cei ce cred, pot să experimenteze pacea şi binecuvântările Domnului în inimile lor, în casele lor, în relaţiile lor. Cei ce nu primesc mesajul Evangheliei, vor suporta consecinţele grave care îi aşteaptă. Pe cine avertizezi, astăzi, de pericolul şi consecinţele neascultării de Domnul? Cine respinge un trimis al Domnului, respinge pe Domnul Isus. Cine Îl respinge pe Domnul Isus, alege judecata şi pierde mântuirea.

Domnul Isus i-a trimis pe ucenici ca pe nişte oi în mijlocul lupilor, dar i-a învăţat să lucreze cu înţelepciunea de sus (Iacov 3:13-18) care nu răneşte („Fiţi înţelepţi ca şerpii.” v.10). Domnul Isus, de asemenea, le-a dat putere să vindece bolnavii, să învieze morţii, să proclame curăţirea leproşilor şi să scoată draci (putere asupra demonilor). Aceste lucrări sunt evidenţe ale autorităţii divine. Minunile pe care ei le-au făcut înainte şi după învierea Domnului, au fost făcute în Numele şi prin puterea Domnului Isus. Aşa cum Dumnezeu le-a dat putere supranaturală profeţilor în Vechiul Testament, putere care a autentificat mesajul care venea de la Dumnezeu, tot aşa mesajul ucenicilor Domnului Isus a fost însoţit de minuni şi semne, ca dovadă clară a autorităţii Domnului. Într-o zi nu va mai fi durere, boală, moarte şi lacrimi. Şi moartea va fi înghiţită de viaţă, căci Domnul Isus va domni. Până atunci să ne purtăm într-un chip vrednic de chemarea pe care am primit-o.

Domnul Isus i-a instruit pe ucenicii Lui ca să nu se îngrijoreze cu privire la nevoile lor. Ei trebuiau să umble prin credinţă şi să se încreadă în Dumnezeu pentru nevoile lor. Au fost găzduiţi de cei ce au primit mesajul Evangheliei. Care este mesajul lui Dumnezeu pentru lucrători, ucenicii de astăzi? Să nu fie o povară şi să nu profite de alţii. Fiecare are dreptul de a primi mesajul Evangheliei fără bani şi de asemenea, fiecare are dreptul de a dărui fără vreo presiune din partea altora, ci după cum îl luminează Duhul Sfânt. Biblia ne învaţă să dăruim celor ce ne slujesc. Pavel, ca să evite critica şi neînţelegerile între fraţi, a ales să lucreze pentru nevoile lui şi să nu aştepte susținere materială din partea celor slujiţi. A fi ucenicul Domnului este extrem de costisitor, dar aduce o răsplată veşnică. Domnul Isus îi cheamă pe ucenicii Lui să slujească prin puterea Lui care transformă vieţi.

Doamne, Îţi mulţumesc pentru putere şi înţelepciune!

*