1 Decembrie, Ziua Naţională a României
94 de ani de la
Marea Unire
din 1918 !!!
Data de 1 decembrie este Ziua Naţională a României. Această zi a fost adoptată ca zi naţională în data de 1 august 1990 în cinstea evenimentului din 1 decembrie 1918 de la Alba Iulia. În acea zi a avut loc Marea Unire, adică unirea Transilvaniei cu România. Acest eveniment istoric reprezintă unirea tuturor românilor (??? ) într-un singur stat naţional.
Ziua de 1 decembrie este sărbătoare publică. În toate oraşele ţării sunt organizate parade militare, ceremonii de comemorare a eroilor ţării şi spectacole artistice. În timpul serii se organizează focuri de artificii.
,,Să mulţumim lui Dumnezeu pentru România!!!” ,,Să ne întoarcem faţa spre Dumnezeu şi să-L căutăm cu toată inima!” ,,Să ne rugăm pentru România!”
1. Noi în cel dintâi război
Am ajuns prin moarte noi
Doamne, ocroteşte-i pe români
Am dat sânge şi sudoare
Pentru România Mare
Doamne, ocroteşte-i pe români
2. Am dat viaţă şi soldaţi
Pentru-o patrie de fraţi
Doamne, ocroteşte-i pe români
Am dat fapta, am dat zisa
De la Nistru pân’ la Tisa
Doamne, ocroteşte-i pe români
3. Dar pe urmă-n ’40
Anul marii făr’de-legi
Doamne, ocroteşte-i pe români
Două fiare ne-au muşcat
Ultimatum şi dictat
Doamne, ocroteşte-i pe români
4. Biata lume nu ştia
Că-ntr-o zi la Moscova
Doamne, ocroteşte-i pe români
Au semnat un pact neghiob
Molotov şi Ribbentrop
Doamne, ocroteşte-i pe români
5. Iar fascismul mondial
Ne-a luat parte din Ardeal
Doamne, ocroteşte-i pe români
Şi lui Horty i l-a dat
Doamne, ocroteşte-i pe români
6. Stalin cu teroarea sa
Ne-a luat Basarabia
Doamne, ocroteşte-i pe români
Şi cu Hitler în acord
Bucovina de la nord
Doamne, ocroteşte-i pe români
7. Ăi mai mari tâlhari ne-au frânt
Ne-au luat ţară şi pământ
Doamne, ocroteşte-i pe români
Nimenea n-a auzit
Plânsul nostru răstignit
Doamne, ocroteşte-i pe români
8. Astfel am intrat şi noi
În al doilea război
Doamne, ocroteşte-i pe români
Haideţi, dom’le Mareşal
În Moldova şi-n Ardeal
Doamne, ocroteşte-i pe români
9. Noi de dor de noi luptam
Pentru ţară, pentru neam
Doamne, ocroteşte-i pe români
Pentru vechile hotare
Pentru România Mare
Doamne, ocroteşte-i pe români
10. Şi-am pierdut, şi-am fost răpuşi
Şi-am fost ocupaţi de ruşi
Doamne, ocroteşte-i pe români
Aliaţii au tăcut
Stalin a făcut ce-a vrut
Doamne, ocroteşte-i pe români
11. Şi-am murit de mii de ori
S-avem iarăşi trei culori
Doamne, ocroteşte-i pe români
Şi-am plătit cât nu se poate
Sfânta noastră libertate
Doamne, ocroteşte-i pe români
12. Ţara-i mică, vremea-i grea
Ce-o mai fi, om mai vedea
Doamne, ocroteşte-i pe români
De uitat, nu vom uita
Ţara noastră cum e ea
Doamne, ocroteşte-i pe români
13. Cât o fi român-român
Pruncul va primi la sân
Doamne, ocroteşte-i pe români
Adevăru-adevărat
Despre tot ce s-a-ntâmplat
Doamne, ocroteşte-i pe români
14. Ţinte minte, fiul meu
Că există Dumnezeu
Doamne, ocroteşte-i pe români
Şi un jurământ te leagă
Ţara noastră nu-i întreagă
Însă asta doar până-ntr-o zi
15. Când vei fi şi tu bărbat
Să te simţi mereu soldat
Doamne, ocroteşte-i pe români
Pentru vechile hotare
Pentru România Mare
Doamne, ocroteşte-i pe români
Versuri: Adrian Păunescu
Doamne, binecuvântează România!!!
Doamne, binecuvântează-i pe români oriunde s-ar afla ei!!!