Cancer

Cancer

Ca-n cer

C, A, N, C, E, R,

c

a

n

c

e

r

*

CCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCC

Cristos,

Capul Bisericii,

Cartea Legii, Cartea Vieţii,

Cincizecime,

credinţă, curăţia inimii, calea cea bună,

caracter, călăuzire,

căutarea înţelepciunii, cântare, candelă, comoară,

Carmel, catarg, călătorie spre cer,

călăuză, cerb, cetăţuie, clădire, clipă,

corabie, copil, creştin, crin,

cucernic, cugetare, cumpăna dreaptă,

cuptor, cunună, cuvântare, cuviinţă,

AAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA

Aleluia,

Amin,

Ava,

Adevăr,

Alfa şi Omega,

Apa Vieţii,

Apărătorul celor slabi,

ascultarea Cuvântului, Avraam, azimă,

asemănarea cu Cristos,

aşternutul picioarelor lui Cristos,

atins de Cristos,

atitudine, autoritatea lui Cristos,

atotputernicia lui Dumnezeu, auzirea veştilor bune,

aur curat, argint, Abel, acceptare, abstinenţă,

a adormi,

aer, adunare, a ajuta, alb, albastru,

alergător,  aducere aminte,

adunarea sfinţilor,

ajutor, alegeri înţelepte, alergarea spre ţintă,

aleşii lui Dumnezeu, altar,

amintiri cu sfinţii, anul de veselie, apostoli,

aproape de Domnul, armura credinciosului,

arătările lui Isus, astăzi, acasă,

alegere, alinare, alipire, abur,

acoperit, adăpost, amurg, an, aproape, arhanghel,

asemănător lui Cristos,

aşteptarea Domnului, atingerea Domnului,

aurora dimineţii,

auzirea credinţei,

Abigail,

Ana Tatar Andras.

NNNNNNNNNNNNNNNNNNNNNNNNNNNNNNNNNNNNNNNNNNNNNNNNNNNNN

Numele lui Dumnezeu,

Numele Domnului Isus,

Nazarineanul,

nădejde, Neemia, neprihănirea lui Cristos,

Nicodim, noaptea petrecută în rugăciune,

Noul Ierusalim,

Noul Legământ,

Nu te teme, Niciodată părăsită,

nou, Noe, numărat, nevinovat, neclintită,

neîntinată, nemurire, neprefăcută, neted,

nuntă.

CCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCCC

Cuvântul,

Cerul,

creaţie nouă, curăţită, cei aleşi,

cele zece porunci, cercetare de sine, cerere,

certitudini, cetăţenie cerească, chemare,

chibzuinţă, Chivotul Legământului,

Cina Domnului,

cinste, cinstire, compasiune, conştiinţă curată,

controlul lui Dumnezeu, convertire,

corabia lui Noe, Cortul Întâlnirii,

creştere, credincioşie,

crucea lui Cristos,

cugetare, cumpătare, cunoaştere, cunoştinţă,

curaj,

cântărit.

EEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEE

EU SUNT

Emanuel

Eben-Ezer,

Elohim,

Elroi, El Shaddai, El Adonai, El Rafa,

El Elyon, El Roi, El Olam,

Enoh, eternitate, eliberare, élan,

Eden, Eli, Eliberator,

eroi, Estera,

Evanghelia,

evlavia, Ezra, Epistolă, Eclesiastul, Emaus,

evanghelist.

RRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRR

Rabuni,

Răscumpărătorul,

Rugăciune,

răsărit,

răscumpărată, răsplătită, răbdare,

rai,

ramură, rază de soare, răcoare, rămăşiţă,

răspuns,

răstignire,

reazim, rod, rost, rouă, rudenie, răsplată,

râuri de binecuvântare,

rânduială, râvnă, religia adevărată,

renunţare, respect, reputaţie, responsabilitate,

restaurare, restituire, restricţii,

resurse, retragere, revărsare, revelaţie,

roada Duhului Sfânt,

rodire, Rut,

Rob al lui Cristos.

Advertisement

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s