Mânia şi harul

2pocainţaIsaia 9

*

Isaia 9:21b

*

„Mânia Lui

nu

se

potoleşte.”

 

Cum înţelegi tu mânia şi harul lui Dumnezeu?

Când sunt mânioasă pe soţul meu nu dovedesc că îl iubesc. Când Dumnezeu este mânios pe mine, El, totuşi mă iubeşte. Dragostea, harul şi mânia Domnului sunt sub controlul Lui. Psalmul 30:5 ne spune: „Căci mânia Lui ţine numai o clipă, dar îndurarea Lui ţine toată viaţa. Seara vine plânsul iar dimineaţa veselia.” Mânia lui Dumnezeu este sub control.

Ce ai învăţat despre atitudinea lui Dumnezeu faţă de întuneric, păcat şi rău?

Unde în viaţa ta crezi că Domnul îţi cere să te întorci din întuneric la lumină?

Care este răspunsul tău când Domnul îţi spune să ieşi din întuneric la lumină?

Poporul Domnului a continuat să creadă că poate să rezolve problemele prin puterea şi înţelepciunea lor. Domnul i-a pedepsit ca să-i corecteze. Tot nu au priceput. Nu a fost altă cale decât ducerea poporului în captivitate. Mânia lui Dumnezeu a fost dreaptă. A fost provocată de neascultarea poporului. Mânia lui Dumnezeu nu este răzbunare. Este răscumpărare. El mă vrea pentru El. Când oamenii zic: „Cum poate un Dumnezeu bun să lase aşa rău în lume?”, înseamnă că ei nu înţeleg mânia lui Dumnezeu. Mânia lui Dumnezeu este har. Dumnezeu nu pune jos dragostea şi ia mânia, aşa cum facem noi. El este dreptate, har, dragoste în acelaşi timp. Nu se contrazice cum facem noi. Întunericul atrage mânia lui Dumnezeu dar lumina este darul lui Dumnezeu. Cu cât înţeleg mai bine mânia lui Dumnezeu cu atât înţeleg mai bine harul Lui. Noi merităm mânia lui Dumnezeu dar în mijlocul sclaviei şi întunericului nostru El întinde mâna spre noi ca să ne elibereze.

Cum te ajută acest adevăr să ai o privire mai clară despre harul şi dreptatea (mânia) lui Dumnezeu? Care este răspunsul tău la mânia lui Dumnezeu?

Cum răspund cei din jurul tău la mânia lui Dumnezeu?

Cu cine vei împărtăşi ceea ce ai învăţat despre mânia lui Dumnezeu?

Doamne, ajută-mă să am o inimă în care să nu domnească mânia!

Doamne, mulţumesc pentru harul Tău!!!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s