Jaguarul meu

fearIacov 1:19-20
*
,,Stiti bine lucrul acesta,
prea iubitii mei frati!
Orice om sa fie
grabnic la ascultare,
incet la vorbire,
zabavnic la manie
caci mania omului nu lucreaza
neprihanirea lui Dumnezeu.”
*
Un tanar director executiv, conducea pe strada, putin cam prea repede, noul sau Jaguar. Era atent la copiii ce ar fi putut tasni de dupa masinile parcate, si a incetinit atunci cand a crezut ca a vazut ceva.

Pe masura ce masina sa trecea, nici un copil nu a aparut. In schimb, o caramida a lovit una din portierele Jaguarului.
A apasat pe frana si a intors Jaguarul inapoi, la locul unde fusese lovit de caramida. A sarit furios din masina, a pus mina pe primul copil intalnit in cale si l-a lovit de o masina parcata, tipand:

„Ce a fost asta si cine esti tu? Ce crezi ca faci? Aceasta este o masina noua si caramida pe care ai aruncat-o te va costa multi bani. De ce ai facut asta?”

Copilul era speriat. „Va rog, domnule, va rog, imi pare rau dar nu stiam ce altceva sa fac,” a explicat el. „ Am aruncat caramida pentru ca nimeni altcineva nu v-ar fi oprit…” Cu lacrimile siroind pe obraji, copilul a aratat ceva langa masina parcata. „Este fratele meu” a spus. „A luat curba gresit si a cazut de pe scaunul cu rotile, iar eu nu pot sa-l ridic inapoi.”

Trist, copilul i-a cerut apoi, directorului: „Ma ajutati va rog sa-l pun inapoi in scaunul cu rotile? Este ranit si e prea greu pentru mine.”

Miscat de cuvintele copilului, soferul a inghitit cu greu nodul pe care-l simtea in gat. Rapid, el a ridicat copilul handicapat inapoi in scaunul sau, apoi a luat o batista si i-a bandajat zgarieturile si taieturile. Totul arata ca si cum ar fi facut o treaba buna.

„Multumesc si Domnul sa te binecuvanteze” i-a spus copilul recunoscator, strainului.

Prea miscat pentru a mai putea vorbi, omul pur si simplu a privit copilul cum impingea scaunul cu rotile a fratelui sau in josul drumului, spre casa lor.

Jaguarul a facut un drum lung si incet inapoi.
Stricaciunea era foarte vizibila, dar soferul nu a reparat-o niciodata. El a pastrat urma de pe portiera, astfel incat sa-si aminteasca oricand de mesajul primit:

„Nu trece prin viata prea repede, astfel incat cineva sa fie nevoit sa arunce o caramida in tine, ca sa-ti capteze atentia!”

Dumnezeu le sopteste sufletelor noastre si le vorbeste inimilor noastre. Cateodata cand nu avem timp sa ascultam, El arunca o caramida in noi. Este alegerea noastra daca ascultam sau nu.

anonim?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s