Proverbe 22
*
Doamne, dă-mi un nume bun, căci un nume bun este mai de dorit decât o bogăţie mare şi a fi iubit preţuieşte mai mult decât argintul şi aurul. Bogatul şi săracul se întâlnesc, căci Tu, Doamne, i-ai făcut şi pe unul şi pe altul.
Dă-mi chibzuinţă, căci omul chibzuit vede nenorocirea şi se ascunde, dar cei proşti merg înainte şi sunt pedepsiţi.
Caut smerenia, căci răsplata smereniei, a fricii de Domnul, este bogăţia, slava şi viaţa.
Mă păzesc de stricăciune, căci spini şi curse sunt pe calea omului stricat, dar cel ce-şi păzeşte sufletul se depărtează de ele.
Ajută-mă să dau o învăţătură bună copiilor din jurul meu, căci cine învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze îl va ajuta ca atunci când va îmbătrâni, să nu se abată de la ea.
Păzeşte-mă de sărăcie, Doamne, căci bogatul stăpâneşte peste cei săraci şi cel ce ia cu împrumut, este robul celui ce-i dă cu împrumut.
Nu vreau să seamăn răul, căci cine seamănă nelegiuire, nelegiuire va secera şi nuiaua nelegiuirii lui este gata.
Vreau să fiu omul milostiv, căci omul milostiv va fi binecuvântat, pentru că dă săracului din pâinea lui.
Ajută-mă să izgonesc pe batjocoritor şi cearta se va sfârşi, neînţelegerile şi ocările vor înceta.
Iubesc curăţia inimii şi am bunăvoinţa pe buze, ca să fiu socotită prietenă cu Împăratul.
Fie ca ochii Domnului să mă păzească şi să îmi dea ştiinţă, ca să ştiu să înfrunt cuvintele celui stricat.
Păzeşte-mă de leneşul care zice: „Afară este un leu, care m-ar putea ucide pe uliţă!”
Păzeşte-mă de imoralitate şi nu mă lăsa să mă pedepsesc cu un păcat aşa de grav.
Dezlipeşte nebunia de inima mea. Primesc nuiaua certării Tale ca să mă delipeşti de rău.
Vreau să-l preţuiesc pe sărac, nu să-mi măresc avuţia, ca nu cumva să trebuiască să dau şi eu altuia mai bogat şi să ajung la lipsă.
Îmi plec urechea şi ascult cuvintele înţelepţilor şi iau învăţătura în inimă, căci este bine să le păstrez înăuntrul meu şi să-mi fie toate de odată pe buze; pentru ca să-mi pun încrederea în Domnul.
Vreau să primesc învăţătură de la Tine astăzi. Tu ai aşternut în scris pentru mine sfaturi şi cugetări, ca să mă înveţi lucruri temeinice, cuvinte adevărate, ca să răspund cu vorbe adevărate Celui ce mă trimite.
Nu despreţuiesc pe sărac, pentru că este sărac şi nu asupresc pe nenorocitul care stă lângă mine, căci Domnul le va apăra pricina lor şi va despuia viaţa celor ce-i despoaie.
Nu mă împrietenesc cu omul mânios şi nu mă însoţesc cu omul iute la mânie, ca nu cumva să mă deprind cu cărările lui şi să-mi ajungă o cursă pentru suflet.
Nu voi fi printre cei ce pun chezăşii, printre cei ce dau zălog pentru datorii, căci dacă n-am cu ce să plătesc, pentru ce să pierd ceea ce am?
Nu voi muta hotarul cel vechi pe care l-au aşezat părinţii mei.
Voi căuta să fiu un om iscusit, căci un om iscusit în lucrul lui, poate sta lângă împăraţi, nu lângă oamenii de rând.
Doamne, mă rog pentru familia mea şi biserica mea
să fim înţelepţi şi harnici!
