Purtător de povară sau împovărător ?
Galateni 6:2: ,,Purtaţi-vă sarcinile unii altora, şi veţi împlini astfel Legea lui Hristos.”
Domnul Isus ne spune de multe ori să avem grijă unii de alții ca să fim o binecuvântare și nicidecum o povară pentru cei din jur. Oare ce înseamnă să port sarcina altuia? Eu cred că înseamnă să ajut pe cineva când este la greu, să ajut la povoara altuia ca să-i fie viața mai ușoară.
Port povara mea sau a altora sau pun povara pe alții ? Avem nevoie de Dumnezeu ca să purtăm povara noastră sau a altuia. El a pregătit resurse pentru noi ca să avem biruință prin greutățile și poverile vieții: Prieteni, Promisiuni și Putere.
Prietenii mă pot ajuta să mă vindec sufletește, să înaintez în bine sau să mă retrag de la rău, să am credință, înțelepciune, pricepere, curaj, realism, conștiința curată, inima predată. Am nevoie de prieteni și mă rog Domnului să am prieteni adevărați, deoarece prietenul adevărat iubește oricând și în nenorocire ajunge ca un frate. Proverbe 17:17: ,,Prietenul adevărat iubeşte oricând, şi în nenorocire ajunge ca un frate.”
Promisiunile lui Dumnezeu în încercările vieții îmi dau pace (cu Domnul, cu mine însămi și cu alții), belșug, protecție, binecuvântare, unitate cu El și credincioșii Lui, resurse. Matei 28:20b: ,,Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin.” Promisiunea cea mai minunată este prezența Domnului. Dulcea Lui prezență este înviorare și bucurie. Părtășia cu El în rugăciune și Cuvânt mă împuternicește și mă ajută să cunosc promisiunile Lui. Este alegerea noastră să stăm în prezența Lui și să experimentăm puterea și protecția Lui.
Puterea Duhului Sfânt ni se dă uneori tocmai ca să purtăm poveri. Suntem absolut dependenți de puterea Duhului Sfânt pentru ca ceea ce facem să fie diferit de ceea ce se poate face în firea pământească. Ceea ce se face prin Duhul Sfânt rămâne și rodește, dar ceea ce se face prin firea pământească nu zidește și se pierde.
Purtător de povară sau împovărător ? Ce sunt eu ?
Doamne, Îți mulțumesc pentru toți cei care au prins la poverile mele. Te rog ajută-mă să rămân și să sfârșesc în Duhul Sfânt, bucurându-mă de prietenii, de promisiunile Tale și de puterea Ta. Vreau să fiu o binecuvântare pentru alții ajutând la povară prin resursele pe care Tu le-ai pregătit deja.
Felicitari pentru articol !
Multumesc.