1 Corinteni 13:1-13

,,Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti şi n-aş avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zângănitor.
Şi chiar dacă aş avea darul prorociei şi aş cunoaşte toate tainele şi toată ştiinţa;
chiar dacă aş avea toată credinţa aşa încât să mut şi munţii şi n-aş avea dragoste, nu sunt nimic.
Şi chiar dacă mi-aş împărţi toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aş da trupul să fie ars şi n-aş avea dragoste, nu-mi foloseşte la nimic.

Dragostea este îndelung răbdătoare,
este plină de bunătate,
dragostea nu pizmuieşte,
dragostea nu se laudă,
nu se umflă de mândrie,
nu se poartă necuviincios,
nu caută folosul său,
nu se mânie,
nu se gândeşte la rău,
nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr,
acopere totul, crede totul, nădăjduieşte totul, sufere totul.

Dragostea nu va pieri niciodată. Prorociile se vor sfârşi; limbile vor înceta; cunoştinţa va avea sfârşit. Căci cunoaştem în parte şi prorocim în parte; dar când va veni ce este desăvârşit, acest „în parte” se va sfârşi.
Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil, gândeam ca un copil; când m-am făcut om mare, am lepădat ce era copilăresc.
Acum, vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos; dar atunci, vom vedea faţă în faţă. Acum, cunosc în parte; dar atunci, voi cunoaşte deplin, aşa cum am fost şi eu cunoscut pe deplin.
Acum, deci, rămân aceste trei: credinţa, nădejdea şi dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea.

Dacă dragoste nu e, nimic nu e! (Marin Preda)