Cheia

holy spiritFaptele Apostolilor 1:8  ,,Ci voi veţi primi o putere, când Se va pogorî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudea, în Samaria şi până la marginile pământului.”

Ce înseamnă să fii creştin? Să-L urmezi pe Cristos?

De ce creştinii au nevoie de Duhul Sfânt?

Mă ajută cunoaşterea istoriei creştinismului primar ca să înţeleg cum ar trebui să fie viaţa mea de credinţă?

Cum mă ajută cunoaşterea istoriei bisericii primare să beneficiez de o învăţătură curată?

Dumnezeu a fost credincios poporului Lui când Domnul Isus a trăit, a murit, a fost îngropat şi s-a înălţat la cer. Aşa cum a fost credincios faţă de primii creştini este credincios şi faţă de creştinii care trăiesc astăzi. Bucuriile şi necazurile primilor creştini sunt descrise în această carte. Descrierea dramatică a expansiunii bisericii este prezentată de trei ori şi crescândă de fiecare dată. Duhul Sfânt a împuternicit pe apostoli să facă lucruri imposibile din punct de vedere uman. Trei apostoli au fost aleşi ca să continue lucrarea Domnului.

Cheia trăirii unei vieţi cu putere şi roditoare este umplerea constantă, continuă a credinciosului cu Duhul Sfânt.

Este cel mai măreţ privilegiu. Porunca Domnului este ca fiecare credincios să fie plin de Duhul Sfânt (Efeseni 5:18). Aceasta este o viaţă normală de credinţă. Un alt fel de viaţă nu este normal pentru un credincios.

Cum pot fi plină de Duhul Sfânt? Ce se întâmplă când Duhul Sfânt mă umple? Cum ştiu că sunt plină de Duhul Sfânt? Cum mă călăuzeşte Duhul Sfânt şi cum cunosc scopul pe care Dumnezeu îl are pentru mine?

Te frământă aceste întrebări?

Cunoaşterea Duhului Sfânt este importantă dar şi experimentarea puterii lui Dumnezeu în adâncurile noastre. Sunt oameni care nu recunosc puterea Duhului Sfânt dar discută despre ea. Sunt ei ipocriţi?

Cum te călăuzeşte şi cum te transformă Duhul Sfânt?

 

Fie inima ta plină de Duhul Sfânt!

 

Advertisement

Mesajul Domnului

pray teachFaptele Apostolilor 1:8  ,,Ci voi veţi primi o putere, când Se va pogorî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudea, în Samaria şi până la marginile pământului.”

Responsabilitatea de a învăţa noua generaţie despre importanţa Cuvântului lui Dumnezeu este dată în primul rând părinţilor. Este un mare privilegiu ca părinţii să-i inveţe pe copii legile lui Dumnezeu. Casa părintească este cea mai valoroasă sală de clasă pentru a imprima adevărurile lui Dumnezeu în inima copilului. Noua generaţie trebuie să se încreadă în Dumnezeu.

Învaţă pe copilul tău sau al altora despre personajele din cartea Faptele Apostolilor: Luca, Petru şi Pavel. Ei au scris cuvintele Domnului. Citeşte din Biblie, nu fi descurajată dacă nu vezi interes la copil. Scurtează textul dacă copilul este mic. Tu formezi un obicei valoros şi sănătos. Copiii învaţă prin imitare, înţelegerea clară vine mai târziu. Comunici mult copilului dacă eşti plină de respect şi dragoste faţă de Cuvânt.

Roagă-te şi cântă cu copilul. Când eşti acasă, când te plimbi, când te culci, când te rogi la mâncare, când te rogi la culcare, când îi citeşti din Biblie, când repeţi un verset, când stai de vorbă cu el, tu îl înveţi. Biblia devine reală când tu îi prezinţi personajele din ea care au trăit în trecut.

Când un om adult prezintă un adevăr, copilul îl crede.

Simţi pe umerii tăi responsabilitatea de a învăţa pe noua generaţie adevărul Bibliei?

Ce comunici tu noii generaţii?

 

Fie inima ta gata să prezinte mesajul Evangheliei!

Dumnezeu intervine şi salvează Biserica

1Faptele Apostolilor 1:8  ,,Ci voi veţi primi o putere, când Se va pogorî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudea, în Samaria şi până la marginile pământului.”

Se repetă un tipar în această carte:

-Conducătorii se ridică şi predică adevărul.

-Ascultătorii cred şi se adaugă la numărul bisericii.

-Opoziţia se ridică şi începe persecuţia.

-Dumnezeu intervine şi salvează biserica.

Vedem credincioşia lui Dumnezeu. El este alături de poporul Lui, niciodată nu îl părăseşte. El învaţă pe popor despre Duhul Sfânt, despre persoana şi lucrarea Lui, cine este şi ce face.

Puterea Duhului Sfânt este esenţială pentru credincios.

Cum să avem puterea Duhului Sfânt?

Cum să fim roditori?

Cum să fim plini de pasiune şi entuziasm pentru Cristos?

Mesajul lui Dumnezeu în cartea Faptele Apostolilor priveşte dezvoltarea şi încurajarea tuturor credincioşilor.

Eşti blocată într-o anume situaţie?

Vrei să te dezvolţi mai mult şi nu ştii cum?

Eşti gata pentru o nouă aventură prin această carte?

Vrei să vezi unde poţi ajunge alături de personajele din carte?

Eşti gata să Îl laşi pe Dumnezeu să te împuternicească pentru o lucrare?

Vrei să ştii cum poţi trăi astăzi adevărurile din cartea Faptele Apostolilor?

 Fie inima ta plină de pasiune pentru mesajul Domnului!

Mesajul lui Dumnezeu

1messageFaptele Apostolilor 1:8  ,,Ci voi veţi primi o putere, când Se va pogorî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudea, în Samaria şi până la marginile pământului.”

Ce mare bucurie să îmi încep anul cu o nouă care de studiat. Ce mare aventură alături de personajele din cartea Faptele Apostolilor!

Îţi plac aventurile?

Îţi place să citeşti despre aventurile altora? Unele au mare succes, altele nu aşa de mare.

Cartea Faptele Apostolilor este ca o carte de aventură care prezintă multe locuri, multe părţi de pe glob, multe personaje şi evenimente.

Eşti gata pentru o nouă aventură alături de personajele din carte?

Mesajul lui Dumnezeu transcende timpul şi este aplicabil şi astăzi la fel ca pe vremea apostolilor. Toată Biblia este specială, este o revelaţie unică pentru omenire, conţinând acelaşi mesaj de la început până la sfârşit. Este mesajul Domnului Isus Cristos care a venit să răscumpere omenirea.

Este foarte important să înţelegem cum a apărut biserica.

Luca, evanghelistul Îl descrie pe Domnul Isus în Evanghelia lui.

Luca, evanghelistul Îl descrie pe Domnul Isus în cartea Faptele Apostolilor prin puterea şi prezenţa Duhului Sfânt. Duhul Sfânt este menţionat de şaptezeci de ori în cartea Faptele Apostolilor. Această carte este neterminată. Dumnezeu a plănuit să fie aşa. Lucrarea Lui nu este gata ci continuă şi în timpul vieţii noastre.

Cartea Faptele Apostolilor este mesajul lui Dumnezeu pentru biserica de azi.

Se înscrie viaţa ta în capitolul 29? Care este partea ta în acest mesaj?

Dacă Luca ar fi aici cum ar descrie Evanghelia astăzi?

Dumnezeu vrea ca eu să fiu parte a istoriei descrise în Faptele Apostolilor. Cum putem fi parte, tu şi cu mine a acestei istorii? Putem fi creştini serioşi care trăiesc adevărul Sfintelor Scripturi? Vei fi serioasă în ce priveşte studiul Bibliei şi rugăciunea în anul acesta?

 

Fie inima ta gata pentru mesajul Domnului!