Lutul şi Olarul

1 flower*

Isaia 63:7-64:12

Isaia 64:8

„Dar, Doamne,

Tu eşti Tatăl nostru ;

noi suntm lutul şi Tu olarul,

care ne-ai întocmit ;

suntem cu toţii lucrarea mâinilor Tale.”

*

Isaia continuă să se roage pentru judecata lui Dumnezeu asupra vrăjmaşilor adevărului şi ai poporului. Numai Dumnezeu poate să apere pe cei credincioşi care Îl aşteaptă. El este conducătorul universului, El aude şi răspunde rugăciunilor celor credincioşi. Încrederea în puterea lui Dumnezeu, atenţia personală şi mărturisirea dovedesc că Isaia Îl cunoaşte pe Dumnezeu şi ştie că ceea ce face El este drept.

Isaia ştie cine este Dumnezeu şi ştie cine este el.

Isaia recunoaşte că el este lutul, iar Dumnezeu este Olarul.

Isaia are o întrebare: Cum putem fi mântuiţi?

Isaia recunoaşte că toţi suntem necuraţi şi toate faptele noastre bune sunt ca o haină mânjită înaintea lui Dumnezeu. Toţi suntem ofiliţi ca o frunză şi nelegiuirile noastre ne iau ca vântul.

Orice persoană trebuie să realizeze că noi nu putem fi plăcuţi înaintea Domnului prin eforturile noastre personale. Chiar ceea ce ni se pare bun este păcat în comparaţie cu sfinţenia lui Dumnezeu. Fără harul Domnului nu putem vedea faţa Lui.

Totuşi avem speranţă. Avem un Tată. El, Olarul ne dă o nouă ocazie, a doua şansă să ne lăsăm transformaţi de mâna Lui într-un vas de cinste pentru Împăratul.

Ai ales să te laşi în mâna Olarului ca să te modeleze după voia Lui?

Recunoşti că toate faptele bune nu sunt suficiente ca să cumpere mântuirea?

Cei ce-L cunosc pe Dumnezeu (îndurător şi plin de dragoste), se roagă ca Domnul să nu se mânie şi să nu-şi aducă aminte de nelegiurile şi păcatele săvârşite. Prin credinţă ne apropiem de Tatăl.

Cum te vei apropia de Tatăl în săptămâna aceasta? Crezi tu că Dumnezeu are intenţii şi planuri bune pentru tine? Care situaţie o vei prezenta Domnului cu încredere şi vei aştepta reînnoire, tărie şi bucurie? Crezi că Domnul poate să-ţi dea un scop nou în viaţa ta?

Care este atitudinea ta când te rogi? Este o datorie spirituală? Este o experienţă emoţională la care apelezi în ultimul moment sau când nu mai ai altceva de făcut?

Care sunt adevărurile pe care îţi bazezi rugăciunea?

Ce ai învăţat despre răzbunarea şi răscumpărarea lui Dumnezeu?

Doamne, mă las în mâna Ta, aşa cum lutul se lasă în mâna olarului. Dă-mi Tu forma pe care o doreşti.

 Doamne, rugăciunea este bucuria inimii mele!