Misiunea noastră

our mission*

Isaia 61:1-3

Isaia 61:1a „Domnul M-a uns să aduc veşti bune.”

*

Tu eşti o aducătoare de veşti bune !!! Proclamă libertatea în Hristos !!! Proclamă anul de îndurare !!!

Care este proclamaţia libertăţii şi a anului de îndurare?

Poporul Israel avea un obicei : al cincizecilea an era anul de veselie, când sărbătoreau cu toţii această sărbătoare la porunca Domnului.

După cinci zeci de ani era proclamat un an de îndurare şi de bucurie pentru toată lumea. Nu mai era nici un rob, pentru că porunca era pentru toată lumea ca să fie în libertate. Toate datoriile erau iertate. Tot aşa, mesagerul Domnului (Domnul Isus) a anunţat un an nou de îndurare şi har.

Totuşi, pentru vrăjmaşii Domnului este prevăzută o zi de răzbunare.

La prima venire a Domnului Isus, El nu vorbeşte despre ziua răzbunării, pentru că El ştie că a venit să salveze pe cei ce cred şi a murit pentru toată lumea, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică (Ioan 3:16).

A doua Lui venire va fi o zi de răzbunare pentru toţi cei necredincioşi, când El va veni să judece lumea (Ioan 5: 22-29).

Misiunea Domnului Isus este să mângâie pe toţi cei întristaţi.

Toate cauzele durerilor vor fi eliminate când Domnul Isus va veni să domnească. Până atunci, El va mângâia prin Duhul Sfânt pe toţi cei întristaţi din poporul Său.

Unde ai nevoie de mângâiere în viaţa ta?

Crezi tu că Domnul cunoaşte întristarea ta şi poate să te mângâie?

Misiunea Domnului Isus este să transforme întristarea în bucurie, să aducă vindecare şi belşug.

Unde ai nevoie de bucurie în viaţa ta? Unde ai nevoie de vindecare? În care relaţii?

Misiunea Domnului Isus este să aducă frumuseţe (coroană împărătească) şi onoare.

Lauda cu bucurie este caracteristica poporului ales. Cine sunt „terebinţii neprihănirii”?

Cine sunt cei ce arată splendoarea Domnului?

Cei ce aparţin lui Dumnezeu sunt sădiţi ca să slujească, să dea viaţă, să aducă roadă, să zidească, să ridice, să înnoiască, să fie plini de putere, să aibă stabilitate şi să îndure greutăţile vieţii.

Ce văd cei din jurul tău în tine? Cum ai experimentat o transformare descrisă ca: vindecare, mângâiere, frumuseţe, laudă, bucurie?

Domnul să-ţi dea bucurie, vindecare, belşug, frumuseţe şi onoare!

Doamne, Îţi mulţumesc pentru misiunea pe care mi-ai dat-o şi Te rog ajută-mă să vestesc anul de îndurare, să mângâi pe cei întristaţi, să mă las transformată de Tine, vindecată şi plină de bucuria mântuirii. Vreau să slujesc cu bucurie, să aduc roadă, să zidesc, să ridic, să am echilibru prin toate furtunile vieţii şi să biruiesc greutăţile vieţii prin puterea şi înţelepciunea Ta.

 Doamne, Îţi mulţumesc că Tu mângâi inima mea întristată!

Advertisements