Mesajul harului

21Isaia 66:1-24

Isaia 66:22 „Căci după cum cerurile cele noi

şi pământul cel nou, pe care le voi face, vor dăinui înaintea Mea,

zice Domnul,

aşa va dăinui şi sămânţa voastră şi numele vostru.”

*

Deşi Domnul este deasupra tutoror lucrurilor, totuşi, El este cu cei smeriţi şi le dă har. Deşi El este înălţat peste toţi, totuşi, este un Dumnezeu personal (faţă de cei smeriţi).

Cum te-ai descrie pe tine? Eşti o persoană smerită şi temătoare de Domnul?

Ce schimbare face Domnul în viaţa ta în anul acesta?

Dumnezeu cunoaşte inima mea. El ştie dacă Îl iubesc cu adevărat sau pretind numai. Felul meu de a fi, faptele mele au consecinţe. Dacă aleg să umblu pe căile mele, Dumnezeu are grijă să mă disciplineze.

Ce minunat destin au cei ce aleg ascultarea de Domnul!

(bucurie, mângâiere, satisfacţie)

Ce trist destin au cei ce aleg să-L respingă pe Domnul!

(plâns, respingere, sabie, judecată, foc, mânie)

Dumnezeu este Dumnezeul tuturor popoarelor. Toate popoarele trebuie să-L laude pe El. Misionarii pleacă în multe locuri să ducă vestea cea bună. Într-o zi toată lumea se va închina înaintea Lui. Alegerea fiecăruia va determina destinul lui veşnic. Vedem în cartea Isaia mesajul harului şi mesajul judecăţii.

Mesajul harului şi mesajul judecăţii trebuie proclamat astăzi!

Trebuie să fim preocupaţi de mesajul Domnului. La cine te trimite Domnul astăzi cu mesajul Lui?

Ce planuri faci ca să proclami mesajul Domnului?

Noi ştim sfârşitul istoriei. Va fi unul tragic pentru cei ce nu-L cunosc pe Dumnezeu.

Cunoşti sfârşitul istoriei tale? Cum vei proclama mesajul Domnului?

Poţi să spui „Doamne, schimbă-mă şi foloseşte-mă pentru gloria Ta”?

 Inima mea este dornică să proclame mesajul Domnului!

Advertisement