*
,,Isus,
*
ducându-Şi
*
crucea…“
Trebuie să ne ducem crucea!
Învaţă pe copilul tău sau al altora, prin exemplul tău, cum să înfrunte dezamăgirile în viaţă.
Dumnezeu îi călăuzeşte şi îi disciplinează pe copiii Lui, dar îi şi mângâie în necazurile lor.
Copilul va vedea în viaţa ta ce înseamnă să fii mângâiat.
Dumnezeu vede lacrimile noastre şi le numără.
Când copilul tău plânge, îl laşi să plângă? Îl ţii în braţe? Îl încurajezi? Asculţi îngrijorarea şi temerile lui?
Să ştii că prin atitudinea ta trebuie să-i dai copilului tău imaginea lui Dumnezeu care are grijă.
Ce faci atunci când un dezastru îţi dă peste cap ziua? Copilul se uită la reacţiile tale. Ajungi tu la disperare sau te duci la Dumnezeu în rugăciune? Te duci la o vecină sau la o prietenă să te plângi?
Deschizi Biblia şi cauţi ajutor?
Spui: ,,De ce mi s-a întâmplat mie aşa ceva“? Sau spui: ,,De ce să nu mi se întâmple şi mie? De ce aş fi eu scutită de necazuri?”
Cum primeşti veştile rele? Sau relaţiile rupte? Sau moartea? Sau dificultăţile financiare?
Copilul se uită la tine şi învaţă.
Tu învaţă să te rogi în ziua necazului. Psalmi 50:15 ne spune: ,,Cheamă-Mă în ziua necazului şi Eu te voi izbăvi, iar tu Mă vei proslăvi!”
Domnul să te păzească de disperare în ziua necazului!
Tu roagă-te în ziua necazului!
