Ziua Mea cea sfântă

4aa*

Isaia 58:13

„Dacă îţi vei opri piciorul în ziua Sabatului, ca să nu-ţi faci gusturile tale în Ziua Mea cea sfântă; dacă Sabatul va fi desfătarea ta, ca să sfinţeşti pe Domnul slăvindu-L şi dacă-l vei cinsti neurmând căile tale, neîndeletnicindu-te cu treburile tale şi nededându-te la flecării.”

Cum ai explica această expresie: ,,Ziua Mea cea sfântă”?

Care este atitudinea inimii tale faţă de ziua Domnului (Sabat)? Care este lista ta? Este uşor să ai o listă de lucruri pe care să le faci sau pe care să nu le faci? Este inima ta a Domnului?

Galateni 4:10 ne spune: „Voi păziţi (sărbătoriţi) zile, luni, vremuri şi ani.”

Ce sărbătoreşti tu?

Coloseni 2:16-17 ne spune: „Nimeni să nu vă judece cu privire la mâncare sau băutură sau cu privire la o zi de sărbătoare, cu privire la o lună nouă sau cu privire la o zi de Sabat, care sunt umbra lucrurilor viitoare, dar trupul este a lui Cristos.” Pentru ce te judecă alţii pe tine?

Ce înseamnă că toate lucrurile descrise mai sus sunt umbra, nu realitatea?

Eşti tu în închisoarea regulilor făcute de om? Te duci cu valul? Cu majoritatea?

Simţi tu că îţi lipseşte ceva în viaţa de credinţă? Tânjeşti tu după cunoaşterea lui Cristos?

Trăieşti tu în libertatea pe care o dă Cristos?

Ce zici de o trezire zilnică la adevărata închinare? Ai tu această dorinţă?

Care sunt promisiunile lui Dumnezeu pentru cei ce aleg să nu urmeze calea lor, ci se dăruiesc Domnului şi slujirii altora?

Dreptatea lui Dumnezeu merge înaintea lor, slava Domnului îi protejează în spatele lor, primesc de la Domnul lumină, vindecare, răspuns la rugăciuni, călăuzire, împlinire, putere în oase, înviorare, restaurare, bucurie, moştenire.

Poţi să spui că întradevăr petreci timp cu Domnul şi te desfătezi în orânduirile Lui? Dacă nu poţi spune acest lucru, cum vei începe şi când?

Adevărata devoţiune faţă de Domnul produce bucurie în viaţa credinciosului.

 

Doamne, inima mea Te sărbătoreşte pe Tine în ziua Domnului!

 

Advertisement