Mă încred în Tine, Doamne!!!

23 maiIsaia 31

Isaia 31:6

„Întoarceţi-vă

la

Acela

de la care

v-aţi abătut mult,

copii

ai lui Israel.”

 

Vai de cei ce se încred în alţii şi nu în Dumnezeu.

Vai de cei ce se duc după ajutor la alţii în loc să ceară ajutor de sus. Vai de cei ce se bizuiesc pe puterea militară şi nu se bizuiesc pe puterea Domnului.

Pe cine te bazezi tu? La cine alergi prima dată după ajutor? De ce să alergăm prima dată la oameni dacă Îl avem pe Dumnezeu? Când ne bazăm pe oameni ne îndreptăm spre dezastru.

Când ne bazăm pe Dumnezeu suntem binecuvântaţi.

Crezi că încrederea în oameni este rebeliune cu Dumnezeu?

Pentru care lucruri te bazezi pe Dumnezeu şi pentru care lucruri te bazezi pe oameni? Crezi că trebuie să selectezi, să separi şi să organizezi lucrurile Domnului şi lucrurile omului? Crezi că putem trăi în două lumi? Crezi că putem avea două seturi de valori?

Dumnezeu este deasupra tuturor şi orice sub El este cădere, este jos. Orice depărtare de Dumnezeu duce la declin. Când mă uit în sus, la Dumnezeu, primesc putere. Când mă uit în jos, la oameni, sunt descurajată. De aceea îmi doresc să fiu mai aproape de cer, de Dumnezeu, decât de pământ.

Siguranţa mea nu vine de pe pământ, ci din cer.

Domnul oştirilor se va lupta pentru mine (31:4). El mă va apăra şi voi fi în siguranţă. Puterea lumii cade înaintea Lui.

Când te-ai bazat ultima dată pe Domnul şi ai experimentat binecuvântare? De mult? Astăzi? Dacă nu te-ai bazat pe Domnul pentru decizii, planuri, ajutor, hotărâre sau sfat necesar, ce schimbare eşti gata să faci în viaţa ta? Vei face o schimbare? Când?

Doamne, Te rog să mă ierţi că de multe ori alerg încoace şi încolo după ajutor de la oameni. Mulţumesc că mi-ai descoperit că pentru orice lucru, oricât de mic, trebuie să alerg întâi şi mai întâi la Tine. Tu poţi să-mi dai sfatul cel mai bun. Tu poţi să-mi dai ajutor. Tu poţi

să-mi dai lumină şi înţelepciune. Tu poţi să-mi dai pricepere şi descoperire. Tu poţi să-mi dai putere şi să mă aperi. Tu eşti siguranţa absolută.

Învaţă-mă încrederea în Tine în cele mai mărunte lucruri. Mă întorc la Tine mereu şi mereu după putere şi tărie în viaţa de credinţă.

Doamne, inima mea se încrede în Tine!

2 thoughts on “Mă încred în Tine, Doamne!!!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s