Pregătiţi calea Domnului

23Isaia 40:3-5

„Un glas strigă: „Pregătiţi în pustie calea Domnului, neteziţi în locurile uscate un drum pentru Dumnezeul nostru! Orice vale să fie înălţată, orice munte şi orice deal să fie plecate, coastele să se prefacă în câmpii, şi strîmtorile în vîlcele! Atunci se va descoperi slava Domnului, şi în clipa aceea orice făptură o va vedea; căci gura Domnului a vorbit.”

*

Care a fost strigarea? Ce trebuie să facem?

Noi trebuie să pregătim un drum!

Nu putem doar să ne prezentăm „în ziua aceea” înaintea Domnului şi să aşteptăm ca Dumnezeu, care este dragoste, să ne primească cu braţele deschise în Împărăţia Lui. Trebuie ca astăzi să deschidem inimile noastre pentru El şi să trăim o viaţă în ascultare de legile şi poruncile Lui scrise în Sfintele Scripturi.

Ce este slava Domnului şi cum se descoperă ea?

Pentru israeliţi, slava Domnului a apărut ca un foc mistuitor (Exod 24:17).

Pentru păstorii care au auzit vestea naşterii Mântuitorului, slava Domnului a fost o strălucire care i-a înspăimântat (Luca 2:9).

Pe munte, când a avut loc „Schimbarea la faţă”, slava Domnului  a strălucit pe faţa Domnului Isus ca soarele şi hainele I s-au făcut albe ca lumina şi din nor s-a auzit un glas care vorbea. Ucenicii au căzut cu feţele la pământ şi s-au înspăimântat foarte tare (Matei 17:1-8).

Evrei 1:3 ne spune că „El (Domnul Isus) este oglindirea slavei Lui şi întipărirea Fiinţei Lui, El ţine toate lucrurile cu Cuvântul puterii Lui, El a făcut curăţirea păcatelor şi a şezut la dreapta Măririi în locurile prea înalte”.

Gloria lui Dumnezeu este deasupra puterii noastre de imaginaţie. Este lumină în care întunericul nu poate locui. Este lumina care luminează cărarea noastră, care deschide ochii noştri, care ne schimbă inima noastră.

Doamne, inima mea este deschisă pentru Tine! Arată-mi gloria Ta!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s