Iubeşte dreptatea

11*

Isaia 61:4-11

Isaia 61:8a

„Căci

Eu, Domnul,

iubesc dreptatea.”

 *

Cum sunt descrise oraşele şi locuitorii lor? Oraşele sunt dărâmături, năruiri, pustii.

Este viaţa ta o dărâmătură, o năruire, o pustie?

Ce anume trebuie reconstruit, restaurat şi reînnoit în familia ta? Dar în relaţiile tale?

Crezi că trebuie să-ţi reconstruieşti credinţa? Cum a fost credinţa lui Avraam?

Recunoşti că numai Duhul Sfânt poate restaura viaţa şi credinţa ta? Cum foloseşte Dumnezeu Cuvântul Scripturilor ca să reînnoiască viaţa ta, familia ta, biserica ta, relaţiile tale?

Locuitorii sunt socotiţi preoţii Domnului, slujitorii Domnului care vor mânca bogăţiile neamurilor, care vor avea îndoită cinste, care vor avea slujitori şi vor stăpâni cu bucurie. Aceasta nu este o poziţie sau un privilegiu, ci o responsabilitate.

Crezi tu promisiunea Domnului că poţi să fii o slujitoare a Domnului care are o îndoită cinste, care stăpâneşte cu bucurie? Cum simţi responsabilitatea pe umerii tăi?

În trecut poporul Domnului a experimentat ruşine şi dispreţ. Au fost pedepsiţi pentru păcatele lor. Acum, primesc o dublă moştenire şi bucurie. Dumnezeu le-a promis o ţară unde curge lapte şi miere. Viaţa poporului va fi schimbată. Dumnezeu îi va proteja şi îi va curăţi.

Care este relaţia poporului Domnului cu Domnul? De ce poporul se poate baza pe promisiunile Domnului?

Domnul este credincios; ne putem baza pe El. El va împlini ce a promis.

Nu în timpul meu, nu în limitele fixate de mine, ci în timpul Lui, în limitele fixate de El, va împlini tot ce a promis.

Domnul iubeşte dreptatea şi urăşte răpirea şi nelegiuirea.

Domnul a încheiat un legământ cu poporul Lui (darul Duhului Sfânt ne călăuzeşte şi ne descoperă că suntem fii şi fiice ale Împăratului, prin Cuvânt) şi El rămâne credincios promisiunilor Lui.

Ai încheiat un legământ în apa botezului şi ai promis că vei fi credincioasă Domnului până la moarte? Cum păstrezi legământul tău cu Domnul?

Poporul Domnului este o sămânţă binecuvântată. Toate generaţiile demonstrează prin purtare, atitudini şi experienţă: credinţa în Fiul Lui, binecuvântările Domnului, darul măreţ şi promisiunea harului continuu. Cum îţi numeri binecuvântările?

 Doamne, păstrează în inima mea credinţa cea adevărată

şi ajută-mă să iubesc dreptatea !

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s