13 Ianuarie

Geneza 1

Geneza 1:1: ,,La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul.”

Cât de des te opreşti ca să te întrebi: Oare de ce a creat Dumnezeu lumea?  Atunci când te plimbi prin natură, te gândeşti vreodată dacă Dumnezeu S-a bucurat de creaţia Lui? Dacă te prinde ploaia, te gândeşti ce înţelept a fost El atunci când a desenat şi a făcut norii în aşa fel încât din ei picură apă?

Dacă te frămânţi cu probleme în familie, dacă nu ai un loc de muncă, dacă cineva din casa ta este bolnav, dacă ai pierdut pe cineva drag din jurul tău etc., poate te gândeşti că toată creaţia nu are nici un sens. Cât de mult ajutor, putere şi bucurie pierdem atunci când nu privim deasupra circumstanţelor vieţii?! Trebuie să privim la Dumnezeu şi la planul Lui pentru lumea în care trăim, căci toţi experimentăm necazuri!

Ordinea şi grija lui Dumnezeu ni se arată în primele şase zile ale creaţiei şi ne este descoperit scopul pe care l-a avut Dumnezeu. În primele trei zile, a format pământul, iar în următoarele trei zile, l-a umplut. În prima zi, lumina lui Dumnezeu a străpuns întunericul şi Dumnezeu a separat întunericul de lumină. Lumina a fost numită zi, iar întunericul a fost numit noapte. La fiecare douăzeci şi patru de ore, vedem repetându-se acest ciclu al creaţiei lui Dumnezeu. Răsăritul soarelui limitează lungimea nopţii. Luna şi stelele luminează în întunericul nopţii. Va veni o zi când această ordine se va schimba, căci cei credincioşi vor locui în prezenţa Domnului, care este lumină. Nu va mai fi nici umbră de întuneric (Apocalipsa 21: 23-25).

Frumuseţea şi puterea luminii a umplut prima zi de lucru a lui Dumnezeu cu o mare semnificaţie. Esenţa lui Dumnezeu este ,,Lumina”, atât în sensul vizibil, cât şi în cel spiritual, moral. Când Dumnezeu S-a revelat poporului Israel în Vechiul Testament, El Şi-a manifestat prezenţa printr-un nor strălucitor şi printr-un stâlp de foc (Exod 13:21; 40:34-35). În Noul Testament, Dumnezeu Şi-a revelat prezenţa printr-un nor, în episodul schimbării la faţă (Matei 17:5). După înviere şi înălţare, Domnul Isus S-a descoperit lui Pavel pe drumul Damascului printr-o lumină mai puternică decât lumina soarelui (Faptele Apostolilor 26:13).

În Psalmul 104:2, citim: ,,Te înveleşti cu lumina ca şi cu o manta; întinzi cerurile ca un cort”. Iar în Iov 38:19; 24, Biblia spune: ,,Unde este drumul care duce la locaşul luminii? Şi întunericul unde îşi are locuinţa? Pe ce cale se împarte lumina? Şi pe ce cale se împrăştie vântul de răsărit pe pământ?”

Lumina strălucitoare vizibilă, prin care uneori Dumnezeu Îşi manifestă prezenţa, este gloria fiinţei Lui morale. Apostolul Ioan descrie sfinţenia şi perfecţiunea morală în care este învăluită persoana lui Dumnezeu în 1 Ioan 1:5 şi Ioan 8:12. Toţi cei ce Îl urmează pe Domnul Isus nu mai trăiesc în întuneric, căci au Lumina vieţii. Prin contrast, din punct de vedere moral, umanitatea iubeşte întunericul şi nu lumina, pentru că faptele ei sunt rele. Pavel explică de ce mulţi oameni nu ştiu că dumnezeul acestui veac i-a orbit, motiv pentru care ei nu văd lumina Evangheliei lui Hristos, care, de fapt, este imaginea lui Dumnezeu. Acelaşi Dumnezeu care a poruncit: ,,Să fie lumină!”, a făcut să strălucească lumina Lui şi în inimile noastre – ale celor credincioşi –, lumina cunoştinţei Lui.

2 Corinteni 4:4-6, ne spune: ,,… a căror minte necredincioasă a orbit-o dumnezeul veacului acestuia, ca să nu vadă strălucind lumina Evangheliei slavei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu. Căci Dumnezeu, care a zis: „Să lumineze lumina din întuneric”, ne-a luminat inimile, ca să facem să strălucească lumina cunoştinţei slavei lui Dumnezeu pe faţa lui Isus Hristos”. Un orb nu vede lumina, de aceea, nu o poate aprecia. Lumina Evangheliei nu este pentru cei care sunt orbi spirituali, ci pentru cei ce s-au lăsat luminaţi de Dumnezeu în inimile lor.

Doamne, Îți mulţumesc pentru lumina Evangheliei lui Hristos!