Am urmarit cu multa atentie desfasurarea dramei familiei Bodnariu, încă de la primele informatii aparute pe social media. Asemenea multora dintre noi, am trecut si eu prin cateva stadii de procesare a realitatii, primul fiind cel de negare. In mintea mea, imaginea aceea idilica a tarilor nordice, superdezvoltate si supercivilizate, a Norvegiei in speta, cumva nu se potrivea cu incredibilul act al confiscarii a cinci copii, cel mai mic dintre ei fiind inca alaptat la san.

Am trecut la stadiul următor, cel de informare legată de practicile faimoasei structuri de protecție a copilului numită Barnevernet. In săptămânile ce au urmat au ieșit la iveală niște aspecte desprinse parcă din Kafka.