Binecuvântarea cea mare

Cu toții ne dorim binecuvântări de la părinții noștri. Poate ei nu știu sau nu vor să dea binecuvântări. Domnul te întreabă pe tine și pe mine astăzi: Poți să primești binecuvântarea de la Mine? Uită de cei care nu te binecuvântează și privește la Cel ce dă adevărata binecuvântare. Noi trăim ca popor răscumpărat într-o lume decăzută, în lumea sub blestem. Să nu avem așteptări care ne rănesc. Uneori tânjim după acceptare în familie, căsătorie, biserică. Ne luptăm cu rănile trecutului și căutăm eliberarea. Nu ne dăm seama că binecuvântarea Domnului este tot ce avem nevoie. Avem nevoie să fim binecuvântați, dar putem alege să binecuvântăm chiar dacă nu suntem binecuvântați.

Dacă nu învățăm să primim binecuvântarea lui Dumnezeu în viețile noastre, prin credință, și dacă acest lucru nu este suficient, atunci vom acționa ca niște handicapați când vom încerca să binecuvântăm pe cei din jur. Dacă nu primim ce ne dă Domnul, nu putem dărui. Copiii lui Dumnezeu au o binecuvântare în viață care este mai mare decât orice binecuvântare pământească. Ceea ce dăm depinde de ceea ce avem de la Dumnezeu. Ce facem dacă nu primim binecuvântarea părintească? Dumnezeu are toată puterea să umple toate golurile și să facă un izvor în inima celui credincios din care să țâșnească izvoarele vieții către alții. Să nu uităm că avem nevoie de credință ca să-L vedem pe Dumnezeu lucrând în viețile noastre. El nu va spune cuvintele pe care le aștepți de la părinți, frați, surori sau alți oameni, dar este nevoie de credință ca să crezi că ești iubită și acceptată de Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt.

Dacă vrei să fii izbăvită de blestemul cuvintelor sau de așteptări din partea altora, primește prin credință binecuvântarea lui Dumnezeu. Lasă cuvintele rele să plece. Lasă oamenii care te-au rănit să plece (iartă-i). Nu te mai ține de ei, s-ar putea că nu știu cum să se poarte. Nu cere ceva ce alții nu știu și nu pot să dea. Ei sunt într-o închisoare din care nu știu cum să iasă. Veghează să nu ajungi și tu la înschisoare, pentru că durerea poate lua multe forme. Domnul vrea să creștem în credință, dragoste, iertare, bunătate și să devenim o binecuvântare indiferent de trecutul nostru.

Advertisements

2 thoughts on “Binecuvântarea cea mare

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s