24 Mai

Matei 10:32-42

Matei 10: 38: ,,Cine nu-şi ia crucea lui şi nu vine după Mine, nu este vrednic de Mine.”

Ţi-ai luat crucea astăzi? Ce înseamnă să-ţi iei crucea? Să mori faţă de dorinţele tale egoiste şi să trăieşti pentru Hristos. Cred că vrei să Îl urmezi pe Domnul astăzi și în fiecare zi.  Domnul are aşteptări de la cei ce Îl urmează: să-L mărturisească deschis în casele lor şi în toate relaţiile lor. Suntem mărturii vii prin vorbele noastre şi prin felul în care trăim. Cine se teme să recunoască identitatea lui în Hristos ca nu cumva să fie ridiculizat sau diferit de alţii, înseamnă că-L neagă pe Hristos în viaţa lui. Cine refuză să-L onoreze pe Domnul prin purtarea lui, din cauza dorinţei lui după confort şi independenţă, nu este vrednic de Domnul. Mai devreme sau mai târziu, fiecare creştin va suferi o oarecare persecuţie, căci nu există armonie între: dreptate şi nedreptate, credinţă şi necredinţă, religie falsă şi adevărata descoperire dumnezeiască, ascultare şi neascultare de Domnul. Mărturisirea credinţei în Hristos aduce divizare în casele noastre. A prefera armonia casei fără Hristos, înseamnă a priva familia de adevărata armonie care se găseşte în Hristos şi o pierdere veşnică a celor dragi. Domnul Isus a renunţat la toate: a lăsat trupul Lui pe lemn, prietenii au fost pierduţi, a părăsit casa Lui (cerul), S-a separat de Tatăl pentru o vreme etc., pentru a suferi pentru noi.

Cred că au fost un şoc cuvintele Domnului Isus pentru ucenici. I-a chemat Domnul ca să-şi dea viaţa? A lua crucea nu însemnă a accepta o suferinţă comună oamenilor. A lua crucea înseamnă a accepta respingerea, persecuţia şi disconfortul care vine din pricină că-L urmăm pe Hristos. Crucea lui Hristos nu a fost numai suferinţă fizică. El a fost ascultător de Tatăl în toate lucrurile, ca să fie Mântuitorul desăvârşit. A purta crucea înseamnă a îmbrăţişa căile Domnului indiferent de preţul care trebuie plătit. Este o renunţare la sine, ca viaţa lui Hristos să se dezvolte înlăuntrul ucenicului.

Când Îi aparţinem lui Hristos, descoperim un simţământ adânc în noi, dobândind o nouă identitate. Hristos a venit să restaureze în noi scopul pe care L-a avut Creatorul de la început, cu privire la vieţile noastre. Duhul Sfânt crează în noi o nouă identitate, care va dura veşnic. Natura veche trăieşte pentru ea şi pentru poftele ei: confortul personal, acceptarea lumii, ambiţia, puterea, faima şi posesiunile. Pentru că încă trăim în trup, trebuie zilnic, într-un mod conştient, plini de curaj, să renunţăm la aceste presiuni ale firii pământeşti. Să ne amintim mereu ai Cui suntem, Cui aparţinem. Noi nu mai dorim să fim robii păcatului, sclavii răului. Renunţarea de sine nu este o negare a lucrurilor bune create de Dumnezeu în noi, care vor să fie exprimate, ci o negare a lucrurilor care se opun voii lui Dumnezeu.

Doamne, ajută-mă să fiu vrednică de numele pe care îl port!

*