Mândrie sau smerenie? 5

5. Cei mândri au mare grijă de timpul lor, de drepturile lor, de reputația lor, pe când cei smeriți renunță la drepturile lor, nu se luptă ca să se apere, ci se roagă Domnului pentru protecție.

Mândrie sau smerenie? 4

4. Cei mândri vor întotdeauna să dovedească faptul că ei au dreptate și vor să aibă ultimul cuvânt, pe când cei smeriți cedează chiar și la dreptul lor, din dragoste și bunătate.

Mândrie sau smerenie? 3

3. Cei mândri se cred neprihăniți și se uită de sus la alții, pe când cei smeriți îi respectă pe alții și îi consideră egali, ba chiar mai presus de ei înșiși.

Mândrie sau smerenie? 2

2. Cei mândri critică, caută greșelile altora ca să le examineze la microscop, dar trec cu vederea greșelile lor, pe când cei smeriți sunt plini de compasiune față de cei căzuți și iertători pentru că și ei au fost iertați de Domnul.

Mândrie sau smerenie? 1

Mândrie sau smerenie?

  1. Cei mândri au atenția concentrată la căderile altora, pe când cei smeriți sunt copleșiți de marea lor nevoie după ajutorul Domnului.
Sofia Timofte – Mama (Official Audio)

Sofia Timofte – Mama (Official Audio)

O, câte amintiri frumoase am despre scumpa și draga mea măicuță. Ești departe și îmi este tare dor de tine. Te iubesc mult prețioasă măicuță.

rodi's avataragnus dei - english + romanian blog

Muzica – Alin Timofte
Versuri – Alin Jivan
Orchestratie , inregistrare , mixaj & master – Alin Timofte | Studio 7 |

https://ro-ro.facebook.com/alinsiemim…
http://www.alintimofte.ro/

Vreau să privesc în ochii tăi curați
Și mâna să ți-o ating
Si glasul blând să îl ascult neîncetat
În brațe să te cuprind
Nimic nu e, nu poate fi mai frumos
Decât să te privesc
Tu esti cu mine când soarele-apune
Cu tine-n liniște adorm
Și tot tu ești prima și dimineața
Tu mă trezești din somn

Mama mea, draga mea
Cat de mult te iubesc
Nu e om pe pământ mai de pret
Mama mea, draga mea
Cat de mult te trudești
Si-esti doar un om, cel mai puternic om

Când obosești și sufletul ți-e întristat
Mamă tu îmi zâmbești
Îmi dai curaj și eu pot să răzbat
Când știu ce mult mă iubești
Iubită mamă, primul meu Paradis
Credința m-ai învățat
Și ai…

View original post 17 more words

El este Împărat

Dumnezeu este Stăpânul acum. El a fost întotdeauna Stăpân și va fi pentru eternitate. Chiar dacă mulți nu văd sau nu cred, El rămâne Împăratul. Psalmi 47:1-2, 6-8: ,,Bateţi din palme, toate popoarele! Înălţaţi lui Dumnezeu strigăte de bucurie! Căci Domnul, Cel Prea Înalt, este înfricoşat: El este Împărat mare peste tot pământul. Cântaţi lui Dumnezeu, cântaţi! Cântaţi Împăratul nostru, cântaţi! Căci Dumnezeu este Împărat peste tot pământul: cântaţi o cântare înţeleaptă! Dumnezeu împărăţeşte peste neamuri, Dumnezeu şade pe scaunul Lui de domnie cel Sfânt.”

Când spunem: Vie Împărăția Ta, recunoaștem că El este Împăratul universului, Împărat peste toate puterile și peste toți conducătorii pământului. Sunt conducători care au mii și milioane de supuși, dar nu de bunăvoie, ci sunt siliți de tirani. Acești conducători vor cădea. Dumnezeu va limita stăpânirea lor. Nimeni nu poate stăpâni pe pământ mai mult decât îi permite Împăratul Dumnezeu. Acest lucru este o mângâiere în lumea noastră haotică. Să nu uităm cine este Stăpânul. Să nu lăsăm frica sau panica să ne cuprindă. Aceasta este domnia universală a lui Dumnezeu.

În ce privește domnia personală a lui Dumnezeu, fiecare individ este responsabil de supunerea pe care o datorează Stăpânului. Ne rugăm ca să domnească în inimile noastre, căci suntem ai Lui. Ești supusă domniei lui Hristos? Este El Domnul vieții tale, inimii tale? Ce înseamnă Împărăția Lui în inima mea? Înseamnă că toate domeniile vieții mele sunt afectate de legile Împărăției: felul în care petrec timpul, felul în care îmi cheltuiesc banii, visele mele, plăcerile mele, atitudinile mele, vorbirea mea, relațiile mele, standardul de viață, căsătoria, viața de familie, părinții, vecinii etc. Vrei cu adevărat să vină Împărăția lui Dumnezeu în toate aspectele vieții tale?

Viitorul

Image result for God is my hope for the future

Viitorul stă înaintea noastră plin de mister, deasupra puterii noastre de înțelegere. Chiar și pentru cei ce au siguranța mântuirii, viitorul pare plin de umbre. Nu vedem ce este după colț, sau în anii care vin. Înainte să experimentăm gloria cerului, suferința și necazurile vieții sunt inevitabile.

Ce așteptări să avem de la viitor? Vom lăsa ca sănătatea, banii sau relațiile să ne dicteze mersul vieții?

Dumnezeu cunoaște și controlează tot ceea ce noi nu știm și nu putem controla.

Puterea lui Dumnezeu asupra prezentului și asupra viitorului ne dă speranță, căci El are scop bun în toate lucrurile.

Îndurarea lui Dumnezeu

Îndurarea lui Dumnezeu are mai multe fețe: compasiune, dragoste, bunătate, milă, har, credincioșie. Dumnezeu întotdeauna este credincios poporului Lui, promisiunilor Lui, învățăturilor Lui. Îndurarea lui Dumnezeu descrie calitatea caracterului lui Dumnezeu care Îl determină să fie plin de pasiune și compasiune față de păcătoși.

Cei condamnați primesc îndurare atunci când pedeapsa este suspendată sau micșorată. Ei nu primesc ceea ce merită. Tot așa și noi primim de la Dumnezeu îndurare fără să merităm, fără să facem eforturi mari. Credincioșii (familiari cu Evanghelia și trăind într-o lume dominată de păcat) uită să sărbătorească frumusețea îndurării Domnului. Nu credem că suntem așa de răi, de aceea nu avem dorințe mai sfinte și nici capacitatea de a-I răspunde chemării lui Dumnezeu. Uităm că Dumnezeu ne-a scos din moarte la viață, din întuneric la lumină (Efeseni 2:4-5).

Vei medita astăzi la îndurarea Domnului față de tine?

O gândire corectă

Felul în care Îl vedem pe Dumnezeu ne formează perspectiva asupra vieții. Ne gândim noi cum ne formăm pespectiva asupra tuturor lucrurilor? Trăim într-o lume a crizelor. Toți se laudă că știu ce au alții de făcut, dar este multă vorbă și faptele bune sunt foarte puține. Ca și creștini, trebuie să ne ațintim privirile la Domnul Dumnezeu și să ne gândim adânc la caracterul Lui. Trebuie să gândim corect despre Dumnezeu. O gândire corectă despre Dumnezeu ne dă o perspectivă clară asupra vieții. Să căutăm să înțelegem caracterul lui Dumnezeu: dreptatea și mila Lui. Toate calitățile lui Dumnezeu sunt o unitate care nu este niciodată în conflict. Tot ceea ce este Dumnezeu se vede în tot ceea ce face în toate timpurile.