Îndurarea lui Dumnezeu

Îndurarea lui Dumnezeu are mai multe fețe: compasiune, dragoste, bunătate, milă, har, credincioșie. Dumnezeu întotdeauna este credincios poporului Lui, promisiunilor Lui, învățăturilor Lui.

Îndurarea lui Dumnezeu descrie calitatea caracterului lui Dumnezeu care Îl determină să fie plin de pasiune și compasiune față de păcătoși.

Cei condamnați primesc îndurare atunci când pedeapsa este suspendată sau micșorată. Ei nu primesc ceea ce merită. Tot așa și noi primim de la Dumnezeu îndurare fără să merităm, fără să facem eforturi mari. Credincioșii (familiari cu Evanghelia și trăind într-o lume dominată de păcat) uită să sărbătorească frumusețea îndurării Domnului. Nu credem că suntem așa de răi, de aceea nu avem dorințe mai sfinte și nici capacitatea de a răspunde chemării lui Dumnezeu. Uităm că Dumnezeu ne-a scos din moarte la viață, din întuneric la lumină (Efeseni 2:4-5). Vei medita astăzi la îndurarea Domnului față de tine?

Mama …poezie de Traian Dorz

Mama …poezie de Traian Dorz

rodi's avataragnus dei - english + romanian blog

Mi-ai cântat cu glas de lacrimi legănându-mă alene
Alinându-mi cu-al tău cântec lacrima ivită-n gene…

Şi mi-ai plâns înfiorată cântecele duioşiei
De-ai trezit în al meu suflet cald fiorul armoniei;

Mi-ai citit în ceasuri sfinte din Cazanii şi Scriptură
A lui Dumnezeu iubire ele-n inimă-mi crescură.

În singurătatea serii luminat de raza lunii
M-ai făcut să simt puterea şi odihna rugăciunii.

De durerea altor lacrimi te-am văzut plângând pe tine
Şi de-atuncea port durerea altora şi eu în mine.

Pentru adevăr într-una te-am văzut fără de teamă
Şi de-atunci ştiu c-adevărul e curaj şi luptă, mamă.

…A trecut în urmă vremea şi-ntr-o toamnă grea târzie
M-a răpit de lângă tine lumea largă şi pustie.

Ai vărsat atunci amare mii de lacrimi în năframă
Şi cu inima zdrobită, m-ai pierdut în zare mamă.

Mult umblai de-atunci prin lume, multe ochii mei văzură
Multe şoapte mă chemară, multe vânturi mă bătură,

Dar…

View original post 87 more words

Blessed are you!

Matthew 5:1-12

Matthew 5:11a, “Blessed are you!”

We are so blessed! We are Jesus’ disciples. Jesus Christ taught His disciples how to follow the path that is pleasing to the Father. You teach your child how to follow the way of the Lord and how to be follower of Christ, by your example.

Followers of Jesus Christ impact the world if the character of Christ is seen in their lives.

What is the attitude of the heart, which all who say they are followers of Christ must have? What is Jesus saying? What do people say? What do Christian parents say?

In Matthew 5:1-12, Jesus Christ gives us eight attitudes of the heart which His followers must have. These attitudes are contrary to what people say. Jesus tells us to have Him in the center of our lives, to give up selfishness, and to obey His will; while the world promotes pride, struggle for power, prestige and popularity by any means, seeking what is easy and convenient, painless, and if possible, effortless. The promises of the world lead to disappointment. All children are more exposed to the world then to the Word.

You can now help a child understand the right heart attitude shown by Jesus in Matthew 5. These attitudes will lead to happiness and blessing. How do we combat the thinking of the world? If we find and understand the emptiness of the advice of the world about happiness, only then we will appreciate the real true advice and blessing that Jesus gives to those who believe and obey Him!

Pocăința

Pocăința poporului lui Dumnezeu duce la izbăvirea din robie, izbăvire care duce la bucurie, bucurie care duce la impact și influență în lumea pierdută. Dumnezeu iubește lumea pierdută și vrea să fie mântuită, să vadă gloria Lui și să experimenteze izbăvirea Lui.

Dumnezeu i-a spus lui Avraam că în sămânța lui vor fi binecuvântate toate națiunile pământului. Nu trebuie să ne promovăm pe noi și lucrările noastre, ci pe Dumnezeu – Cel ce izbăvește, mântuiește, vindecă, ajută, binecuvântează. Aceasta este misiunea pe care mi-o doresc și aș dori să fac parte din ea: să-L vestim pe Dumnezeu, să-L experimentăm pe Dumnezeu, să-L glorificăm pe Dumnezeu, să-L promovăm pe Dumnezeu, să-I slujim lui Dumnezeu prin puterea Duhului Sfânt. Lumea s-ar putea să nu înțeleagă, să nu agreeze, să nu susțină, să nu creadă mesajul, să nu-l aprobe, dar nu pot să-l nege, pentru că este real și drept.

Când puterea supranaturală a lui Dumnezeu este văzută, simțită și experimentată în poporul Lui, Dumnezeu este înălțat și omul nu are nici un credit. Nu păstorii, nu cântăreții, nu scriitorii, nu realizatorii de emisiuni creștine, ci Dumnezeu atrage oameni la Împărăția Lui. De fapt Dumnezeu folosește vase slabe (oameni smeriți, dependenți de Dumnezeu, pregătiți de El, folosiți de El, împuterniciți de El) ca prin ele să Își dovedească puterea și slava. Aș vrea să fiu conștientă tot timpul de acest lucru, ca să mă las în mâna Domnului, folosită de El. Nu eu, ci Domnul să se vadă în tot ce fac, spun, scriu, gândesc, cânt. Aș vrea oamenii să-L caute pe Domnul.

LIVE de la ROTONDA din Washington D.C. – Presedintele Donald Trump si Congresul si Senatul American il Onoreaza pe Evanghelistul BILLY GRAHAM

rodi's avataragnus dei - english + romanian blog

LIVE de la ROTONDA din Washington D.C. Presedintele Donald Trump si Congresul American Onoreaza Evanghelistul American Billy Graham

Președintele Camerei Reprezentanților americane, Paul Ryan, a anunțat că astăzi, 28 februarie, trupul lui Graham va fi adus în Capitoliul SUA, unde va fi depus la loc de onoare  în Rotunda până joi, 1 martie.

Membri ai publicului vor avea voie să vină și să-și plătească respectul față de reverend, în timp ce trupul lui neînsuflețit se odihnește în Capitoliu.

Speakerul Camerei Ryan și liderul majoritar al Senatului, Mitch McConnell, au participat de asemenea la acest serviciu memorial special pentru Graham.

Serviciul funerar din 2 martie este privat și va include membrii familiei, prietenii și liderii comunității care au fost atinși de lucrarea lui Graham. Aproximativ 2.300 de persoane vor fi invitate să participe la serviciul de 90 de minute.

Graham a aprobat personal planificarea și detaliile aranjamentelor funerare cu ani înainte…

View original post 413 more words

Binecuvântare

Cu toții ne dorim binecuvântări de la părinții noștri. Poate unii nu știu sau nu vor să dea binecuvântări. Domnul te întreabă pe tine și pe mine astăzi: Poți să primești binecuvântarea de la Mine? Uită de cei care nu te binecuvântează și privește la Cel ce dă adevărata binecuvântare.

Noi trăim ca popor răscumpărat într-o lume decăzută, în lumea sub blestem. Să nu avem așteptări care ne rănesc. Uneori tânjim după acceptare în familie, căsătorie, biserică. Ne luptăm cu rănile trecutului și căutăm eliberarea. Nu ne dăm seama că binecuvântarea Domnului este tot ce avem nevoie. Avem nevoie să fim binecuvântați, dar putem alege să binecuvântăm chiar dacă nu suntem binecuvântați. Dacă nu învățăm să primim binecuvântarea lui Dumnezeu în viețile noastre, prin credință, și dacă acest lucru nu este suficient, atunci vom acționa ca niște handicapați când vom încerca să binecuvântăm pe cei din jur. Dacă nu primim ce ne dă Domnul, nu putem dărui.

Copiii lui Dumnezeu au o binecuvântare în viață care este mai mare decât orice binecuvântare pământească. Ceea ce dăm depinde de ceea ce avem de la Dumnezeu. Ce facem dacă nu primim binecuvântarea părintească? Dumnezeu are toată puterea să umple toate golurile și să facă un izvor în inima celui credincios din care să țâșnească izvoarele vieții către alții. Să nu uităm că avem nevoie de credință ca să-L vedem pe Dumnezeu lucrând în viețile noastre. El nu va spune cuvintele pe care le aștepți de la părinți, frați, surori sau alți oameni, dar este nevoie de credință ca să crezi că ești iubită și acceptată de Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt.

Dacă vrei să fii izbăvită de blestemul cuvintelor, primește prin credință binecuvântarea lui Dumnezeu. Lasă cuvintele rele să plece. Lasă oamenii care te-au rănit să plece (iartă-i). Nu te mai ține de ei, s-ar putea că nu știu cum să se poarte. Nu cere ceva ce alții nu știu și nu pot să dea. Ei sunt într-o închisoare din care nu știu cum să iasă. Veghează să nu ajungi și tu la înschisoare, pentru că durerea poate lua multe forme. Domnul vrea să creștem în credință, dragoste, iertare, bunătate și să devenim o binecuvântare indiferent de trecutul nostru.

Doamne, Îți mulțumesc pentru toate binecuvântările Tale. Mă bucur de toate cuvintele de binecuvântare pe care le citesc în Cuvântul Tău.

Și ne iartă

Și ne iartă nouă păcatele noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri.

Ce ar fi dacă Domnul ne-ar ierta cum noi iertăm? Cum te atinge această întrebare? Cel mai mare motiv pentru care oamenii au mare greutate să primească iertarea lui Dumnezeu, cred că este faptul că ei au neiertare în inima lor față de cineva. De unde avem putere să-i iertăm pe alții?

Dacă nu îi iertăm pe alții, relația noastră cu Dumnezeu este afectată. Cred că această parte din rugăciunea Tatăl nostru este cea mai dificilă: precum iertăm și noi. Mai târziu, după rugăciune, Domnul Isus revine la această parte din rugăciune: Matei 6: 14-15: ,,Dacă iertaţi oamenilor greşelile lor, şi Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greşelile voastre. Dar dacă nu iertaţi oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre.” Este o legătură clară între felul în care îi tratăm pe alții și felul în care ne tratează Dumnezeu pe noi. Este o legătură între dorința noastră de a-i ierta pe alții și abilitatea noastră de a primi și experimenta iertarea lui Dumnezeu. Când refuzăm să dăm iertare greșiților noștri, când păstrăm amărăciunea în inimă, când lăsăm durerea să ne consume, când îi ținem ostateci pe alții, când nu-i lăsăm pe datornici să plece iertați, când refuzăm să ințelegem greșelile altora, de fapt capacitatea noastră de a primi și experimenta harul și iertarea Domnului sunt afectate. Este în defavoarea noastră să nu-i iertăm pe alții. Ajungem și noi în închisoare de bună voie și nesiliți de nimeni. Într-o anumită măsură înțelegem de ce mulți creștini ajung în descurajare, depresie, vinovăție, mânie, dezechilibru emoțional. Matei 5: 7: ,,Ferice de cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă!”  Cei ce dăruiesc milă, îndurare, har, iertare, la rândul lor vor primi milă, har, îndurare, iertare. Cei ce primesc mila Domnului devin oameni ai milei. Cei ce nu dăruiesc milă altora vor fi forțați să trăiască fără mila altora și să poarte povara vinovăției. Inima lor îi va condamna mereu. Multe femei poartă acest bagaj emoțional al lucrurilor nerezolvate, pentru că nu au avut milă de alții și se gândesc că Domnul nu le va da eliberare până când vor alege să ierte pe alții. Nu putem aștepta ca Domnul să ne ierte când noi nu iertăm. Înseamnă acest lucru că iertarea lui Dumnezeu față de noi este condiționată? Vrea Domnul Isus să spună că ne pierdem mântuirea? Dacă nu iertăm nu vom fi iertați? Să ne amintim că aceasta este rugăciunea Tatăl nostru și noi suntem deja copiii mântuiți ai Tatălui ceresc. Necredincioșii nu se roagă Tatălui ceresc. Ei pot rosti rugăciunea, dar nu se roagă, căci nu sunt copiii Lui, nu au relație cu Tatăl.

Cel mai valoros

Cel mai valoros lucru este dezvoltarea caracterului hristic și nicidecum cariera și o casă ca-n povești. Numai cei/cele prin care caracterul lui Hristos strălucește, pot influența vieți pentru veșnicie.

Să ne rugăm Domnului să reflectăm frumusețea Lui în toate relațiile noastre. Să învățăm să prețuim o învățătură biblică sănătoasă, o trăire în curăție și atunci cei din jur vor vedea și vor fi încurajați să urmeze exemplul nostru. Evanghelia va fi prezentată lumii și toți cei ce vor răspunde adevărului, vor fi mântuiți.

Doamne, ajută!

Înmormântarea lui Billy Graham va avea loc într-o „catedrală de pânză” în 2 martie 2018

Înmormântarea lui Billy Graham va avea loc într-o „catedrală de pânză” în 2 martie 2018

rodi's avataragnus dei - english + romanian blog

Foto The Billy Graham Library

Billy Graham va termina alergarea la fel cum a început-o: sub un cort mare alb, în fața a mii de oameni. Purtătorul de cuvânt al familiei, Mark DeMoss, a anunțat miercuri că serviciul funerar al lui Graham va avea loc vineri, 2 martie, într-un cort de pânză amenajat lângă Biblioteca Billy Graham din Charlotte, Carolina de Nord.

Sicriul lui Graham va fi mutat din casa funerară din Asheville la Charlotte, sâmbătă, 24 februarie. Sicriul lui Graham va fi pus la la Graham Family Homeplace unde publicului i se va permite să-și aducă un ultim omagiu față de marele predicator.

Serviciul funerar este privat și va include membrii familiei, prietenii și liderii comunității care au fost atinși de lucrarea lui Graham. Aproximativ 2.300 de persoane vor fi invitate să participe la serviciul de 90 de minute.

Billy Graham a aprobat personal programul și detaliile ceremoniei funerare…

View original post 287 more words