1 Corinteni 2:2 “Căci n-am avut de gând să ştiu între voi altceva decât pe Isus Hristos, şi pe El răstignit.”
Prin răstignire romanii au adus spaima în toate națiunile cu care s-au luptat. Prin răstignire Dumnezeu a adus pacea pe care nimeni nu o poate da.
Lumea e specialistă în drumuri care nu duc nicăieri, în alergări istovitoare și mai ales în patimi care ucid sufletul. Patimile Domnului Isus Hristos aduc iubirea care ne așează pe un sigur drum: cel al credinței. Un drum care duce spre cer și care e însoțit de puterea Duhului Sfânt.
Hristos nu anihilează lumea, ci o împuținează pe zi ce trece, smulgându-i mereu suflete pe care le strămută în Împărăția dragostei Fiului Său. Crucea Domnului Hristos nu e un steag, nu e un cântec, ci e revoluție și revelație.
Acolo, la cruce, dragostea se scrie cu sângele cel mai curat care a curs…
Înainte de a te gândi unde să te muţi din locul în care te afli, fă o vizită în Uruguay. Foarte posibil să nu-ţi mai doreşti să părăseşti zona. Nu pleca din Uruguay fără să vizitezi Coasta de Azur, care în ultimii ani a devenit un loc cel puţin interesant pentru mulţi americani şi europeni.
Trebuie să ne rugăm pentru păstorii (preoții) noștri !!!
Vă invit ca în fiecare săptămână să ne unim în rugăciune pentru păstori și preoți.
Dragi păstori (preoți), ne rugăm ca potrivit cu bogăția slavei Sale, sa va intariti in putere, prin Duhul Sfânt, in omul dinlăuntru, asa incât Hristos sa locuiasca in inimile voastre prin credinta; pentruca, avand radacina si temelia pusa in dragoste, sa puteti pricepe impreuna cu biserica in care slujiti, care este largimea, lungimea, adancimea si inaltimea dragostei lui Hristos; ca sa cunoasteti (experimentați) dargostea Domnului Hristos; sa ajungeti plini de toata plinatatea Lui Dumnezeu.
Ne rugăm ca bunul Tată ceresc să vă ajute să fiți oameni de character, iubitori ai Cuvântului și ai rugăciunii, dornici să rămâneți oameni curați, înțelepți, călăuziți de Duhul Sfânt, smeriți, harnici și roditori (roada Duhului, dar și suflete câștigate pentru Hristos și Împărăția Lui).
Să ne rugăm pentru soțiile și copiii lor. Să ne rugăm pentru toate relațiile lor și mai ales să aibă un grup de rugăciune care să îi susțină zilnic în rugăciune fiind o protecție și un suport spiritual pentru ei. Să ne rugăm pentru protecția Domnului în călătoriile lor.
Ne mai rugăm așa cum știm și cum ne învață Duhul Sfânt.
În această săptămână ne rugăm pentru următorii păstori:
Geneza 32:28: ,,Apoi a zis: „Numele tău nu va mai fi Iacov, ci te vei chema Israel (Cel ce luptă cu Dumnezeu); căci ai luptat cu Dumnezeu şi cu oameni şi ai fost biruitor.”
Iacov s-a luptat cu oamenii şi cu Dumnezeu. Dumnezeu S-a luptat cu Iacov. Cum te lupţi tu cu oamenii şi cu Dumnezeu? Cum experimentezi tu lupta lui Dumnezeu cu tine? Cât de important este pentru tine ca să păstrezi căile tale, metodele tale, interesele tale? La ce crezi că trebuie să renunți? Care este răspunsul tău faţă de Domnul, când îţi cere să cedezi?
Când ne luptăm cu Dumnezeu, pierdem întotdeauna. Iacov a pierdut lupta, dar, de fapt, a biruit când s-a predat Domnului. Când ajungem la capătul resurselor noastre, ne dăm seama că suntem nimic fără Dumnezeu.
Dumnezeu îl întreabă pe Iacov dacă ştie cine este: ,,Care este numele tău?”. Oare nu ştia Dumnezeu ce nume are Iacov? Cu douăzeci de ani în urmă, tatăl lui l-a întrebat pe Iacov: ,,Care este numele tău?”, şi el a răspuns: „Esau”. Acum, el recunoaşte că numele lui este Iacov (înşelătorul) şi este gata să se întoarcă la Dumnezeu, de aceea, Dumnezeu îi schimbă numele în „Israel” (cel ce se luptă cu Dumnezeu). Eşti gata să recunoşti cine eşti? Te predai? Recunoşti vinovăţia ta, păcatul tău, rebeliunea ta? Vrei să-L laşi pe Dumnezeu în controlul vieţii tale? El este gata să ne dea nume noi, o identitate nouă, atunci când recunoaştem cine suntem, atunci când ne mărturisim păcatul şi ne pocăim.
Predarea totală implică o renunţare totală. Până când nu renunţăm total la ceea ce este omenesc, nu putem fi folosiţi de Dumnezeu. Cele mai minunate lucruri se întâmplă în viaţa noastră atunci când renunţăm la noi înşine şi Îl lăsăm pe Dumnezeu să preia controlul. Cum lucrează Dumnezeu în viaţa ta ca să zdrobească mândria, aroganţa, egoismul, lăcomia, făţărnicia, lenevia, răutatea, invidia etc.? Care sunt încercările prin care treci: boală, relaţii dificile, lipsuri de tot felul, pierderi etc.? Păcatul duce la faliment, la capătul puterilor şi al resurselor. Când te vei preda total Domnului?
“Impunerea <<căsătoriei>> între persoanele de acelaşi sex este un atac la democraţia din America”
Interviu cu dr. Petre Costea, si presedinte al Aliantei Familiilor din Romania
Interviu realizat de Bogdan Stanciu pentru ActiveNews.ro si CulturaVietii.ro
Revolutia sexuala a schimbat modul in care sunt intelese cuvinte precum “casatorie” si “membru de familie”
1. Curtea Suprema a SUA a decis, in 2013, cand a judecat neconstitutionalitatea legii federale care definea casatoria ca uniunea intre un barbat si o femeie (acum abrogata), ca statele care formeaza SUA au jurisdictie exclusiva în materie de legislatie a familiei. Cu toate acestea, prin decizia din iunie 2015 in cauza Obergefell contra Hodges, Curtea a anuntat nu doar ca in Constituție exista un drept la “casatorie” intre persoane de acelasi sex, ci mai mult, ca statele NU au de fapt dreptul de a-si stabili singure legile in aceasta materie. Cum…
Thank You, Lord, for revealing Yourself to me. I know You are sovereign. You are in control and guiding the future.
You reveal Your purpose to the faithful. I believe You can do what You say You will do.
Lord, You are omnipotent. You know Your people’s past, present and future. You know my good, bad and ugly. Yet, You still desire a relationship with me.
Lord, thank You for showing me Your faithfulness and trustworthiness. You give me faith. I grow in confidence. You help me change. You warn, guide and encourage me. I understand that when I listen, obedience is the result. I want to obey You, Lord.
I need to be ready for tomorrow no matter what tomorrow brings. I need to be a bold witness for Jesus Christ.
Thank You for helping me to build my trust in You so I have calm assurance for the present and expectant hope for the future.
I trust in You, Lord, for today and I have hope for the future.