Când inima…

*

Autor: Costache Ioanid

*

Când inima odată de cer îmi va fi plină,
în ceasu-acela mare şi binecuvântat,
să vie peste mine o rază de lumină
şi sufletul la Tatăl să urce împăcat.

*

*

De mi-ar săpa o groapă şi mi-ar înfinge-o cruce,
de m-ar svârli în flăcări ori sub un dâmb stingher,
cenuşă rece-n urnă, ori ţărnă sub uluce,
tot una-mi vor fi toate când voi privi din cer.

*

Peste câmpii şi codri va trece iarăşi luna.
Veţi asculta izvorul şi aripa de vânt.
Iar eu, în zări de taină, voi fi întotdeauna
cu Cel ce-a pus pe-orbite şi stele şi pământ.

*

Uitarea nu mi-i dragă, dar nici nu mă-nspăimântă.
Că nu visez cunună în lumea de păcat.
Dar voi primi-n vecie prietenia sfântă
a celor ce din lume spre cer i-am îndemnat.

*

Aducerile-aminte pe mine nu m-or cerne,
ci va lupta dispreţul să şteargă tot ce-am spus.
Dar slava lumii trece, ca frunza-n lut se-aşterne
şi va rămâne veşnic iubirea lui Isus.