Nu-i singur Iuda vinovat

Versuri de Costache Ioanid

Nu-i singur Iuda vinovat
de sângele ce se dădu.
Nici marii preoţi, nici Pilat,
ci lumea-ntreagă prin păcat!
Şi eu, şi tu…

Nu drumul greu spre Golgota,
nici biciul, când Isus căzu.
Şi dacă crucea grea era,
povara noastră şi mai grea!
Şi eu, şi tu…

Nu patru cuie L-au străpuns,
când El pe cruce se-aşternu.
Ci noi, cu sufletul ascuns,
cu mii de patimi L-am străpuns!
Şi eu, şi tu…

Nu doar bătrânii cărturari,
nu doar mai marii preoţi, nu!
Şi noi am râs cu ochi murdari,
şi noi suntem cei doi tâlhari!
Şi eu, şi tu…

Şi nu ostaşilor prin sorţi
cămaşa albă şi-o dădu.
Ci tuturor! Dar tu n-o porţi!
Şi, fără ea, toţi suntem morţi!
Şi eu, şi tu…

Nu doar în stânci, sub lilieci,
nu doar sub lespede zăcu.
Ci L-am acuns ca pentru veci
sub piatra unor forme reci,
Şi eu, şi tu…

Şi-acum Isus cel condamnat
azi El te-ntreabă: “Da sau nu?
Eşti tu sau nu eşti vinovat?”
Eu am spus da! Şi-am fost iertat.
Eu am spus da.
Dar tu? Dar tu?…

Cartea vieţii, by Costache Ioanid

rainbow-with-starsCartea Vieţii

Biblia, care înseamnă viaţă,
de păcat să te desparţi te-nvaţă,
iar păcatul, care-nseamnă moarte,
pe cel rău de Biblie-l desparte.

*

Biblia e ţarina fertilă,
ce rodeşte mângâieri şi milă,
pentru doborâţii de-ntristare,
bucurie şi înviorare…

*

Biblia e nou îndemn la luptă
pentru cel căzut, cu lancea ruptă.
Ea zvântează lacrima pe geană
şi alină fiecare rană.

*

Biblia e semnul la răscruce
ce arată calea care duce
către ţara unde călătorul
pleacă să-şi găsească Salvatorul.

*

Biblia şi ieri, şi azi, şi mâine,
pentru cei flămânzi înseamnă pâine.
Celor arşi de sete în pustie,
ea-i răcoritoarea apă vie…

*

Biblia e dragoste paternă,
căpătâi celui ce n-are pernă.
Vindecare ia din ea bolnavul
şi eliberare află sclavul.

*

Biblia-i scrisoarea aşteptată,
fericirea cea  fără  de plată.
Biblia este eterna carte
Ea oferâ viaţă fără moarte.
Celui ce i-a dezlegat misterul,
strălucind îi revelează Cerul.

*

Frate, ai şi inimă şi minte
Cartea- ţi iese astăzi înainte…
cât aş vrea să te-ncalzească dorul,
să-i descoperi şi tu Autorul!

*

El e Cel ce-a plămădit din tină
chipul tău de vis şi de lumină,
El ţi-a dat ureche să auză,
tot ce-ţi spune Cartea-călăuză…

*

Dar puterea de a o-nţelege,
şi-ntre DA şi NU alege
primesc doar cei în cari coboară
Duh din cer, să-i nască a doua oară.

*

Tată, ce dai ploaie şi caldură,
şi la sfinţi şi celor ce Te-njură,
milei Tale saltă-i stăvilarul
şi revarsă peste lume harul.

*

Să sfâşiem valuri şi peceţi
ce au ţinut închisă Cartea  vieţii
şi-mbrăcaţi de Tine-n albă haină
să intrăm cântând în marea taină…

Dor de Costache Ioanid

1 specialDor de Costache Ioanid
(La centenarul naşterii 03 dec 1912-03 dec 2012)
*

S-a-nvăpăiat a cer cuvântul scris
Și poezia are alte haine
De când prin stânci, pe buze de abis,
Poetul, pe Horebul interzis,
Urca dezvăluind din ceață…taine.

*

A coborât apoi cu suflet plin
De dragoste, de foc, de duioșie,
Purtând în el și cerul opalin
Și luciul stâncilor, adamantin,
Și toate ni le-a pus în poezie.

*

Columbe de omăt luau apoi
Pe aripi tot nectarul din cuvinte
Şi tainic uguind , în zbor vioi,
Duceau al poeziilor şuvoi
Departe, mai departe de sorginte

*

Şi-am fost înfăşuraţi de-acest fluid
Ca de un vis, de-o tainică colindă,
Iar sufletele-atinse sorb avid
Din stihul cristalin de Ioanid
Cu dragoste cât poate să cuprindă.

*

Curg viu Scripturile din vers în vers
Şi toţi eroii-şi împlinesc destinul
Cuprinşi în acest liric univers,
Marcând ca borne drumul de neşters
Ce leagă pământescul cu divinul.

*

E-atât de bine-aici, în versul lui,
Atât de cald, de luminos, de-„acasă”
C-aş face invitaţie oricui
Dar când privesc în jur şi gazda nu-i,
Aşa un dor adânc de el m-apasă.

*

Dar ştiu că a plecat, suflet candid,
Ca să recite şi în veşnicie,
Şi până-l voi vedea, afirm solid:
Da, poezia este Ioanid
Iar Ioanid rămâne poezie!

*

Vulcan, 05 dec. 2012

O, brad frumos

o brad frumosO, brad frumos!

Autor: Costache Ioanid

*

O, BRAD FRUMOS!

O, brad frumos, o, brad frumos
cu cetina tot verde,
tu eşti copacul credincios
ce frunza-n veci nu-şi pierde.

*

O, brad frumos, o, brad frumos,
crescut pe culmi bătrâne,
ca tine omul credincios
neschimbător rămâne.

*

O, brad frumos, o, brad frumos,
din piatra grea şi-adâncă,
la fel creştinul credincios
stă neclintit pe stâncă.

*

O, brad frumos, o, brad frumos,
crescut mereu spre soare,
la fel spre cerul luminos
privim şi noi în zare.

*

O, brad frumos, o, brad frumos,
cu dulci sclipiri de aur,
tu an de an ne aminteşti
de Pruncul sfânt din staul!

Naşterea Domnului

111Autor: Costache Ioanid

Isus se naşte! Şi lumina pătrunde-n sufletele noastre.
Şi steaua tainei străluceşte deasupra celorlalte astre.
Cu magii azi ne închinam şi noi, cu sufletul mergând,
o bucurie fără seaman simţim în inimă şi-n gând!

*

Azi patimile se răpun de o putere preaînaltă!
Azi omul, luminându-şi gândul, spre cer cu inima tresaltă!
Nadejdile se nasc în suflet. Credinţa tainic reînvie,
căci harul sfânt acum coboară în viaţa stearpă şi pustie.

*

Şi orice suflet care simte că-n el răsare-o viaţă nouă,
e ca un crin ce în petale adună stropi curaţi de rouă!
Şi orice inimă ce poartă oglinda cerului în ea,
pentru ISUS născut în iesle, azi lumineză ca o stea!

*

Se nimiceşte tot păcatul sub raza sfântă a iubirii…
Azi, se deschide pentru suflet, spre cer, un drum al mântuirii!
Cu haina albă a virtuţii tot omul poate să se-mbrace,
căci sfânta naştere aduce în inimi linişte şi pace!

AMIN

Spre Betleem

4 cristSpre Betleem

Autor: Costache Ioanid

Pe drum de noapte, prin campii,
spre ce liman te duci, fecioara?
– Spre Betleem, spre Betleem,
purtand un Salvator suprem.

*
– Spre ce tinut de slava nins
zburati, voi ingeri, printre stele?
– Spre Betleem, in zile grele.
Spre Betleem, spre Betleem,
sa ducem un mesaj suprem.

*
– Spre ce minune, voi, pastori,
porniti prin bezna, fara frica?
– Spre Betleem, spre ieslea mica,
spre Betleem, spre Betleem,
spre vesnicul Pastor suprem!

*
– Spre ce oras zoriti, voi magi,
c-un dor ce inima va umple?
– Spre Betleem, cu daruri scumpe,
spre Betleem, spre Betleem,
spre slava unui Mag suprem.

*
– Veniti si voi, prieteni dragi,
veniti cu noi pe calea stramta,
spre Betleem, spre ieslea sfanta,
spre Betleem, spre Betleem,
spre Pruncul Salvator suprem!

AMIN

Clopoţei

7 cristClopotei

Autor: Costache Ioanid

CLOPOTEI

Cling-cling, clopotei…
Zboara ingeri printre miei,
ingeri printre miei…
De sus, ca un nor,
vin ostiri de duh in zbor,
vin sa spuna
vestea buna,
vestea unui Salvator,
vestea unui Salvator…

Cling-cling, clopotei…
Doamne, Pruncul printre miei,
Pruncul printre miei,
Prin ce-nalt mister
a venit din cer
in pustie
si-n urgie
unde toate plang si pier,
toate plang si pier…

Cling-cling, clopotei…
Doamne, MIELUL printre miei,
PRUNC sfant, Prunc balai,
unde-I PRUNCUL Tau din Rai?
Unde-s oare
crinii-n floare?
Unde-i slava ce-o avea?
Unde-i slava ce-o avea?

Cling…cling, clopotei…
Bate vantul printre miei,
vantul printre miei.
Cu reci fulgi de nea.
Si-n omaturi
cresc alaturi
brazii pentru crucea grea,
brazii pentru crucea grea…

Cling-cling, clopotei…
Canta-n noapte baietei,
canta baietei.
Din cer, singurel,
A venit Emanuel
sa ne-adune
din genune,
sa ne duca-n Rai la EL,
sa ne duca-n Rai la EL.

Ce frumoasă

11 cristCe frumoasa…

*

Autor: Costache Ioanid

*

Ce frumoasă e copilăria
şi ce calde amintiri rămân
când se strâng copiii să citească
despre Pruncul cel născut pe fân!
*
Ce frumos e să asculţi Cuvântul
cum vegheau păstorii-ntr-un ungher
şi cum îngeri albi au dat de veste
despre Fiul cel venit din Cer!
*
Ce frumos e să asculţi cum magii
urmăreau o stea ca un fluid
şi cum ea, în fruntea caravanei,
îi ducea spre satul lui David!
*
Ce plăcute-s cântecele sfinte
ce mereu în inimi stăruiesc,
“Steaua sus răsare”…”O, ce veste…”
“Stea curată…” “Îngerii vestesc…”
*
Ce frumoasă e copilăria
şi ce fericit te simţi mereu
când pricepi că ai un rost în lume
şi că ai în Cer un Dumnezeu!

A căzut o stea

10 cristA căzut o stea…

*

Autor: Costache Ioanid

*

A căzut o stea,
steluţă de nea,
pe urechea mea,
şi mi-a povestit,
până s-a topit,
basmul unui vis,
pe care l-am scris,
— pentru cei mărunţi,
nu pentru cărunţi —.
Şi steluţa mea
astfel povestea:

“Mări, se făcea
şi se năzărea…
prin vâlcele sumbre
şoptitoare umbre…
Şi-auzeai cum gem
lângă Betleem
oile, stând ghem,
câinii când şi când,
vitele pe rând,
molcom rumegând.

Iar colo în şură
peste-ngrăditură
se uitau, pleoştite
şi nedumerite,
caprele zburlite.
Se-ndesau amarnic
către cel comarnic,
pe-un mieluţ să-L vadă
în ieslea de zadă,
pe-un mieluţ plăcut
cum n-au mai văzut
să fi fost născut
într-un aşternut
bun doar de… păscut.
Şi Cel miel curat
plângea-nsomnurat,
cu părul inele
şi cu gene grele.

Numai biet măgarul
ce purta samarul
pricepu tot rostu´:
— “Ăsta… nu-i de-al nostru!…
Ochii doar mi-arunc
şi pricep că-i prunc,
copil de păstori
sau de călători…

Atunci ţapii, ciutele
şi caprele slutele,
cu toate cornutele,
capul şi-l dădură
mai fără măsură
peste-ngrăditură.
Sprinten ca o coarbă,
mestecând în barbă
un firuţ de iarbă,
ţapul de îndată
s-a urcat pe-o roată
şi-a sărit buimac
sus pe-un bulumac,
vrând fără ruşine
să vadă mai bine
omenescul fiu.
Iar un ied zglobiu
behăia mereu:
— Neneee… vreau şi eeeu…

Numai Dumănica
n-a-nţeles nimica.
Şi-a cuprins-o frica.

Şi atunci măgarul
ce purta samarul,
cum sta mai deoparte,
spuse, ca din carte:
— Ei, sunt multe-n lume!
Să le ştii anume,
va să fii umblat
ţări în lung şi-n lat,
ape-n curmeziş,
culmi de munţi pieptiş,
fiare să răpui…
precum eu făcui!…
Şi-apoi nu-i oricine
un măgar ca mine!
V-am mai spus, îmi pare,
să sunt de neam mare:
că eu în Sihar
am un unchi măgar
la un cărturar.
Şi că, după tată,
— ştie lumea toată —
mi se trage viţa
chiar din măgăriţa
ce-o purta în ham
însuşi Balaam!
Deci, mai din bătrâni,
mai umblând prin stâni,
multe am în sac!
Dar… mai bine tac,
poate nu vă plac.

Un mieluţ bălai
prinse iute grai:
— Haide, moş Asine,
zi-ne încă, zi-ne!
Că eu tare-aş vrea
să aflu ceva.
Uite, ieri, un baci
povestea dibaci
că i-a spus un vraci
despre un prooroc
tot de prin Iudeea
(de-i zicea… Miheea)
care-a scris răvaş
că-n acest oraş
are să se nască
Odrasla cerească,
Marele Păstor
şi Izbăvitor,
carele va şti
şerpii birui!
Şerpii birui!…
Oare-aşa va fi?

Iar cel întrebat
zise apăsat:
—Da!… E-adevărat.
D-apoi ştiţi voi oare,
când va fi El mare,
cine-L va purta
pe spinarea sa
ca pe-un heruvim,
în Ierusalim?
— Păi… nu ştim! nu ştim!
— Să vă spun atunci.
(Că voi sunteţi prunci…)
Cel ce-L va purta
pe spinarea sa
va fi… un asin…
de ştiinţă plin
ca un cărturar,
ca un fariseu!
(Poate-oi fi chiar eu!…)
Eu, de mă-ntâlnesc
cu-acel Fiu ceresc,
iute-L şi ghicesc.

Şi tăcură toate
vitele mirate.

Numai Dumănica
n-a-nţeles nimica.
Şi-o cuprinse frica…

Atunci o oiţă
cu ochi de crăiţă,
cu glăscior sfiit,
astfel a grăit:
— Eu eram odată
pe-o iarbă-nspicată.
Şi-am văzut în zare
un chip ca de soare
ce zbura aproape
şi striga pe ape
că Isus Păstorul
şi Izbăvitorul
va fi dus pe uliţi
prejmuit de suliţi,
blând şi fără glas
în al morţii ceas,
precum mergem noi
noatine şi oi…
Că va fi hulit
şi batjocorit,
pe lemn ţintuit.
Că-n ceasul de sânge
norii se vor strânge,
munţii se vor frânge,
îngerii vor plânge…

— Asta nu se poate!
se porniră toate.
— Voi sări să-L apăr,
din coarne să scapăr!
zise din proţap
inimosul ţap!
— Dar nici noi, berbecii,
n-om sta ca dovlecii!
Coarnele le-om face
sfredel de bărdace,
foarfec de cojoace,
pentru cel ce-ar fi
şi ar îndrăzni
Pruncu-a-L necăji!
Fie om duşman
sau şarpe viclean!
— Eu… (îmi ştiţi amarul)
glăsui măgarul,
…numai o copită
bine potrivită
în acel zevzec,
şi-apoi pot să plec,
că tot dau în sec…

Dar atunci deodată
o capră tărcată
a rămas mirată,
cu gura căscată,
cu ochii ţintiş
către-acoperiş,
de unde, furiş,
dintr-un ascunziş,
cobora pieziş,
cobora în jos
şarpe veninos,
cu luciri sticloase,
cu limbile scoase,
cu trupul molatec,
cu ochi de jăratec,
iscodind sălbatic.

Iute bieţii boi
se dau înapoi.
Capre, ţapi şi miei
se bagă sub ei.
Tremură-n proţap
inimosul ţap,
legănând în barbă
firul lui de iarbă.
Iar sărman măgarul,
ce purta samarul,
privea tulburat,
cu capul plecat,
pe genunchi lăsat
şi dând în vileag
coada ca un steag
ca semn înălţat
că se dă mâncat…

Numai Dumănica
nu ştia nimica.
Dormea mititica…

Şarpele venea
şi se cobora.
Ceata tremura
măgarul gemea.

Dar atunci… Minune!
Cine-o poate spune?
Toţi privesc grămadă
la ieslea de zadă
unde Bălăiorul
a întors căpşorul,
ochii Și-a deschis,
ca din zări de vis.
Că în ei juca
Şi în ei sclipea
blândă mângâiere…
dar şi o putere!
Flori de busuioc…
dar şi-un arc de foc
săgetând pe loc!

Şarpele se-opreşte
şi înmărmureşte,
neputând să-L vadă,
neputând să şadă.
Bate-ncet din coadă.
Parcă se înnoadă,
parcă se deznoadă…
Apoi, zdup! grămadă
drept sub o cireadă
păgubaş de pradă.

Iar toţi cei din şură
stau şi tac din gură
şi privesc amarnic
ieslea de comarnic
şi privesc umil
tainicul Copil.

Doar abia târziu
prind a îngâna
unul altuia:
— Oare nu cumva?…
— Oare nu cumva??…

Dar steluţa mea,
mări se topea…
basmul contenea…

*

Ce drum

3 christmasCe drum!

*

Autor: Costache Ioanid

Ce drum sub zari de peruzele!
Ce vis de ne’nteles pribeag!
sa mergi cu ochii catre stele,
privind cum una dintre ele
ti-arata calea spre Cel Drag!…

*
sa simti ca zbori printre planete
deasupra vailor pustii,
deasupra lumilor deserte
spre ingerestile concerte,
spre vesnicele simfonii!

*
sa vezi o stea sub bolti senine
venita din nemarginiri
ca sa te cheme chiar pe tine
din lumea asta de suspine
in tara vesnicei iubiri!

*
si-apoi sa te-nfiori deodata,
privind c-un simtamant suprem
cum steaua s-a oprit si, iata,
acum lumina ei ti-arata
un Prunc divin din Betleem!