La înserat…

*

Când umbrele-nserării se lasă peste lume,

Isuse, mă apropii de Tine-n rugăciune,

Să-Ți mulțumesc că ziua, cu bine a trecut,

Să-Ți spun că, înc-odată, azi te-am avut de scut.

*

Ce minunată stare, ce dulce alinare,

Să știu că Domnul vieții mă conduce pe cale,

Și orice vânt, sau ceață, sau nor înnegurat,

E pentru mine înc-un prilej de lăudat.

*

Ce bine e când Domnu-I prezent în viața mea,

Atunci e-un soare dulce în toată ființa mea.

Dar când alerg pe cale și nu e lângă mine,

Ce frică mă cuprinde… și, simt că… nu mi-e bine…

*

Atunci simt cum povara, din grea e și mai grea,

Și-apasă cu tot greul peste ființa mea,

Atunci suspinul vine și sufletul mi-e trist,

Nu pot privi la nimeni. Îl doresc doar pe Crist !

*

Ce bine e că Domnul nu este ca și noi,

Și nu ne părăsește când suntem în nevoi.

Ci, când ne vede plânsul și starea noastră rea,

Îndată vine-aproape și-n mâna Sa ne ia.

*

Îți mulțumesc, Părinte, că ești atât de bun,

Că mă iubești, deși sunt doar praful de pe drum.

Ce minunat gândit-ai când, dintr-un boț de tină,

Ai făurit o vază, cu-o floare din grădină.

*

Și încă și mai mare minune am văzut,

Când floarea cea din vază, pe mine m-ai făcut.

Să pot ca să Te laud, prin tot ce-ai pus în mine,

Și viața mea să-Ți fie o mărturie vie.

*

Aurelia Gabor, Oct. 20. 2009