grabă

Iacov 1:19-20

,,Stiti bine lucrul acesta,

prea iubitii mei frati!

Orice om sa fie

grabnic la ascultare,

incet la vorbire,

zabavnic la manie

caci mania omului nu lucreaza

neprihanirea lui Dumnezeu.”

Un tanar director executiv, conducea pe strada, putin cam prea repede, noul sau Jaguar. Era atent la copiii ce ar fi putut tasni de dupa masinile parcate, si a incetinit atunci cand a crezut ca a vazut ceva.

Pe masura ce masina sa trecea, nici un copil nu a aparut. In schimb, o caramida a lovit una din portierele Jaguarului.
A apasat pe frana si a intors Jaguarul inapoi, la locul unde fusese lovit de caramida. A sarit furios din masina, a pus mina pe primul copil intalnit in cale si l-a lovit de o masina parcata, tipand:

„Ce a fost asta si cine esti tu? Ce crezi ca faci? Aceasta este o masina noua si caramida pe care ai aruncat-o te va costa multi bani. De ce ai facut asta?”

Copilul era speriat. „Va rog, domnule, va rog, imi pare rau dar nu stiam ce altceva sa fac,” a explicat el. „ Am aruncat caramida pentru ca nimeni altcineva nu v-ar fi oprit…” Cu lacrimile siroind pe obraji, copilul a aratat ceva langa masina parcata. „Este fratele meu” a spus. „A luat curba gresit si a cazut de pe scaunul cu rotile, iar eu nu pot sa-l ridic inapoi.”

Trist, copilul i-a cerut apoi, directorului: „Ma ajutati va rog sa-l pun inapoi in scaunul cu rotile? Este ranit si e prea greu pentru mine.”

Miscat de cuvintele copilului, soferul a inghitit cu greu nodul pe care-l simtea in gat. Rapid, el a ridicat copilul handicapat inapoi in scaunul sau, apoi a luat o batista si i-a bandajat zgarieturile si taieturile. Totul arata ca si cum ar fi facut o treaba buna.

„Multumesc si Domnul sa te binecuvanteze” i-a spus copilul recunoscator, strainului.

Prea miscat pentru a mai putea vorbi, omul pur si simplu a privit copilul cum impingea scaunul cu rotile a fratelui sau in josul drumului, spre casa lor.

Jaguarul a facut un drum lung si incet inapoi.
Stricaciunea era foarte vizibila, dar soferul nu a reparat-o niciodata. El a pastrat urma de pe portiera, astfel incat sa-si aminteasca oricand de mesajul primit:

„Nu trece prin viata prea repede, astfel incat cineva sa fie nevoit sa arunce o caramida in tine, ca sa-ti capteze atentia!”

Dumnezeu le sopteste sufletelor noastre si le vorbeste inimilor noastre. Cateodata cand nu avem timp sa ascultam, El arunca o caramida in noi. Este alegerea noastra daca ascultam sau nu.

anonim?

Anul Nou (BS Jan. 2012)
De Aurelia Gabor

*
Ca un globuleţ albastru ce se luminează-ntruna,
Se apropie cu grabă Anul Nou, zburdând uşor,
Atrăgându-ne atenţia că, pe când e gata luna,
Vom privi cu toţii-n faţă, Noul An, mulţumitori.

*
Ca să spun că va fi bine, ca să spun că va fi rău,
Asta numai El o ştie, Suveranul Dumnezeu,
Însă ştiu că-n orice vreme, îmi va da puterea Sa,
Nelipsindu-mă vreodată de iubirea, pacea Sa.

*
Gândul zboară înainte înspre ce-ar veni în cale
Şi simţim că fără Domnul, nu se face nici un pas
Şi atunci, cu bucurie, ne-aplecăm în aşteptare,
Implorând pe Domnul nostru să vegheze-n orice ceas.

*
Peste viaţa noastră scurtă, peste-a noastră comportare,
Peste ce gândim şi spunem, peste planul ce-l avem,
Ca în tot şi peste toate, Domnul doar să privegheze,
Şi să ne ajute-ntruna să-L servim cu mai sfânt zel.

*
Anul Nou nu îl cunoaştem, dar ce ştim e-ncurajare :
Domnul stă mereu la cârmă şi ne poartă pe aripi,
Tot aşa cum o mămică, din dragoste iubitoare
Îşi conduce puişorii pe cărări, de sunt scutiţi.

*
Lasă Doamne ca şi anul ce ne stă acum în faţă,
Să ne-aducă noi speranţe de alin şi bucurii,
Şi cu Tine împreună să străbatem orice ceaţă,
Şi slăvindu-Te pe Tine să Îţi mulţumim, Amin
Sacramento, CA, Dec. 2011