Ce faci cu oferta lui Dumnezeu ?

1-martie-martisor11*

Isaia 56:9-57:21

Isaia 57:14 „Şi El zice: „Croiţi, croiţi drum,

pregătiţi calea,

luaţi orice piedică din calea poporului Meu!”

 *

Domnul locuieşte în locuri înalte şi în sfinţenie, totuşi, este alături de cei cu duhul smerit, alături de cei cu inima zdrobită.

Cu toate că Dumnezeu ne-a arătat dragostea Lui prin Salvatorul trimis, pentru noi, ca să moară, realitatea este că unii sunt dezinteresaţi şi aleg să caute doar interesul lor. Este trist că mulţi conducători religioşi şi politici nu caută dreptatea şi nu fac ce este bine. Mulţi caută câştigul pentru ei. Isaia prezice invazia animalelor sălbatice care vor distruge pământul (56:9).

Unii oameni lucrează din greu pentru religia lor, dar nu recunosc că este în zadar. Ei perseverează în lucru care nu aduce satisfacţie sau mulţumire. Dumnezeu va cerceta lucrarea mâinilor lor ca să le demonstreze că nu prin lucrarea lor pot fi salvaţi. Sinceritatea nu este suficientă în problemele spirituale. Dumnezeu este real şi trebuie să ne apropiem de El în termenii fixaţi de El. Trebuie să cunoaştem adevărul Lui. Cel ce se încrede în Domnul va moşteni ţara şi va moşteni Muntele Lui cel Sfânt (57:13b).

Care este încrederea şi căutarea ta chiar acum?

Dumnezeu este gata să dea viaţă nouă, celor ce cred.

Dumnezeu este gata să mângâie pe cei ce plâng pentru păcatele lor. „Ferice de cei ce plâng căci ei vor fi mângâiaţi” (Matei 5:4).

Pacea lui Dumnezeu nu este promisă celor ce insistă în răutatea lor.

Domnul Isus este Prinţul Păcii. Înainte de a muri, a promis ucenicilor Lui pacea Sa (Ioan 14:27). El este Dătătorul păcii, bucuriei şi dragostei.

Dumnezeu oferă bucurie şi siguranţă celor răscumpăraţi.

Dumnezeu oferă îndurare şi mulţumire celor ce se pocăiesc.

Dumnezeu oferă acceptare tuturor celor ce vin la El.

Dumnezeu oferă pace celor cu duhul smerit şi cu inima zdrobită.

Doamne, inima mea se bucură de oferta Ta!