Ce este încrederea?

6 iunieIsaia 36

Isaia 36:4b

„Ce

este

încrederea aceasta

pe care

te bizui?”

Te temi că un dezastru va lovi viaţa ta?

Unde te uiţi când te temi? Unde cauţi ajutor?

Cunoşti instrucţiunile lui Dumnezeu pentru cei ce ajung în vremuri grele?

Isaia cheamă poporul la încredere în Dumnezeu. În momentele de criză se vede credinţa noastră. Credinţa trebuie testată ca să se descopere puterea lui Dumnezeu. Toţi credincioşii sunt chemaţi să trăiască prin credinţă.

 

Biruinţa noastră este prin credinţă, nu prin puterile noastre.

 

Sanherib a fost un războinic viteaz care a cucerit oraş după oraş până a ajuns la Ierusalim, unde a fost umilit de Dumnezeu pentru mândria lui. Ezechia, împăratul lui Iuda, la Ierusalim, ar fi putut uşor ceda ispitei de a nu se încrede în Dumnezeu, văzând puterea lui Sanherib.

Unii oameni ajung puternici pe pământ şi pun o presiune asupra altora ca să-i forţeze să cedeze la unele din  principiile lor bune.

Ce faci tu când cineva pune presiune asupra ta ca să cedezi la credinţa ta, la unele din adevărurile Scripturilor?

Cum trăieşti poruncile lui Dumnezeu când alţii te presează să cedezi puţin?

Ce faci cu ispitele din viaţa ta?

Ce faci când cineva invadează viaţa ta fără nici o permisiune din partea ta?

Ce faci cu îndoielile tale?

Oare Ezechia s-a gândit să facă pace cu duşmanul?

Ce înseamnă să facem pace cu duşmanul?

Oare putem avea pace cu Dumnezeu şi în acelaşi timp să avem şi pace cu duşmanul?

 

Doamne, în momente grele, inima mea se încrede în Tine!

Ştii cum să te porţi când moare cineva?

Ioan 19:25-30

,,Lângă crucea lui Isus stătea mama Lui şi sora mamei Lui, Maria nevasta lui Cleopa, şi Maria Magdalena. Când a văzut Isus pe mamă-Sa, şi lângă ea, pe ucenicul pe care-l iubea, a zis mamei sale: ,,Femeie, iată fiul tău!“ Apoi, a zis ucenicului: ,,Iată mama ta!“ Şi din ceasul acela, ucenicul a luat-o la el acasă.
După aceea, Isus care ştia că acum totul s-a sfârşit, ca să se împlinească Scriptura, a zis: ,,Mi-e sete.“. Acolo era un vas plin cu oţet. Ostaşii au pus într-o ramură de isop un burete plin cu oţet, şi I l-au dus la gură. Când a luat Isus oţetul a zis: ,,S-a isprăvit!“ Apoi şi-a plecat capul, şi şi-a dat duhul.“

Cel mai greu lucru este să vezi moartea copilului tău. Roagă-te pentru cei care au un mort în familie.
Sunt momente în viaţă când omul este singur cu el însuşi, şi trebuie să decidă dacă acceptă ceea ce i-a dat Dumnezeu sau dacă se războieşte cu Dumnezeu; dacă se distruge pe el şi pe cei din jur. Sunt oameni care nu şi-au revenit niciodată după moartea unui copil sau a unui membru din familie.
Cum te pregăteşti pentru ziua necazului?
Eu mă gândesc că trebuie să accept orice vine în viaţa mea şi mă rog pentru ajutorul Domnului.
Domnul a dat ajutor mamei Lui când a zis lui Ioan ,,Iată mama ta“. Chiar dacă a ştiut Maria cine este Fiul ei, că este Fiul lui Dumnezeu, cred că a fost foarte greu pentru ea.
Domnul să te ajute să-ţi preţuieşti părinţii, atât cei trupeşti cât şi cei spirituali, şi să-i ajuţi!

Tu roagă-te pentru cei ce trec prin greu!

Tu pregăteşte-te pentru ziua necazului!