mos Martin

by

Dezlegarea fabulei

DEZLEGAREA FABULEI
Cred că sunteți în eroare, amândoi v-ați aruncat
Pe păstorul nostru care e un baci adevărat.
Îl cunosc și-mi este prieten, știu ce multă jertfă pune,
Știu că-și paște turma mică în cea mai bună pășune.
Le dă apă din fântână, nu le dă apă de ploaie,
Le-ngrijește, le păzește, nicicând … n-o face de oaie.
E păstorul bun ce-i gata să-și dea viața pentru ele,
Chiar de multe ori își puse la bătaie a sa piele.
Oile pe nume-și cheamă, ele îi cunosc și glasul,
Îl urmează îndeaproape, țin cu el oriunde pasul.
Le iubește, le e prieten, nu le e deloc dușman,
Când furtunile se-arată, el le scoate la liman.
El le ține împreună într-o strânsă unitate,
Căci cel rău cu-ncrâncenare vrea mereu a le desparte.
Le hrănește și le-adapă, deși greutăți înfruntă
Și ca supliment de hrană, el din fluier chiar le cântă.
Drama, însă, nu-i a oii, căci ea n-are de ce plânge,
Ea-și urmează cursul vieții pân’ suflarea i se stinge,
Dar cum oile-s bătrâne și nu pot să zămislească,
Turma mică de la stână n-are cum să se-nmulțească.
Drama e a mea și-a voastră, cei din turmele mai mari,
Ce-am plecat din turma mică la alți baci, poate mai tari,
Lăsând stâna părăsită și pe baci cu patru oi,
Să se zbată-n lipsuri grele, în dureri și în nevoi.
Ne grăbim să dăm cu parul în băciuții de la munte
Când cu toții e nevoie să-nvățăm a lua-aminte.
Mult respect pentru-acești oameni ce se dăruiesc total
Și sunt, evident, ca baciul, lucrători fără egal.
Cum se vede, doar altoiul e metoda ce rămâne
Pentru-a crește turma mică pân’ ce rasa nu-i apune.
Și la stânele bogate, unde-i rost de zămislire,
Folosesc pentru-nmulțire și metoda de-altoire.
Căci și capra, și berbecul, lupul, vulpea chiar și ursul
Sunt chemați în Turma Mare, nu doar oile și baciul.
Pentru toți e Harul mare, care schimbă a lor fire;
Iată în cuvinte simple, ce-nțeleg prin altoire.
Mor, mor, mor
Moș Martin
Victor Martin
by

Baciul pacalit de vulpe

BACIUL
PĂCĂLIT
DE VULPE
                     (Fabulă)
Motto
Orice asemănare
cu personaje reale,
din viață, …
nu este
întâmplătoare
Într-un sat de lângă munte, unde-i joc și veselie,
Cântă cucul pe fântână în „Grădina lui Ilie.”
Un păstor ce-avea o turmă dintr-o rasă autohtonă,
O hrănea cu iarbă grasă și cu apă din fântână.
Însă turma lui cea mică nu sporea la numărare
Și avea păstorul nostru chiar o mare supărare.
Se gândea că vine vremea și se tânguia cu jale,
C-a lui turmă va dispare din motive naturale.
A-ncercat metode multe, însă toate au fost rele,
Chiar și-aceea a lui Iacov, când a pus în jgheab  nuiele.
An de an privea cum turma nu creștea prin înmulțire,
Deci concluzia e clară: este bai la zămislire.
Într-o zi, păzindu-și turma, se plimba pe o alee
I-a venit deodată-n minte o magnifică idee:
„Ca să înmulțesc șeptelul, de nu pot prin zămislire,
Mi-aș putea atinge țelul printr-o simplă altoire.”
A-ncercat întâi cu lupii ce trăiau în acea zonă,
Căci credea în reușită, fiind de rasă autohtonă.
A-nceput cu lămurirea și chiar au venit vreo doi,
Dar, așa precum se știe: lupii-aveau blană de oi.
Deci altoiul nu prinsese, fiindcă lupii și-au schimbat,
Numai părul, dar năravul și l-au pus la conservat.
Și în loc să umple stâna cu o rasă altoită,
Lupii au plecat degrabă cu-o oiță rătăcită.
Supărat, băciuțul nostru, a vizat altă jivină,
Fiind convins că reușita îi va fi de-acum deplină.
S-a gândit să altoiască și la minte și la port,
O familie vulpească, nu din sat, ci din import.
A plecat în Dolj bădia și-a adus cu mult elan
Un vulpoi cu o vulpiță și un vulpișor de-un an.
Însă blana lor cea deasă n-avea părul auriu,
Ci era un soi aparte, avea tenul tuciuriu.
I-a plasat la altă stână, cumpărată special,
Pentru-ai pregăti în școală, de-altoire în final.
I-a-ngrijit,  le-a dat mâncare pentru-atinge metanoia,
El credea într-o schimbare: vulpea va fi precum oaia.
Nu trecu prea multă vreme și-a venit înc-un ciopor
Cinci familii de Vulpescu au adus la stână spor.
Toți cu blană tuciurie, de același neam și soi,
Pregătiți de baciul nostru pentru rol de port-altoi.
După muncă-ndelungată, baciul mult s-a bucurat,
Căci tot neamul lui Vulpescu, s-a lăsat de i-a scăldat.
Blana neagră, tuciurie, prin minune, s-a albit,
Baciul, fericit, crezuse că altoiu-a reușit.
După nu prea multă vreme, când se realiză osmoza,
Se produse, vai, minune, la stână metamorfoza.
Însă nu a vulpii-n oaie, cum era de așteptat,
Ci-n friptură și copane a găinilor din sat.
Baciul fu chemat îndată la mai marele comunei,
Ce-i aduse acuzarea c-a scăpat frâiele stânei.
Vinovat este el, singur, pentru marea lui idee,
Ce-a făcut ca să dispară rasa de galinacee.
Supărarea îl cuprinse și, pe loc, la reședință
Chemă vulpile viclene și le băgă în ședință.
Să te ții mustrări, reproșuri, rușinări date cu carul,
Rugăminți de îndreptare, altfel li se-nchide zarul.
Vulpile, adânc pătrunse, se-ndreptară negreșit,…
În direcții neștiute, nimeni nu le-a mai zărit.
Însă nu cu laba goală, ci cu sacul plin de bani,
Căci vândură stâna bacii la doi veri de-a lor … vulpani.
Epilog
Rămânând cu-o stână lipsă, chiar după-acest moment,
Baciul spuse că renunță la așa experiment,
Fiindcă vulpea nu se schimbă și în viitorii ani,
Cât trăiește, niciodată, nu se-ncurcă cu … vulpani.
Moș Martin, fabulistul
Victor Martin