Croiţi, croiţi drum…

1aIsaia 56:9-57:21

Isaia 57:14 „Şi El zice: „Croiţi, croiţi drum,

pregătiţi calea, luaţi orice piedică din calea poporului Meu!”

Cine trebuie să croiască un drum? Cine trebuie să pregătească o cale? Cine trebuie să dea  piedicile la o parte de pe calea celor ce sunt din poporul Domnului? Cine sunt păzitorii? Care este lucrarea păstorilor?

Cum sunt descrişi păzitorii şi păstorii în acest text?

Păzitorii sunt orbi, fără pricepere, câini muţi care nu pot să latre, aiuriţi, tolăniţi (leneşi), le place să doarmă, lacomi.

Păstorii sunt fără pricepere, umblă pe calea lor, nu pe calea Domnului, umblă după folosul lor şi nu se uită după nevoile altora, umblă după vin şi băuturi tari, fac ce este rău.

Domnul scoate la iveală falsitatea şi idolatria.

Cât de mult ne preocupă grija de fraţii de credinţă? Cât de mult ne protejăm, ne păzim unii pe alţii? Cât de mult ne rugăm pentru păzitorii şi păstorii din bisericile noastre? Oare cum este inima lui Dumnezeu când se uită la noi, la păzitorii şi păstorii noştri?

Dumnezeu va judeca pe fiecare.

Care este judecata Domnului pentru noii? Care este harul Domnului pentru noi?

Dumnezeu va da la iveală tot răul făcut de păzitori şi păstori.

Cei răi nu au pace spune Domnul.

Încă mai este har şi cei ce aleg să se încreadă în Dumnezeu pot fi iertaţi.

Dar sunt şi oameni neprihăniţi!

În comparaţie cu cei răi, cei neprihăniţi sunt chemaţi de Domnul acasă. Oamenii de bine sunt luaţi de pe pământ din pricina răutăţii. Cei ce umblă pe drumul cel drept se odihnesc de toată osteneala lor. Ei sunt salvaţi de la rău. Vedem aici că este o răsplată pentru cei ce mor în Domnul.

Va fi o judecată dreaptă când Dumnezeu va da la iveală toate relele: vrăjitoria, preacurvia, curvia, batjocura, minciuna, idolatria, uciderea copiilor, nesimţirea, mândria, lăcomia, înşelăciunea, necredincioşia, obrăznicia, nepăsarea.

Dar Dumnezeu va apăra pe cei credincioşi, pe cei smeriţi care croiesc cărări drepte, care pregătesc calea, care alungă piedicile de pe calea poporului Domnului. Domnul cel Preaînalt a cărui locuinţă este veşnică şi al cărui Nume este sfânt ne vorbeşte: „Eu locuiesc în locuri înalte şi în sfinţenie, dar sunt cu omul zdrobit, ca să înviorez duhurile smerite şi să îmbărbătez inimile zdrobite”. Cum defineşti tu omul zdrobit, duhul smerit şi inima zdrobită?

Este sentimentul de vinovăţie prezent când omul este zdrobit?

Cum ai experimentat promisiunea lui Dumnezeu când ai avut o inimă zdrobită?

 

Doamne, Tu vezi când inima mea este zdrobită şi mă mângâi !

 

Advertisements

Întrebări de Crăciun

3 cristÎntrebãri de Crãciun

*

Autor: Petrică Dugulescu

Când se lasã peste sat umbrele de searã
Doi strãini la poartã bat, adãpost sã cearã
Dar rãmaserã în drum
Tu-i primesti acum?

*

Betleemul împietrit, si-a respins Vlãstarul
Si-ntr-o iesle l-au primit, boul si mãgarul.
Loc la han nu mai era.
Dar în casa ta?

Printre galaxii si sori, îngeri cu solia
Vin sã spunã la pãstori “S-a nãscut Mesia”
Tu te-ai coborât la ei,
Pentru doi sau trei?

Si prin noapte-acei pãstori merg cu bunã veste
Cei dintâi închinãtor, lângã sfânta iesle.
Tu cu câtã grabã vii

Ca sã I te-nchini?

Pe un drum obositor vin cãlare magii
Sã se-nchine Lui cu dor desertând desagii.
Tu ce daruri I-ai adus

Pruncului Isus?

Dar Irod înfuriat dã poruncã mare
Ca la Betleem în sat pruncii sã-i omoare
Nu cumva si tu la fel

Îl urãsti pe El?

Când copii vor veni iarãsi cu colindul,
El un lucru-ar vrea sã stii: sã trãiesti iubindu-L
Si te-ntreabã: Da sau Nu?
Tu ce vei rãspunde?
Oare ce vei spune?

*

De ce merg la biserică??? ( 7 )

DE CE MERG LA BISERICA??

*

Ce fac EU personal,

in dreptul meu,

pentru a atinge scopul pentru care merg la Biserica, la intalnirea cu fratii mei si impreuna cu ei la intalnirea cu Divinitatea???

*

 

Ce fac eu ca sa ating scopul pentru care merg la biserica?

,,Biserica este un  loc de antrenament unde invat si dau examene de relationare la oameni si situatii, pe care le trec sau le pierd, “pana va lua Cristos chip” in mine (acesta este scopul meu).

Incerc sa imi aminteasc mereu sa deosebesc Trupul Domnului (Textul nu se refera doar la paine si vin, ci in context la frati si surori).

Biserica are o substanta mistica, nu poate fi tratat ca si o afacere sau asociatie.

In Biserica am intodeauna pe cineva desupra mea, dedesubtul meu si de o parte si alta. Recunoscand si apreciind importanta fiecaruia “in zidire” inseamana a avea o relatie organica. Cel mai mare compliment care ti-l poate face cineva este, sa ti se simta lipsa de la partasie. Ma silesc sa stie fratii si surorile ca imi lipsesc. Partasia nu este numai sa vorbesc dar si sa ascult, nu doar sa dau dar sa si primesc cu bucurie.

” cand fratiii mei au rani ce dor/ sa-mi fie pasul mai sfios/ sa nu apas in rana lor/ ca nu eu vindec ci Cristos.”

 

Iată ce spune cineva:

 

,,De multi ani merg la biserica.

Dumnezeu ne vorbeste in diferite forme, totul este ca noi sa luam seama.

Astazi, spre exemplu intre 9.30 si 9.45 ne-a transmis un mesaj. Direct. La care noi, ca biserica ar fi trebuit sa luam seama. Noi, din pacate ne-am vazut de program, desi din mesaj a reiesit destul de evident ca drumul nostru este infundat. Si totusi, continuam sa mergem pe el. Si culmea, pe acest drum cerem ca Dumnezeu sa ne vorbeasca. Din cand in cand o face, dar noi ne tinem de ale noastre. Si umplem amvonul cu nimicuri, din intelepciunea si priceperea noastra. 

Vine imprastierea iar langa pastori vor sta putini, sau poate si acestia nu vor avea langa cine sa se adune.”

Dezlegarea fabulei

DEZLEGAREA FABULEI
Cred că sunteți în eroare, amândoi v-ați aruncat
Pe păstorul nostru care e un baci adevărat.
Îl cunosc și-mi este prieten, știu ce multă jertfă pune,
Știu că-și paște turma mică în cea mai bună pășune.
Le dă apă din fântână, nu le dă apă de ploaie,
Le-ngrijește, le păzește, nicicând … n-o face de oaie.
E păstorul bun ce-i gata să-și dea viața pentru ele,
Chiar de multe ori își puse la bătaie a sa piele.
Oile pe nume-și cheamă, ele îi cunosc și glasul,
Îl urmează îndeaproape, țin cu el oriunde pasul.
Le iubește, le e prieten, nu le e deloc dușman,
Când furtunile se-arată, el le scoate la liman.
El le ține împreună într-o strânsă unitate,
Căci cel rău cu-ncrâncenare vrea mereu a le desparte.
Le hrănește și le-adapă, deși greutăți înfruntă
Și ca supliment de hrană, el din fluier chiar le cântă.
Drama, însă, nu-i a oii, căci ea n-are de ce plânge,
Ea-și urmează cursul vieții pân’ suflarea i se stinge,
Dar cum oile-s bătrâne și nu pot să zămislească,
Turma mică de la stână n-are cum să se-nmulțească.
Drama e a mea și-a voastră, cei din turmele mai mari,
Ce-am plecat din turma mică la alți baci, poate mai tari,
Lăsând stâna părăsită și pe baci cu patru oi,
Să se zbată-n lipsuri grele, în dureri și în nevoi.
Ne grăbim să dăm cu parul în băciuții de la munte
Când cu toții e nevoie să-nvățăm a lua-aminte.
Mult respect pentru-acești oameni ce se dăruiesc total
Și sunt, evident, ca baciul, lucrători fără egal.
Cum se vede, doar altoiul e metoda ce rămâne
Pentru-a crește turma mică pân’ ce rasa nu-i apune.
Și la stânele bogate, unde-i rost de zămislire,
Folosesc pentru-nmulțire și metoda de-altoire.
Căci și capra, și berbecul, lupul, vulpea chiar și ursul
Sunt chemați în Turma Mare, nu doar oile și baciul.
Pentru toți e Harul mare, care schimbă a lor fire;
Iată în cuvinte simple, ce-nțeleg prin altoire.
Mor, mor, mor
Moș Martin
Victor Martin

Baciul pacalit de vulpe

BACIUL
PĂCĂLIT
DE VULPE
                     (Fabulă)
Motto
Orice asemănare
cu personaje reale,
din viață, …
nu este
întâmplătoare
Într-un sat de lângă munte, unde-i joc și veselie,
Cântă cucul pe fântână în „Grădina lui Ilie.”
Un păstor ce-avea o turmă dintr-o rasă autohtonă,
O hrănea cu iarbă grasă și cu apă din fântână.
Însă turma lui cea mică nu sporea la numărare
Și avea păstorul nostru chiar o mare supărare.
Se gândea că vine vremea și se tânguia cu jale,
C-a lui turmă va dispare din motive naturale.
A-ncercat metode multe, însă toate au fost rele,
Chiar și-aceea a lui Iacov, când a pus în jgheab  nuiele.
An de an privea cum turma nu creștea prin înmulțire,
Deci concluzia e clară: este bai la zămislire.
Într-o zi, păzindu-și turma, se plimba pe o alee
I-a venit deodată-n minte o magnifică idee:
„Ca să înmulțesc șeptelul, de nu pot prin zămislire,
Mi-aș putea atinge țelul printr-o simplă altoire.”
A-ncercat întâi cu lupii ce trăiau în acea zonă,
Căci credea în reușită, fiind de rasă autohtonă.
A-nceput cu lămurirea și chiar au venit vreo doi,
Dar, așa precum se știe: lupii-aveau blană de oi.
Deci altoiul nu prinsese, fiindcă lupii și-au schimbat,
Numai părul, dar năravul și l-au pus la conservat.
Și în loc să umple stâna cu o rasă altoită,
Lupii au plecat degrabă cu-o oiță rătăcită.
Supărat, băciuțul nostru, a vizat altă jivină,
Fiind convins că reușita îi va fi de-acum deplină.
S-a gândit să altoiască și la minte și la port,
O familie vulpească, nu din sat, ci din import.
A plecat în Dolj bădia și-a adus cu mult elan
Un vulpoi cu o vulpiță și un vulpișor de-un an.
Însă blana lor cea deasă n-avea părul auriu,
Ci era un soi aparte, avea tenul tuciuriu.
I-a plasat la altă stână, cumpărată special,
Pentru-ai pregăti în școală, de-altoire în final.
I-a-ngrijit,  le-a dat mâncare pentru-atinge metanoia,
El credea într-o schimbare: vulpea va fi precum oaia.
Nu trecu prea multă vreme și-a venit înc-un ciopor
Cinci familii de Vulpescu au adus la stână spor.
Toți cu blană tuciurie, de același neam și soi,
Pregătiți de baciul nostru pentru rol de port-altoi.
După muncă-ndelungată, baciul mult s-a bucurat,
Căci tot neamul lui Vulpescu, s-a lăsat de i-a scăldat.
Blana neagră, tuciurie, prin minune, s-a albit,
Baciul, fericit, crezuse că altoiu-a reușit.
După nu prea multă vreme, când se realiză osmoza,
Se produse, vai, minune, la stână metamorfoza.
Însă nu a vulpii-n oaie, cum era de așteptat,
Ci-n friptură și copane a găinilor din sat.
Baciul fu chemat îndată la mai marele comunei,
Ce-i aduse acuzarea c-a scăpat frâiele stânei.
Vinovat este el, singur, pentru marea lui idee,
Ce-a făcut ca să dispară rasa de galinacee.
Supărarea îl cuprinse și, pe loc, la reședință
Chemă vulpile viclene și le băgă în ședință.
Să te ții mustrări, reproșuri, rușinări date cu carul,
Rugăminți de îndreptare, altfel li se-nchide zarul.
Vulpile, adânc pătrunse, se-ndreptară negreșit,…
În direcții neștiute, nimeni nu le-a mai zărit.
Însă nu cu laba goală, ci cu sacul plin de bani,
Căci vândură stâna bacii la doi veri de-a lor … vulpani.
Epilog
Rămânând cu-o stână lipsă, chiar după-acest moment,
Baciul spuse că renunță la așa experiment,
Fiindcă vulpea nu se schimbă și în viitorii ani,
Cât trăiește, niciodată, nu se-ncurcă cu … vulpani.
Moș Martin, fabulistul
Victor Martin

Îl înveţi pe copilul tău să-L cunoască pe Dumnezeu?

Ioan 17: 25a 

,,Neprihănitule Tată,

lumea nu Te-a cunoscut,

dar Eu Te-am cunoscut

şi aceştia au cunoscut…“

 

Învaţă-l pe copilul tău sau al altora să asculte când Dumnezeu vorbeşte.

Dacă nu învăţăm să ascultăm, nu vom recunoaşte vocea lui Dumnezeu.

Vocea lui Dumnezeu nu este ca vocea oamenilor. Dumnezeu vorbeşte inimii şi gândirii noastre. Trebuie să aşteptăm în linişte şi să nu fim în grabă.

Uneori Dumnezeu trimite o persoană la noi care ne spune ceva despre Dumnezeu.

Alteori Dumnezeu vorbeşte prin părinţii noştri credincioşi.

Domnul vorbeşte prin păstori şi învăţători care sunt oameni puşi de o parte de Dumnezeu să dea hrană spirituală poporului.

Felul prin care Dumnezeu vorbeşte fiecăruia este Cuvântul Lui, Biblia.

Noi Îl cunoaştem pe Dumnezeu din Scripturi.

Învaţă-l pe copil cum să se roage. Trebuie să fie atent la cuvintele pe care le spune. De aceea ne plecăm capul (să arătăm respect), ne închidem ochii (să nu ne uităm în jur) şi ne împreunăm mâinile (să nu ne jucăm).

Dumnezeu nu aşteaptă să ne rugăm frumos, ci serios, adevărat, cum ştim noi mai bine.

 

Domnul să-ţi vorbească inimii şi minţii tale astăzi!