Noi rătăcim

53,6Isaia 53:1-12

Isaia 53:6

„Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi,

fiecare îşi vedea de drumul lui;

dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor.”

Recunoşti că uneori eşti ca o oaie care rătăceşte? Recunoşti că de multe ori mergi pe drumul tău, nu pe calea Domnului?

Vei alerga la Păstorul cel Bun după ajutor? Vei căuta voia Lui?

A fi în voia lui Dumnezeu înseamnă a fi mulţumit.

Nu este mai mare mulţumire în viaţă decât să fim în voia lui Dumnezeu. Când stăm aproape de Păstorul nostru suntem mulţumiţi.

Pentru că El m-a salvat, pot să stau înaintea Lui. Mă bucur să-I aud vocea. El vorbeşte limba victoriei.

Prin harul lui Dumnezeu, mântuirea a fost împlinită. Robul Domnului a dus la bun sfârşit lucrarea încredinţată Lui de Domnul Dumnezeu.

La ce lucrare te cheamă Domnul ca să o duci la bun sfârşit?

Care este atitudinea ta? Care sunt scuzele tale? Eşti prea ocupată? Este greu?

Crezi că tu nu trebuie să te jertfeşti pentru alţii? Sau numai pentru un om? Sau numai pentru doi oameni?

Dacă faci o lucrare, o faci cu bucurie sau cu nemulţumire?

Urmezi pe Hristos de bunăvoie? Cu bucurie? Cu credincioşie?

Cum vei lăsa Cuvântul lui Dumnezeu să aibă un impact în viaţa ta în săptămâna aceasta?

Cât de des te opreşti din lucrările tale să-I mulţumeşti Salvatorului tău pentru moartea Lui pe cruce pentru păcatele tale?

Suferinţa, moartea, învierea şi înălţarea Domnului Isus este cea mai bună veste proclamată omului păcătos. Mulţumeşti des pentru Vestea cea Bună?

Doamne, mulţumesc pentru Vestea cea Bună, pentru Evanghelia Domnului Isus Hristos, Păstorul cel Bun. Mulţumesc pentru voia Ta cea bună, plăcută şi desăvârşită. Caut voia Ta, ca să nu mă rătăcesc. Mă bucur de harul Tău, de mântuirea pe care am primit-o şi vreau să duc la bun sfârşit tot ceea ce Tu mi-ai încredinţat. Mulţumesc că mă înveţi să am o atitudine bună, motivaţii corecte, bucurie în lucrare şi mulţumire în suflet. Te urmez cu credincioşie, căci Tu eşti Alesul inimii mele!

Doamne, inima mea Te urmează de bunăvoie!

Advertisements

Pe cine hrăneşti?

Ioan 21:15-17

 *

Ioan 21:15b  

*

,,Paşte

mieluşeii

Mei.“

*

 

Domnul Isus a spus lui Petru (şi le spune tuturor credincioşilor) să aibă grijă de copiii lui Dumnezeu (mieluşeii, oiţele şi oile).

În sensul real al cuvântului, învăţătorul de la şcoala duminicală îl hrăneşte pe copilul tău împreună cu tine. În vacanţe toată responsabilitatea este a familiei. Este totodată şi o oportunitate să-l ajuţi în dezvoltarea personalităţii lui. Viaţa trece repede şi copiii cresc. Nu-i avem decât pentru o vreme.

Copilul vede dacă citeşti Biblia ca să faci o temă sau pentru că Îl iubeşti pe Dumnezeu.

Câteva minute pe zi petrecute cu copilul şi Biblia vor ajunge o prioritate în viaţa copilului.

Spune-i copilului tău sau al altora că tot ce spune Biblia este adevărat.

Isus este prietenul copiilor. Încurajează copilul să vorbească cu Domnul ca şi cum ar vorbi cu părinţii.

Fii creativă cu copilul, mai ales în vacanţe. Vorbeşte şi cu alte mame şi fii deschisă la învăţături noi şi bune.

 

Domnul să te găsească credincioasă în lucrarea încredinţată.

Hrăneşte ,,micuţul mieluşel“ cu Cuvântul Domnului.

 

Domnul să te ajute să iubeşti Cuvântul care te hrăneşte!

Domnul să te ajute să-i hrăneşti şi pe alţii!

 

Cuvântul Domnului este o hrană adevărată!

 

 

Dezlegarea fabulei

DEZLEGAREA FABULEI
Cred că sunteți în eroare, amândoi v-ați aruncat
Pe păstorul nostru care e un baci adevărat.
Îl cunosc și-mi este prieten, știu ce multă jertfă pune,
Știu că-și paște turma mică în cea mai bună pășune.
Le dă apă din fântână, nu le dă apă de ploaie,
Le-ngrijește, le păzește, nicicând … n-o face de oaie.
E păstorul bun ce-i gata să-și dea viața pentru ele,
Chiar de multe ori își puse la bătaie a sa piele.
Oile pe nume-și cheamă, ele îi cunosc și glasul,
Îl urmează îndeaproape, țin cu el oriunde pasul.
Le iubește, le e prieten, nu le e deloc dușman,
Când furtunile se-arată, el le scoate la liman.
El le ține împreună într-o strânsă unitate,
Căci cel rău cu-ncrâncenare vrea mereu a le desparte.
Le hrănește și le-adapă, deși greutăți înfruntă
Și ca supliment de hrană, el din fluier chiar le cântă.
Drama, însă, nu-i a oii, căci ea n-are de ce plânge,
Ea-și urmează cursul vieții pân’ suflarea i se stinge,
Dar cum oile-s bătrâne și nu pot să zămislească,
Turma mică de la stână n-are cum să se-nmulțească.
Drama e a mea și-a voastră, cei din turmele mai mari,
Ce-am plecat din turma mică la alți baci, poate mai tari,
Lăsând stâna părăsită și pe baci cu patru oi,
Să se zbată-n lipsuri grele, în dureri și în nevoi.
Ne grăbim să dăm cu parul în băciuții de la munte
Când cu toții e nevoie să-nvățăm a lua-aminte.
Mult respect pentru-acești oameni ce se dăruiesc total
Și sunt, evident, ca baciul, lucrători fără egal.
Cum se vede, doar altoiul e metoda ce rămâne
Pentru-a crește turma mică pân’ ce rasa nu-i apune.
Și la stânele bogate, unde-i rost de zămislire,
Folosesc pentru-nmulțire și metoda de-altoire.
Căci și capra, și berbecul, lupul, vulpea chiar și ursul
Sunt chemați în Turma Mare, nu doar oile și baciul.
Pentru toți e Harul mare, care schimbă a lor fire;
Iată în cuvinte simple, ce-nțeleg prin altoire.
Mor, mor, mor
Moș Martin
Victor Martin

Baciul pacalit de vulpe

BACIUL
PĂCĂLIT
DE VULPE
                     (Fabulă)
Motto
Orice asemănare
cu personaje reale,
din viață, …
nu este
întâmplătoare
Într-un sat de lângă munte, unde-i joc și veselie,
Cântă cucul pe fântână în „Grădina lui Ilie.”
Un păstor ce-avea o turmă dintr-o rasă autohtonă,
O hrănea cu iarbă grasă și cu apă din fântână.
Însă turma lui cea mică nu sporea la numărare
Și avea păstorul nostru chiar o mare supărare.
Se gândea că vine vremea și se tânguia cu jale,
C-a lui turmă va dispare din motive naturale.
A-ncercat metode multe, însă toate au fost rele,
Chiar și-aceea a lui Iacov, când a pus în jgheab  nuiele.
An de an privea cum turma nu creștea prin înmulțire,
Deci concluzia e clară: este bai la zămislire.
Într-o zi, păzindu-și turma, se plimba pe o alee
I-a venit deodată-n minte o magnifică idee:
„Ca să înmulțesc șeptelul, de nu pot prin zămislire,
Mi-aș putea atinge țelul printr-o simplă altoire.”
A-ncercat întâi cu lupii ce trăiau în acea zonă,
Căci credea în reușită, fiind de rasă autohtonă.
A-nceput cu lămurirea și chiar au venit vreo doi,
Dar, așa precum se știe: lupii-aveau blană de oi.
Deci altoiul nu prinsese, fiindcă lupii și-au schimbat,
Numai părul, dar năravul și l-au pus la conservat.
Și în loc să umple stâna cu o rasă altoită,
Lupii au plecat degrabă cu-o oiță rătăcită.
Supărat, băciuțul nostru, a vizat altă jivină,
Fiind convins că reușita îi va fi de-acum deplină.
S-a gândit să altoiască și la minte și la port,
O familie vulpească, nu din sat, ci din import.
A plecat în Dolj bădia și-a adus cu mult elan
Un vulpoi cu o vulpiță și un vulpișor de-un an.
Însă blana lor cea deasă n-avea părul auriu,
Ci era un soi aparte, avea tenul tuciuriu.
I-a plasat la altă stână, cumpărată special,
Pentru-ai pregăti în școală, de-altoire în final.
I-a-ngrijit,  le-a dat mâncare pentru-atinge metanoia,
El credea într-o schimbare: vulpea va fi precum oaia.
Nu trecu prea multă vreme și-a venit înc-un ciopor
Cinci familii de Vulpescu au adus la stână spor.
Toți cu blană tuciurie, de același neam și soi,
Pregătiți de baciul nostru pentru rol de port-altoi.
După muncă-ndelungată, baciul mult s-a bucurat,
Căci tot neamul lui Vulpescu, s-a lăsat de i-a scăldat.
Blana neagră, tuciurie, prin minune, s-a albit,
Baciul, fericit, crezuse că altoiu-a reușit.
După nu prea multă vreme, când se realiză osmoza,
Se produse, vai, minune, la stână metamorfoza.
Însă nu a vulpii-n oaie, cum era de așteptat,
Ci-n friptură și copane a găinilor din sat.
Baciul fu chemat îndată la mai marele comunei,
Ce-i aduse acuzarea c-a scăpat frâiele stânei.
Vinovat este el, singur, pentru marea lui idee,
Ce-a făcut ca să dispară rasa de galinacee.
Supărarea îl cuprinse și, pe loc, la reședință
Chemă vulpile viclene și le băgă în ședință.
Să te ții mustrări, reproșuri, rușinări date cu carul,
Rugăminți de îndreptare, altfel li se-nchide zarul.
Vulpile, adânc pătrunse, se-ndreptară negreșit,…
În direcții neștiute, nimeni nu le-a mai zărit.
Însă nu cu laba goală, ci cu sacul plin de bani,
Căci vândură stâna bacii la doi veri de-a lor … vulpani.
Epilog
Rămânând cu-o stână lipsă, chiar după-acest moment,
Baciul spuse că renunță la așa experiment,
Fiindcă vulpea nu se schimbă și în viitorii ani,
Cât trăiește, niciodată, nu se-ncurcă cu … vulpani.
Moș Martin, fabulistul
Victor Martin