Alesul Meu

1 jesusIsaia 42:1-4

Isaia 42:1a

„Iată

Robul Meu

pe

care-L

sprijinesc,

Alesul Meu!”

*

Când popoarele sau indivizii aleg să nu creadă în Dumnezeu, ei nu numai că  nu cred în nimic, ci, cred în orice.

Cum trăiesc eu viaţa de credinţă aşa ca cei din jur să recunoască că sunt credincioasă?

Cum dovedeşte vorbirea mea că sunt o credincioasă?

Ce îmi captează gândurile, timpul, energia şi emoţiile?

Ce face Robul Domnului? Robul Domnului (Isus) nu strigă (este blând, bun), nu vine cu fast ca toată lumea să aplaude, nu vrea publicitate la minunile Lui, nu zdrobeşte trestia frântă şi nu stinge mucul care mai fumegă (are grijă de cei slabi şi căzuţi).

Ştii că Domnul este cu tine când eşti slabă sau căzută? El ştie totul despre tine. Dacă ai ajuns să crezi că nu mai poţi duce problemele vieţii, să ştii că Dumnezeu vede tot şi este lângă tine să te ajute. El are puterea să aducă lucruri noi în viaţa ta. Este Mângâietorul tău.

Cunoşti pe cineva slab sau căzut ca să te porţi cu el cum s-ar purta Dumnezeu?

Cunoşti tu blândeţea şi bunătatea Domnului? Te rogi pentru cei slabi şi căzuţi? Ai răbdare cu cei slabi în credinţă?

Doamne, vreau să mă port cu alţii cu o bunătate ca bunătatea Ta.

Robul Domnului (Isus) este credincios în comparaţie cu poporul Israel care a fost neascultător. Tatăl L-a ales, Îşi găseşte plăcerea în El şi Duhul Sfânt este peste El (Ioan 3:34).

Ce înseamnă să fii robul Domnului? Eu sunt robul Domnului când Îl glorific pe Dumnezeu printr-o slujire cu credincioşie, printr-o trăire curată şi printr-o închinare cu bucurie.

Robul Domnului vesteşte dreptatea şi judecata care ne eliberează ca să trăim pentru Dumnezeu. Vedem în versetul 1 că trinitatea lucrează împreună ca să stabilească judecata şi mântuirea. Fiul a venit pentru neamuri ca să aducă mântuire.

Care este păcatul care te ţine în întuneric? Vrei libertatea pe care o dă Domnul Isus?

Este o boală care te ţine în închisoare? Domnul Isus te poate elibera.

Doamne, Isuse Cristoase, Fiul lui Dumnezeu, Robul lui Dumnezeu, mulţumesc pentru bunătatea şi blândeţea Ta faţă de mine. Mulţumesc pentru Duhul Sfânt, Mângâietorul meu. Mă bucur să mă închin Ţie, să caut curăţia şi să rămân în credincioşie faţă de Tine. Tu m-ai eliberat din închisoarea păcatului şi mi-ai dat mântuirea. Te laud că eşti cu mine prin furtunile vieţii şi mă ajuţi să-mi păstrez încrederea mea în Tine în orice vreme.

Doamne, vreau să Te slujesc cu o inimă plină de credincioşie şi bucurie!

Advertisement