Regretul

Îmi pare rau… by Aurelia Gabor

     Natura umană are potenţialul extraordinar de a experimenta gama cea mai variată şi mai complexă de emoţii, sentimente şi reacţii care, uneori se petrec doar în interiorul nostru iar alteori, devin vizibile pentru cei ce ne înconjoară. Una dintre aceste emoţii, pe care fiecare dintre noi am încercat-o este regretul care, uneori, poate apărea doar sub forma unei uşoare păreri de rău dar care, în anumite circumstanţe şi împrejurări poate merge până acolo încât să producă o reală dramă în viaţa noastră. Unde ne aflăm la acest capitol  şi ce ar trebui să ştim referitor la această problemă ?

     Este interesant faptul că nici o persoană cu care stăm de vorbă, întrebată despre acest aspect al vieţii, nu va putea face afirmaţia că viaţa ei este total lipsită de regrete. Se pare că, de fapt, la un nivel sau altul, nu există viaţă fără regrete. Regretul, sau părerea de rău, este una dintre cele mai chinuitoare stări emoţionale şi, unul dintre motivele acestei situaţii constă în faptul că, orice intervenţie ulterioară nu va mai putea schimba obiectul regretului nostru. Cu alte cuvinte, oricât am dori de mult, nu vom mai putea da înapoi roata timpului şi a istoriei. Cum am mai dori, nu o dată, să se mai repete o anumită scenă din viaţa noastră şi să mai avem o dată şansa de a ne lua cuvintele înapoi sau de a schimba o anumită atitudine sau reacţie ce am avut-o ! Din nefericire,  ce s-a întâmplat, s-a întâmplat şi aşa rămâne !

     Trec zile, luni sau chiar ani  care – nu pe puţini dintre noi – ne lasă proprietari ai unei incredibile poveri : Regrete ! Regrete ! Regrete ! Regretul că am făcut ce nu trebuia; regretul că nu am făcut ce trebuia ; regretul că am vorbit când nu a fost timpul şi locul; regretul că nu am vorbit atunci când a fost timpul şi locul; regretul că ne-am investit energia şi timpul în ce nu trebuia; regretul că nu am investit energia şi timpul nostru în ce trebuia… şi lista ar putea continua la infinit aducând în faţa ochilor noştri filmul evenimentelor iremediabil scurse.

     În continuare, am dori să vedem câteva secvenţe prezentate în Cuvântul lui Dumnezeu, din care vom putea înţelege mai bine conceptul şi mecanismul regretului, profunzimea lui, precum şi implicaţiile ce decurg din această stare.

 

·                    Regretul pentru păcatul săvârşit. Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu dat nouă spre învăţătură, menţionează în destule locuri aspectul acesta al părerii de rău atunci când am păcătuit. Chiar şi înainte de a mă gândi mai mult la subiectul acesta am fost întotdeauna impresionată de versetul din Genesa 6:6 : I-a părut rău Domnului că a făcut pe om pe pământ şi S-a mâhnit în inima Lui”. Cred că, pentru majoritatea dintre noi, acest verset sună destul de straniu. Este posibil, oare ca, în atotsuveranitatea şi atotînţelepciunea Lui, Dumnezeu să regrete lucrarea mîinilor Sale ?  Iată un aspect major al regretului, fiinţând chiar „în inima” lui Dumnezeu ! Desigur că, în acest context, părerea de rău exprimată de Dumnezeu implică, de fapt, durerea ce a simţit-o pentru căderea în păcat a omului pe care l-a creat, a omului căruia îi pusese la dispoziţie toate frumuseţile şi plăcerile posibile, inclusiv prietenia Lui de Creator. Din nefericire, limbajul nostru uman este mult prea sărac pentru a putea exprima cu adevărat profunzimea sentimentului de părere de rău experimentat de Dumnezeu, dar aceast sentiment al lui Dumnezeu trebuie văzut nu cu o încărcătură pasională, ci ca o totală neplăcere sfântă pe care El a avut-o faţă de păcat şi de păcătos. Dacă Dumnezeu urăşte păcatul, oare noi să nu îl urâm la fel ? Şi dacă pe El L-a durut inima pentru neascultarea omului, oare pe noi să nu ne doară de fel neascultarea noastră ? Durerea ce o vom simţi pentru păcatul săvârşit este o parte a definiţiei regretului, concept de care ne ocupăm acum.

 

·                    Regretul că am vorbit pe cineva de rău, ba chiar mai mult, poate chiar pe cei pe care Dumnezeu i-a ales să ne slujească în biserică.  În Numeri 12:11, după ce Maria se umple de lepră în urma vorbirii de rău împotriva lui Moise, Aron îi spune lui Moise : „Ah, domnul meu, nu ne face să purtăm pedeapsa păcatului pe care l-am făcut ca nişte nechibzuiţi şi de care ne-am făcut vinovaţi”. Din acest verset se poate vedea teroarea de care este cuprins Aron precum şi regretul pe care-l încearcă văzând consecinţele purtarii lui şi a sorei lui, Maria. Dar, uitându-ne mai atent, vom remarca profunzimea reacţiei lui Aron : se smereşte înaintea lui Moise, îşi mărturiseşte greşeala de a i se alătura Mariei în vorbirea ei de rău împotriva lui Moise şi îşi cere iertare.  Se poate remarca tonul – de data aceasta plin de respect – cu care i se adresează lui Moise, adresându-i-se chiar şi cu titlul de „domn”. Oare ce s-ar fi întâmplat dacă nu şi-ar fi clarificat problema ? Pe lângă expunerea la pedeapsa momentană, probabil că Aron ar fi trebuit să-şi chinuie conştiinţa cu regrete mult mai adânci şi cu consecinţe mult mai grave.  

 

·                    Regretul unei promisiuni făcute în grabă. Cât de mult o fi regretat Iefta juruinţa ce i-a scăpat de pe buze, când a promis Domnului că va aduce ca jertfă prima fiinţă ce îi va ieşi în cale la întoarcerea sa victorioasă acasă, de la războiul cu fiii lui Amon ! În Judecători 11:35 tabloul acesta sfâşietor parcă ne rupe inima chiar şi peste miile de ani scurse de atunci : “Cum a văzut-o, el şi-a rupt hainele şi a zis : “Ah, fata mea ! adânc mă loveşti şi mă tulburi ! Am făcut o juruinţă Domnului şi n-o pot întoarce !” Ce n-ar fi dat Iefta să-şi poată lua juruinţa înapoi ? Ne putem uşor imagina starea lui de spirit pentru tot restul vieţii, precum şi remuşcările de care a fost cuprins ori de câte ori şi-a amintit de sfârşitul fiicei lui ! Interesant este că Iefta a plecat la război având Duhul Domnului asupra lui (Jud. 11:29) şi, totuşi, a fost tentat să facă juruinţa ce a făcut-o Domnului, zicând : „Dacă vei da…” (v. 30). Este trist să vedem că, chiar şi în inima credincioşilor care Îl experimentează pe Dumnezeu prin Duhul Sfânt, pot să existe îndoieli şi că aceştia vor începe să negocieze cu Dumnezeu problemele lor. Experienţa lui Iefta este un bun exemplu şi pentru noi de a ne încrede pe deplin în Dumnezeu şi a nu face promisiuni sau juruinţe care, în timp, se pot dovedi surse serioase de durere şi regrete.

     Şi lista situaţiilor care ne pot aduce păreri de rău şi remuşcări adânci poate continua cu încă foarte multe cazuri, atât din Scriptură cât şi din viaţa noastră, împrejurări care au lăsat amprente grave în conştiinţele noastre.

     Dacă vom rămâne însă doar cu această imagine a remuşcărilor ce ne doboară ori de câte ori punem capul pe pernă, am fi candidaţii cei mai buni pentru o viaţă ratată. Partea pozitivă însă este faptul că nimenea nu se va îneca intrând în apă dar se poate, aproape sigur, pierde, dacă va rămâne acolo (mai ales dacă nu ştie să „înoate” !)

    Cum vom „ieşi din apă” ? Cum se poate ieşi dintr-o asemenea situaţie ? Iată că, studiind acest aspect al vieţii noastre cu mai multă atenţie, vom observa că regretul poate fi – aşa cum deja am observat din comentariile de mai sus – fie o povară care în cele din urmă se va interfera cu pacea şi fericirea noastră prezentă, punându-ne chiar viitorul sub formă de întrebare, fie poate deveni o motivaţie care să ne împingă înainte spre o viaţă mai chibzuită şi mai înţeleaptă.

     În cele ce urmează vom prezenta câteva opţiuni care, pe baza Cuvântului lui Dumnezeu, ne vor putea ajuta să facem pace cu conştiinţa noastră :

–         Dacă am păcătuit, (păcate personale sau împotriva cuiva specific), în primul rând va trebui să facem pace cu Dumnezeu, cerându-I iertare cu sinceritate şi căinţă sinceră. Dreptatea şi judecata lui Dumnezeu încă nu a ruinat nici o viaţă; dar aceia care au refuzat să fie reabilitaţi de graţia lui Dumnezeu au pierdut şansa iertării ce li s-a oferit.

–         Al doilea pas va fi să facem pace cu persoana în cauză, căreia i-am produs o pierdere, fie că este vorba de o pierdere materială, fie că este vorba de o defăimare sau durere morală. Atunci când există astfel de situaţii, apărute în urma unor dispute mai mult sau mai puţin violente (uneori chiar prin tribunale), statisticile psihologilor arată că nici chiar cel căruia, în final, i s-a dat dreptate (fie civilă, fie socială), nu este fericit, ci rămâne cuprins de remuşcări pentru o lungă perioadă de timp. Clarificarea, în sinceritate şi intimitate între cei doi, sau între grupuri, va aduce pace şi sănătate spirituală şi morală în inima celor implicaţi.

–         Determină exact care este obiectul stării de regret de care eşti cuprins. Este ceva ce ai făcut ? Este ceva ce nu ai făcut ? S-a constatat că la tinereţe ne pare rău de ceea ce am făcut iar, pe măsură ce au trecut anii, regretăm ceea ce nu am făcut… Este ceva ce ai omis cu bună ştiinţă ? Ceva ce ţi-a făcut altcineva ? A fost ceva ce s-a petrecut dincolo de controlul tău ?  Cere-I lui Dumnezeu să te ajute să accepţi faptul că ceea ce s-a întâmplat nu mai poate fi schimbat. Fereşte-te să acuzi pe alţii de starea ta sau de condiţiile care ţi-au creat această stare şi ia asupra ta responsabilitatea a orice situaţie pe care ai fi putut-o manevra diferit. Adu-I lui Dumnezeu, în rugăciune, toate aceste preocupări ale tale şi dă-I Lui povara ta. Vei fi uimit de pacea ce va veni peste tine !  

–         Ai relaţii care simţi că nu îţi fac bine ci, dimpotrivă, întotdeauna când ai aceste contacte iese cu „scântei” ? Roagă-te atât pentru tine, cât şi pentru carenţele ce le observi la acele persoane şi vei începe să iubeşti cu o dragoste sfântă pe cei care ţi-au produs probleme şi care te-au făcut să îţi „ieşi din ţâţâni”. Dacă, totuşi, prezenţa unei persoane te face – de cele mai multe ori – să ai apoi regrete în ce priveşte reacţiile tale, continuă să te rogi pentru acea persoană dar, pe cât este posibil, evită-i  compania, mai ales în particular ;   

–         Nu este o ruşine să îţi „plângi starea” (nu să îţi „plângi de milă”, ci să îţi „pară rău” că ai ajuns într-o asemenea situaţie). Bravura nu este altceva decât o faţadă pe care o abordăm ca să nu se observe ce trăim în interior, dar această „faţadă” nu ne va aduce niciodată eliberarea spre care tânjim. Ba incă şi mai mult, ne va solicita un efort incomparabil mai mare decât acela de a fi „noi înşine”. De aceea, „jeleşte-te” atâta cât simţi că ai nevoie (nu ezita să o faci, mai ales în intimitatea cămăruţei tale) şi implică-L pe Dumnezeu în acest proces, continuând să Îi ceri iertare şi călăuzire. Acest stagiu te va ajuta să faci un pas înainte în procesul recuperării şi al vindecării de starea de regret pe care o experimentezi. Analizându-te în felul acesta şi permiţând sentimentelor ce le ai să fie exprimate – cel puţin faţă de tine însuţi, dar nu numai – cu scopul precis de a te elibera de ele, vei reuşi, în mod practic şi real să le elimini din viaţa ta. Dacă, totuşi, aceste gânduri vor mai veni ocazional asupra ta, cu toată încărcătura lor de vinovăţie, intensitatea lor va fi mult redusă şi durerea ce o vei resimţi va fi mult diminuată.

 

–         Încearcă să faci o evaluare a ceea ce ai pierdut şi a ceea ce ai câştigat trecând prin experienţa respectivă. Psihologii afirmă că efectul terapeutic al evaluării unei experienţe este mult redus dacă nu s-a învăţat nimic din acel eveniment. Cei care înregistrează doar o reacţie emoţională, care nu a avut un efect practic de schimbare în viaţa lor, se vor recupera doar parţial şi superficial. Când gândurile negre încărcate de regrete îţi vor copleşi fiinţa, gândeşte-te la ceea ce ai învăţat din experienţa respectivă precum şi la oportunităţile ce ţi se deschid acum, eliberat fiind de coşmarul regretului. Poate că perspectivele ce ţi se deschid în faţă nu sunt chiar cele pe care le-ai prefera. Dar, pentru că există întotdeauna o lecţie chiar şi în cea mai profundă durere sau stare de tristeţe, descurajare sau depresie, trebuie să învăţăm lecţia ce ne este oferită şi să ne concentrăm la ea, în loc să ne pierdem în visurile a ceea ce am fi dorit noi sau a ceea ce ar fi putut să fie. Ai rănit pe cineva ? Fă-ţi o misiune din a spune oricui să nu mai repete ceea ce ai făcut tu ! Ai avut un avort ? Luptă-te de acum pentru viaţă, sprijineşte femei dezorientate care se află în pragul luării unor decizii de acest fel !  Ai făcut juruinţe pe care nu ţi le-ai putut ţine şi neîmplinirea lor te-a urmărit ani în şir ? În discuţiile tale cu alţii, arată pericolul acestor decizii grăbite şi negândite şi subliniază importanţa controlului de sine atunci când iei o decizie majoră sau faci o juruinţă Domnului, pentru că acelea trebuie ţinute !

 

–         Un lucru înţelept este nu numai să îţi iei decizii pentru viitor, de a nu mai repeta situaţiile care să îţi aducă regrete în viaţă, ci să îţi faci, efectiv, un plan scris prin care să îţi pui singur nişte termeni care să te ajute să eviţi pe viitor astfel de situaţii.

 

–         Şi ultimul lucru, foarte important : cunoscând sursa regretului nostru dar neluând nici o atitudine de a o elimina sau evita pe viitor, va duce la regrete repetate din nou şi din nou care, de data aceasta, pot fi mult mai intense decât primul episod, iar consecinţele vor fi mult mai periculoase şi mai greu de tratat şi eliminat din viaţa noastră.

 

     Acestea au fost doar câteva gânduri în legătură cu acest aspect emoţional major al vieţii noastre. Rugăciunea mea este ca orice gând, reacţie sau intervenţie pe care le vom avea într-o anumită situaţie să fie făcute într-un spirit de „rob al ascultării de Hristos”. Atunci, calea spre regrete şi păreri de rău se va „îngusta” simţitor. Atunci, vom da dovadă de reali creştini maturi, care nu vom mai fi parte a problemei, ci a soluţiei.  Şi să nu uităm : iertarea, atât faţă de cei ce ne-au greşit cât şi faţă de noi personal are potenţialul de a elimina orice „cancer” moral sau spiritual din viaţa noastră !

Alesul Meu

1 jesusIsaia 42:1-4

Isaia 42:1a

„Iată

Robul Meu

pe

care-L

sprijinesc,

Alesul Meu!”

*

Când popoarele sau indivizii aleg să nu creadă în Dumnezeu, ei nu numai că  nu cred în nimic, ci, cred în orice.

Cum trăiesc eu viaţa de credinţă aşa ca cei din jur să recunoască că sunt credincioasă?

Cum dovedeşte vorbirea mea că sunt o credincioasă?

Ce îmi captează gândurile, timpul, energia şi emoţiile?

Ce face Robul Domnului? Robul Domnului (Isus) nu strigă (este blând, bun), nu vine cu fast ca toată lumea să aplaude, nu vrea publicitate la minunile Lui, nu zdrobeşte trestia frântă şi nu stinge mucul care mai fumegă (are grijă de cei slabi şi căzuţi).

Ştii că Domnul este cu tine când eşti slabă sau căzută? El ştie totul despre tine. Dacă ai ajuns să crezi că nu mai poţi duce problemele vieţii, să ştii că Dumnezeu vede tot şi este lângă tine să te ajute. El are puterea să aducă lucruri noi în viaţa ta. Este Mângâietorul tău.

Cunoşti pe cineva slab sau căzut ca să te porţi cu el cum s-ar purta Dumnezeu?

Cunoşti tu blândeţea şi bunătatea Domnului? Te rogi pentru cei slabi şi căzuţi? Ai răbdare cu cei slabi în credinţă?

Doamne, vreau să mă port cu alţii cu o bunătate ca bunătatea Ta.

Robul Domnului (Isus) este credincios în comparaţie cu poporul Israel care a fost neascultător. Tatăl L-a ales, Îşi găseşte plăcerea în El şi Duhul Sfânt este peste El (Ioan 3:34).

Ce înseamnă să fii robul Domnului? Eu sunt robul Domnului când Îl glorific pe Dumnezeu printr-o slujire cu credincioşie, printr-o trăire curată şi printr-o închinare cu bucurie.

Robul Domnului vesteşte dreptatea şi judecata care ne eliberează ca să trăim pentru Dumnezeu. Vedem în versetul 1 că trinitatea lucrează împreună ca să stabilească judecata şi mântuirea. Fiul a venit pentru neamuri ca să aducă mântuire.

Care este păcatul care te ţine în întuneric? Vrei libertatea pe care o dă Domnul Isus?

Este o boală care te ţine în închisoare? Domnul Isus te poate elibera.

Doamne, Isuse Cristoase, Fiul lui Dumnezeu, Robul lui Dumnezeu, mulţumesc pentru bunătatea şi blândeţea Ta faţă de mine. Mulţumesc pentru Duhul Sfânt, Mângâietorul meu. Mă bucur să mă închin Ţie, să caut curăţia şi să rămân în credincioşie faţă de Tine. Tu m-ai eliberat din închisoarea păcatului şi mi-ai dat mântuirea. Te laud că eşti cu mine prin furtunile vieţii şi mă ajuţi să-mi păstrez încrederea mea în Tine în orice vreme.

Doamne, vreau să Te slujesc cu o inimă plină de credincioşie şi bucurie!

Eu sunt roaba Ta

rainbow heartIsaia 41

Isaia 41:9b

„Tu

eşti

robul

Meu,

te aleg

şi nu te lepăd!”

 *

Dumnezeu a prezis succesul militar al unui conducător persan cu mult înainte de naşterea şi domnia lui (împăratul Cir). Ai nevoie de mai multe dovezi ca să crezi că Dumnezeu este real, plin de dragoste şi bunătate? Te închini înaintea Lui şi-L slujeşti cu bucurie?

Ai tu dumnezei falşi pe care îi consulţi din când în când? Ce anume îţi consumă gândurile, timpul, energia şi emoţiile? Este oare un idol care nu te lasă să ai timp pentru Dumnezeu?

Dumnezeu este făuritorul istoriei. El cunoaşte toate detaliile cu mult înainte de desfăşurarea lor. Scopul Lui cu privire la naţiuni şi indivizi se va împlini.

Ce ţi-a descoperit Domnul cu privire la scopul pe care îl are pentru viaţa ta?

Cum vei răspunde la chemarea Lui? Crezi că eşti aleasă şi nu lepădată de Domnul?

Să respingem şi să negăm autoritatea Lui în istorie înseamnă să trăim sub teroarea evenimentelor de fiecare zi.

Ce te face să te înfiori şi să te temi? Situaţia economiei globale? Moartea? Viaţa după moarte? Singurătatea? Lipsa semnificaţiei? Cum înfrunţi aceste temeri? Te temi de pedeapsa Domnului?

Poţi să-ţi mărturiseşti chiar acum păcatele care te apasă şi să recunoşti suveranitatea lui Dumnezeu, Cel ce are trecutul, prezentul şi viitorul în mâna Lui, Cel ce ţine şi viaţa ta în mâna Lui.

Ne încredem în Dumnezeu pentru că El a dovedit că putem să ne bazăm pe El.

Cum ţi-a dovedit Dumnezeu că este adevărat şi demn de încredere în trecut?

Cum ţi-a dovedit Dumnezeu că este adevărat şi demn de încredere săptămâna trecută?

Cum Îi mulţumeşti? Cum te bucuri că eşti aleasă ca să fii roaba Domnului?

În care domenii din viaţa ta încă îţi mai pui încrederea în alte lucruri sau persoane în loc să-ţi pui încrederea în Cuvântul lui Dumnezeu? Cum vei schimba încrederea ta în bani, soţ, internet, tv., prieteni, cărţi, sine, etc. cu încrederea în Dumnezeul cel adevărat şi suveran?

Dumnezeu este în control întotdeauna şi în toate lucrurile!

 

Doamne, inima mea alege încrederea în Tine!

Mulţumesc că m-ai ales să fiu roaba Ta!

 

Cât de mare este Dumnezeul tău? (5)

4 bigIsaia 40:18-20

„Cu cine voiţi să asemănaţi pe Dumnezeu? Şi cu ce asemănare Îl veţi asemăna? Meşterul toarnă idolul, şi argintarul îl îmbracă cu aur, şi-i toarnă lănţişoare din argint. Iar cine este sărac, alege ca dar un lemn care nu putrezeşte; îşi caută un meşter iscusit, ca să facă un idol, care să nu se clatine.”

*

Întrebarea din acest text este cheia capitolului 40. Pe vremea lui Isaia oamenii se închinau la zei. Într-o bătălie, poporul învingător se lăuda că zeul lui este mai mare. Zeii fabricaţi erau după buzunarul fiecăruia. Viaţa unui zeu era cât dura materialul din care era construit. Nu conta talentul meşterului. Este aproape ridicol să întrebăm cu cine vom asemăna pe Dumnezeu!? Cu o bucată de metal sau de lemn? Sau cu o bucată de piatră?

Ce oameni sunt descrişi în acest pasaj? Ce fel de idoli fac ei? Care este descrierea idolilor?

Ce fac idolii? Ei au gură dar nu vorbesc, au urechi dar nu aud, au ochi dar nu văd, au mâini dar nu lucrează, au picioare dar nu umblă (Psalmul 115:4-7 şi Psalmul 135:15-18).

Cum este Dumnezeu diferit de idoli, special în relaţie cu alţii? Putem găsi vreo comparaţie ( Isaia 40:25)?

Care pot fi idolii din societatea noastră? Faima, averea, popularitatea, aparenţa exterioară, casele, maşinile, banii, internetul, sexul, filmele, televizorul, prietenii, familia, copiii, hainele, conturile bancare, sinele etc.? Tot ce se ridică mai presus de Dumnezeu este idol. Tot ce iubim mai mult decât pe Dumnezeu poate deveni un idol. Care sunt idolii tăi pe care îi pui în mintea ta, în emoţiile tale, în timpul tău etc.,  mai pe sus de Dumnezeu? Unde îţi cheltuieşti energiile? La ce te gândeşti mai mult decât te gândeşti la Dumnezeu?

Unde este atenţia ta? Vrei să-ţi examinezi obiceiurile şi preocupările?

Ce lucru vei lăsa să-ţi umple mintea şi inima?

Dumnezeu este unic şi incomparabil. Există o singură cale către El.

Doamne, mulţumesc pentru atenţionarea pe care mi-o faci. Vreau să fiu atentă cu valorile mele, căci unde este valoarea mea, acolo este şi inima mea. Păzeşte-mă de idoli. Ajută-mă să Te iubesc pe Tine mai mult decât orice este sub soare.

 

Doamne, păzeşte inima mea de idolatrie!

 

Bucuria de a fi bunică

bunicaPsalmul 17:6
,,Copiii
copiilor
sunt cununa bătrinilor,
si părinții
sunt slava copiilor lor”.
*
,,Dacă aș fi știut că este așa de minunat să fii bunică, aș fi fost bunică prima dată” asa este o zicală americană, dar acum această zicală a ajuns și zicala mea.
In anul 2011, octombrie 7, fiica noastră a născut un băietel, primul nostru nepoțel, pe care l-am așteptat cu multa bucurie. Nu pot să ma exprim cît de minuntă este această experiență de a deveni bunică.
Este un timp frumos cînd afli că fiica ta va deveni și ea mămică. A fost interesant cum m-a anunțat Patricia că voi deveni bunică; ne-a invitat la restaurant pe mine și pe Liviu (soțul meu) de ziua mea de naștere.  Am observat că Patricia a avut în mînă doua pungi cu cadouri; ne-am așezat la masă,  ne-a dat pungile și ne-a spus să le deschidem împreună, eu și Liviu, viitorul bunic. În pungi au fost cîteva lucruri de bebeluși şi atunci am realizat  că voi deveni bunica. Emoțiile au fost foarte mari, mi-au dat lacrimi de bucurie, și am dorit să le spun la toți din restaurant că voi fi bunică.
L-am primit cu mare bucurie pe micuțul Ezekiel, Jonathan, care ne-a adus atîtea zîmbete pe obrajii noștri.
Avem bucuria să-l avem în grija noastră în fiecare zi. Ne dăm seama de responsabilitatea pe care o avem ca și bunici de a înălța rugăciuni pentru el, de a-l educa în așa fel încît el să-L vadă pe Dumnezeu, Tatăl ceresc, în viețile noastre. ,,Învață pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, și cînd va îmbătrîni, nu se va abate de la ea” (Proverbe 22:6).
L-am învățat încă de mic să se roage inainte de masa, și el deja știe cînd se pune pe scaun pune mînuțele împreună, si spune ,,Amin” adică, haideți să ne rugăm, (are 17 luni). Ce pot eu învăța de la acest copilaș? Într-o zi s-a așezat culcat pe sofa, s-a uitat la mine, și a spus:  AMIN, adica eu trebuia să mă rog.  M-am rugat și apoi am spus Amin. El s-a uitat la mine și a spus, mai,  ok. M-am rugat din nou si din nou am spus Amin. Din nou s-a uitat la mine și a spus: mai, Amin. Deci el a vrut ca eu să mă rog mai mult. Așa că eu trebuie să mă rog la timp și ne la timp, neîncetat.
Ce înveți tu pe copilași și ce te învață ei pe tine?

o bunică, fericita, Mariana Percy (Strizu)