De ce merg la biserică? ( 5 )

DE CE MERG LA BISERICA??

 *

Prin această întrebare vreau să se deschidă o posibilitate de comunicare între toţi cei interesaţi şi eu voi posta mesajele primite. M-aş bucura să participaţi cât mai mulţi. Vor fi mai multe întrebări şi mă rog ca toţi să fim edificaţi şi încurajaţi.

*

Iată ce spune cineva:

,,Ce este părtășia? DEX98 explică termenul de „părtaș” după cum urmează:

 

PĂRTÁȘ, -Ă, 

 1. Persoană care participă (împreună cu altele) la o activitate, care ia parte la o acțiune; participant;

2. Persoană care se bucură (împreună cu altele) sau beneficiază de un bun spiritual ori care împărtășește (cu altele) un necaz, o nenorocire.

3. Persoană care primește o parte dintr-un bun material sau care stăpânește ori folosește un bun material împreună cu o altă persoană

 

A avea părtășie înseamnă deci a beneficia împreună cu alții de un bun spiritual (sau material). Într-un sens poate exista un gen de „părtășie” și între oameni care nu sunt credincioși, dar aceasta nu este părtășia creștină. Aici trebuie să fim de acord cu cei care vor spune că părtășia nu trebuie definită lingvistic sau după părerile și sentimentele noastre, ci după Scriptură. Ce zice Biblia despre părtășie? În mod deosebit Epistola 1 Ioan tratează acest subiect.

 

1 Ioan 1:3 spune „ce am văzut şi am auzit, aceea vă vestim şi vouă, ca şi voi să aveţi părtăşie cu noi. Şi părtăşia noastră este cu Tatăl şi cu Fiul Său Isus Hristos.” De aici înțeleg că părtășia este comuniunea sau legătura spirituală dintre credincios și Dumnezeu dar și dintre credincios și frații de credință care îi împărtășesc acea comuniune cu Dumnezeu.

 

Aceeași Epistolă 1 Ioan repetă în mai multe rânduri cele trei elemente ale părtășiei creștine: ADEVĂRUL, CURĂȚIA și DRAGOSTEA. A avea părtășie creștină înseamnă a avea în comun cu alții adevărul revelat de Dumnezeu (în lipsa acestuia părtășia nu există); înseamnă a trăi în curăție (1 Ioan 1:7 „dacă umblăm în lumină, după cum El însuşi este în lumină, avem părtăşie unii cu alţii”); și în același timp de a ne iubi unii pe alții.

 

Relaționarea prietenoasă și caldă poate fi părtășie creștină doar în măsura în care se bazează pe adevăr, este curată și manifestată în dragoste. Altfel devine doar atitudine afectivă, interesată și prietenoasă. Însă părtășia creștină este realizată în întâlnirea Bisericii în jurul adevărului Scripturii și a rugăciunii. Așadar, când ne strângem la închinare ca și comunitate răscumpărată noi AVEM părtășie întrucât ne închinăm împreună singurului Dumnezeu, cântăm aceeași cântare, ne unim la rugăciunea fiecăruia din noi, și ascultăm expunerea aceluiași adevăr. Având în comun toate aceste lucruri avem părtășie. Bineînțeles că la nivel personal fiecare din noi trebuie să caute și întărirea relațiilor, cunoașterea cu frații și simțirea împreună cu ei.

 

 

De ce merg cu Biserica la locul de închinare? Trei motive majore, care cuprind alte câteva implicații.

1) Pentru a mă închina lui Dumnezeu și a-i aduce glorie împreună cu Biserica Domnului („A Lui să fie slava în Biserică și în Hristos Isus, din neam în neam, în vecii vecilor.”)

2) Pentru a fi zidit sufletește

3) Pentru a fi motivat să trăiesc și să transmit Evanghelia

 

O Biserică locală care se adună pentru părtășie aduce glorie lui Dumnezeu prin închinare, se zidește sufletește și predică Evanghelia.”

One thought on “De ce merg la biserică? ( 5 )

Leave a comment