Învaţă pe copil (1)

1 teachIsaia 45

Isaia 45:5a

„Eu

sunt

Domnul

şi

nu este

altul.”

*

Cunoaşterea lui Dumnezeu şi a adevărurilor Lui este foarte importantă!

Ce ştiu copiii tăi despre Domnul şi adevărurile Lui?

Copiii au multe întrebări. Dacă te întreabă copilul cine este Dumnezeu, cum îi răspunzi?

Dacă Îl ascultăm pe Dumnezeu când vorbeşte, putem să-L cunoaştem. Cuvintele lui Dumnezeu sunt întotdeauna adevărate. Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu unde aflăm răspunsurile corecte în toate domeniile vieţii noastre. Pentru copii, conceptele religioase sunt greu de înţeles. De multe ori nu este uşor de explicat pe înţelesul copiilor.

Cum explici unui copil ce este păcatul? Dorinţa de a fi stăpân pe viaţa mea, în loc de a recunoaşte că Dumnezeu este Stăpânul, este păcat. Faptul că gândesc, vorbesc şi lucrez cum vreau eu, nu cum doreşte Dumnezeu (în Cuvântul Lui), este păcat (Romani 3:9-18).

Cum explici unui copil ce este naşterea din nou?

Când un copil se naşte în familie, devine membru al acelei familii. Dumnezeu i-a dat viaţă şi l-a dăruit unei familii. Aceasta este prima naştere. Mai este o naştere pe care o dă Dumnezeu şi se numeşte naştere din nou. Aceasta se întâmplă când o persoană înviază spiritual, când începe să cunoască, să iubească şi să asculte de Dumnezeu. Părinţii nu pot face acest lucru pentru copiii lor. Duhul Sfânt, Duhul lui Dumnezeu face acest lucru. Nu este ceva ce se poate vedea ca şi naşterea unui prunc. Este invizibil pentru ochii noştri. Se întâmplă ceva nou înlăuntrul acelei persoane. Când o persoană este născută din nou devine membru în familia lui Dumnezeu. (Ioan 3:5-7)

Cum explici unui copil să-L primească pe Domnul Isus ca Mântuitor în inima şi în viaţa lui?

Să-L primeşti pe Domnul Isus este ca şi cum ţi-ai deschide braţele larg ca să primeşti un cadou mare de la poştaş. Când înţelegi cine este Domnul Isus, când înţelegi iertarea de păcat şi-L alegi ca Domn al vieţii, înseamnă că primeşti darul (cadoul) lui Dumnezeu. Când o persoană este născută din nou, Îl primeşte pe Domnul Isus ca Salvator, Duhul Sfânt vine în inima sa şi locuieşte acolo. Dacă un doctor se uită în inimă, nu-L vede pe Domnul Isus. Numai Dumnezeu poate să-L vadă pe Domnul Isus. Domnul Isus ne ajută să gândim, să credem şi să facem alegeri bune (Galateni 4:6).

Doamne Isuse, Tu eşti Domn al inimii mele!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s