După ce L-au răstignit

Matei 27:32-44

Matei 27:35: ,,După ce L-au răstignit, I-au împărţit hainele între ei, trăgând la sorţi, ca să se împlinească ce fusese vestit prin prorocul care zice: „Şi-au împărţit hainele Mele între ei şi pentru cămaşa Mea au tras la sorţi.”

Cum ai explica suferinţa în trup şi în duh a Domnului Isus? Când păcatul a intrat în lume, Dumnezeu a promis un Eliberator din păcat (Geneza 3:15). La răstignire, Satana a lovit, dar Eliberatorul a zdrobit capul şarpelui (Satana) prin învierea Lui măreaţă. Fiul lui Dumnezeu a devenit om, pentru ca prin Crucea Lui să distrugă puterea Satanaei pe care o are asupra oamenilor. Inspirat de Duhul Sfânt, David scrie despre intensitatea suferinţei Domnului (Psalm 22). Poziţia trupului cauza sufocarea. Oasele I s-au dislocat. Ligamentele şi muşchii erau întinşi la maxim. Fiecare mişcare şi respiraţie era greu de suportat. Sângele curgea. Inima şi plămânii nu mai funcţionau normal. Deshidratarea a produs febră şi sete greu de îndurat. Fruntea era înţepată de spinii coroanei pe care i-au pus-o duşmanii pe cap. Mâinile şi picioarele erau rănite de cuie. Mâinile Lui care au binecuvântat copiii, care au vindecat bolnavii, nu mai puteau atinge pe nimeni. Numai capul Lui era liber. Limba Lui mai putea să rostească puţine cuvinte şi acestea au fost: ,,Tată, iartă-i că nu ştiu ce fac”. Tatăl a împlinit această rugăciune a Fiului la Cincizecime, după 50 de zile de la înviere, când Petru a predicat unei mari mulţimi, spunându-le că ei L-au răstignit pe Domnul Isus, dar Dumnezeu L-a înviat din morţi  şi L-a făcut Domn şi Stăpân. Ei au rămas străpunşi în inimă şi au întrebat: Ce să facem?” Iar Petru, le-a zis: ,,Pocăiţi-vă şi veți primi iertarea păcatelor” (Fapte 2:38-39; 3:17-19). Când o persoană se întoarce la Hristos cu pocăinţă şi credinţă, Dumnezeu îi ascultă rugăciunile. Te-ai gândit vreodată că păcatele tale au fost spini pe fruntea Domnului Isus? Ai realizat că păcatele tale L-au ţintuit pe cruce pe Domnul slavei? Alege credinţa şi pocăinţa în fiecare zi şi experimentează iertarea şi bunătatea Domnului în viaţa ta şi în familia ta.

Biblia descrie faptele şi neprihănirea noastră ca haine pe care le purtăm (Isaia 61:10; Matei 22:11-12; Apocalipsa 19:7-8). Aceasta este o veste tristă: păcatul contaminează tot. Până şi cele mai bune fapte ale noastre sunt ca o haină mânjită înaintea Domnului (Isaia 64:6). Putem să ne acoperim cu hainele frumoase ale faptelor bune (participarea la programele bisericeşti, anumite practici spirituale etc.), dar să nu ne înşelăm. Să nu credem că avem o neprihănire a noastră şi să nu ne bazăm pe ceea ce putem face în firea pământească. Faptele bune își au rolul lor, ele putând dovedi relația noastră cu Domnul, dacă într-adevăr au o motivație bună. Totuși, numai Domnul Isus este fără pată, fără păcat, și El a luat asupra Lui ruşinea noastră (păcatul este rușinea popoarelor). A fost dezbrăcat şi umilit în public. Nici o persoană nu poate să-şi permită să dezbrace pe alţii şi să-i expună la batjocură. Orice om are o demnitate pe care trebuie să i-o respectăm, fără să-l dezgolim în public. Cu toate acestea, criminalii sunt trataţi cu asprime, căci nu au nici un drept. Când Adam şi Eva au păcătuit, Dumnezeu le-a făcut haine să acopere goliciunea. Acum, soldaţii au luat hainele Domnului şi aceasta este o imagine a ceea ce a făcut Domnul Isus pentru credincioşi: 2 Corinteni 5:21: ,,Pe Cel ce n-a cunoscut nici un păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.” Credincioşii sunt îmbrăcaţi în neprihănirea lui Dumnezeu, singura îmbrăcăminte recunoscută înaintea lui Dumnezeu. Oare cum ne vede Domnul: îmbrăcaţi în zdrenţe sau în frumuseţea lui Hristos? Domnul Isus a fost respins de oameni, părăsit de prieteni, singur. Tatăl tăcea. A suferit mult și greu pentru mine și pentru tine. Cum Îi mulțumim? Cum ne purtăm? Cum ne îmbrăcăm? Cum îi iubim pe cei pentru care a murit Hristos?

Doamne Isuse, cât de mult ai suferit pentru mine. Îţi mulţumesc mult. Tată, Te rog, îmbracă-mă în neprihănirea lui Hristos. Ajută-mă să-i iubesc pe frații mei de credință, Familia Domnului Isus! Vreau să am o purtare vrednică de numele pe care îl port și să nu Te fac de rușine, ci să Te onorez cu vorba și fapta.

Doamne Isuse, Tu eşti Eliberatorul meu!

Advertisement

Nu te teme !

Do-not-Be-Afraid-Deuteronomy-31-8*

Isaia 1-66

Isaia 41:13a „Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău,

care te iau de mâna dreaptă şi-ţi zic:

„Nu te teme de nimic, Eu îţi vin în ajutor”.”

*

Cine este Isaia? Isaia este profetul Domnului.

Într-un mod repetat acuză pe poporul lui, Israel, că a uitat pe Făcătorul lui, pe Creatorul cerurilor şi al pământului. L-au înlocuit în gândirea şi trăirea lor pe Dumnezeul cel adevărat cu idolii şi lucrurile care nu aduc nici securitate, nici satisfacţie. Isaia declară judecata lui Dumnezeu împotriva idolatriei. Duşmanii lui Dumnezeu vor pedepsi şi vor disciplina pe poporul Domnului. Cruzimea lor va aduce durere tuturor, dar mai ales celor slabi şi celor bătrâni. Isaia le prezintă păcatele în detalii, ca să nu aibă nici o scuză. Isaia pronunţă mânia lui Dumnezeu împotriva duşmanilor Lui. De asemenea pronunţă disciplina plină de dragoste faţă de poporul Lui. Este adevărat că disciplina lui Dumnezeu arată uneori ca şi mânia lui Dumnezeu, numai că scopul este diferit. Disciplina lui Dumnezeu aduce răscumpărare şi restaurare. Mânia este doar pedeapsa meritată. Disciplina lui Dumnezeu dă ceva ce nu este meritat – dragoste, îndurare, har şi mântuire.

Cum răspunzi tu la disciplina lui Dumnezeu?

Isaia proclamă harul şi iertarea pentru cei ce merită disciplina Lui. Din cauza păcatului omului, Dumnezeu a trimis un Rob Salvator care a suferit şi a luat mânia lui Dumnezeu asupra Lui în locul păcătoşilor. Cei ce primesc cu umilinţă şi recunoştinţă această proclamaţie, primesc siguranţă şi speranţă acum şi pentru eternitate.

Cum ai răspuns Salvatorului care a suferit pentru tine?

Isaia prezice un timp când Robul (Salvatorul) care a suferit se va întoarce ca Împărat ca să domnească pe pământ, la Ierusalim, timp de o mie de ani. Oameni din toate seminţiile şi din toate popoarele se vor duce la Ierusalim ca să se închine înaintea Lui. Poporul Domnului se va bucura de prosperitate, pace, securitate cum nu a mai fost niciodată. Nu va mai fi durere, moarte sau păcat. Domnul Însuşi va salva pe oameni de dorinţa de a păcătui. Gloria Lui va fi plăcerea oamenilor şi bucuria Lui va fi răsplata lor. Cum te bucuri de viitorul prezentat de Isaia? Crezi că Dumnezeu te ţine de mână ca să te conducă spre veşnicie?

 Fie inima ta plină de bucuria mântuirii!

Dumnezeu te ţine de mână!

Voi vesti îndurările Tale

11 pray*

Isaia 63:7-64:12

Isaia 63:7a „Voi vesti îndurările Domnului.”

*

Doamne, dorinţa inimii mele este să vestesc îndurările Tale, faptele Tale minunate, tot ceea ce Tu ai făcut. Voi spune bunătatea Ta faţă de mine, căci mi-ai făcut după îndurările şi bogăţia dragostei Tale. Vreau să-Ţi fiu credincioasă, căci Tu eşti credincios faţă de mine. Tu eşti Mântuitorul meu. În necazurile mele nu m-ai lăsat fără ajutor. Tu m-ai sprijinit şi m-ai purtat din biruinţă în biruinţă. Voi fi ascultătoare pentru că nu vreau să întristez Duhul Tău cel Sfânt cu care m-ai pecetluit. Învaţă-mă cum să nu întristez pe Duhul Sfânt prin purtarea mea. Vreau să mă înnoiesc în duhul minţii mele şi să mă îmbrac în omul cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu, căutând curăţia de inimă şi iubirea aproapelui. Vreau să veghez asupra gurii mele, ca nici un cuvânt stricat să nu-mi iasă din gură, ci mai degrabă unul bun, pentru zidire, ca să dea har celor ce-l aud. Voi căuta bunătatea faţă de alţii, mila şi iertarea.Tu mă povăţuieşti şi mă călăuzeşti cu braţul Tău slăvit. Tu mă ajuţi ca să nu mă poticnesc. Îţi mulţumesc pentru odihna pe care mi-o dă Duhul Tău Sfânt. Tu priveşti la mine şi mă vezi din locuinţa Ta cea sfântă şi slăvită. Tu-mi descoperi puterea Ta. Tu îmi arăţi îndurările Tale faţă de mine. Tu eşti Tatăl meu care mă cunoaşte. Din veşnicie Te numeşti Mântuitorul meu.

Nu mă lăsa să mă rătăcesc de la căile Tale. Nu mă lăsa să-mi împietresc inima ca să nu mă tem de Tine. Întoarce-Te, din dragoste pentru mine, şi stăpâneşte Tu peste mine.

Păzeşte-mă de vrăjmaşi şi dă-mi bucuria de a fi în locaşul Tău cel Sfânt împreună cu poporul Tău ales. Cârmuieşte-mă, Tu, căci chem Numele Tău.

Doamne, nimeni nu este ca Tine. Nu s-au pomenit, şi nu s-au văzut vreodată asemenea lucruri pentru cei ce se încred în Tine. Tu ne ajuţi să împlinim dreptatea, să umblăm în căile Tale, să ne aducem aminte de Tine şi de lucrările Tale.

Nu-Ţi ascunde faţa de mine când păcătuiesc, ci iartă-mă în bunătatea Ta. Nu mă lăsa să pier din cauza nelegiuirilor mele, căci Tu eşti Tatăl meu care m-ai întocmit. Cred că sunt lucrarea mâinilor Tale. Nu te mânia pe mine, ci ajută-mă să mă întorc la casa Ta unde se cântă cântări de laudă. Nu lăsa întristarea în inima mea, ci umple-mă cu bucuria mântuirii Tale.

 Doamne, ascultă rugăciunea mea făcută din toată inima!

.

Întrebări

ghioceiIsaia 56:9-57:21

Isaia 57:14

„Şi El zice:

„Croiţi, croiţi drum,

pregătiţi calea,

luaţi orice piedică din calea poporului Meu!”

*

Poate vrei să te cercetezi dacă eşti pe calea Domnului, dacă pregăteşti Calea Lui sau croieşti cărări drepte cu paşii tăi. Poate vrei să încerci să răspunzi la câteva din întrebările de mai jos.

Cât de mult sesizezi tu foamea spirituală din jurul tău?

Unde îţi investeşti timpul, energia şi banii?

Oamenii lucrează ca să trăiască, dar cât de mult în gândirea şi conversaţia ta primează setea după Dumnezeu? Poate nu eşti sub controlul dorinţelor materiale, dar poate ai un conflict care cauzează setea de a dovedi nevinovăţia ta în faţa altora?! Vrei să fii lăudată de alţii şi promovată? Umbli după tărie şi frumuseţe trecătoare mai mult decât după lucrurile spirituale?

Vii tu mereu la Dumnezeu şi la promisiunea Lui care dă viaţă şi mulţumire? Dacă nu, vrei să auzi astăzi chemarea Lui? Care este setea ta? Vrei să-i spui Domnului?

Vrei să citeşti Cuvântul Lui ca o invitaţie specială pentru tine, adresată ţie, personal?

Care sunt lucrurile la care nu vrei să renunţi?

Crezi că bunătatea ta îţi va da trecere înaintea lui Dumnezeu? Respingi tu harul lui Dumnezeu?

Vei alege să uiţi tot trecutul şi să te încrezi în Domnul pentru o viaţă nouă?

Care tipare vechi de gândire trebuie să le părăseşti? Sau care sunt lucrurile care te reţin din înaintarea credinţei?

Are Cuvântul lui Dumnezeu putere în viaţa ta? Oare de ce nu avem putere? Din cauza necredinţei sau a uşurătăţii?

Crezi că eşti o excepţie? Crezi că ai nevoie de un tratament special?

Dacă te-ai simţit exclusă din grupul celor credincioşi, vei alege tu să te încrezi în Domnul şi să te bucuri în prezenţa Lui?

Fii cinstită cu tine însuţi înaintea lui Dumnezeu şi recunoaşte dacă nu cumva este un zid de despărţire între El şi tine. Cere-I Domnului să mute, să distrugă zidul de despărţire, să-ţi dea iertarea Lui pentru toate păcatele tale, să-ţi dea pacea Lui, să te ajute să vezi marea ta nevoie după ajutorul Lui.

Cea mai mare nevoie a omului a fost, este şi va fi, nevoia de Dumnezeu; şi când suntem împăcaţi cu Dumnezeu, avem şi pacea minţii.

Ce anume te ţine departe de El şi te împiedică să primeşti darul lui Dumnezeu?

Doamne, inima mea primeşte Darul Tău!

Bucură-te ! (5)

111b*

Isaia 54

Isaia 54:1a „Bucură-te!”

*

Doamne, mulţumesc că mă inviţi la bucurie. Trecutul meu nu trebuie să mă încurce. Astăzi aleg să mă bucur. Mă bucur pentru că Tu m-ai binecuvântat. Binecuvântările Tale sunt gratuite. Nu trebuie să le cumpăr. Dragostea, iertarea, restaurarea mea sunt promisiuni veşnice pentru mine.

Nu mă tem că voi rămâne de ruşine. Voi uita toate lucrurile rele din trecut şi nu-mi voi aduce aminte de ele, pentru că Tu eşti Răscumpărătorul meu, Sfântul lui Israel, Dumnezeul întregului pământ.

Tu mă chemi să mă întorc spre Tine. Tu mă primeşti înapoi cu o mare dragoste. Ai fost mâniat pe mine pentru o clipă, dar Te înduri de mine şi mă iubeşti cu o dragoste veşnică. Mă bucur că legământul Tău de pace cu mine nu se va clătina şi dragostea Ta faţă de mine nu se va muta.

Tu îmi vei da propăşire!

Tu mă vei întări în neprihănire!

Tu vei binecuvânta casa mea!

Tu vei face pe copiii mei ucenici ai Domnului!

Tu vei da propăşire copiilor mei!

Tu îmi vei da linişte! Tu vei alunga teama şi spaima!

Tu vei fi puterea mea şi vei doborî pe împotrivitori!

Tu vei nimici pe cel rău!

Tu vei osândi orice limbă care se ridică împotriva mea!

Tu eşti moştenirea mea!

Tu eşti mântuirea mea!

 

Doamne, mulţumesc pentru bucuria pe care o dai inimii mele!

 

S-a rugat pentru cei vinovaţi

53a*

Isaia 53:10-12

Isaia 53:12b

„A purtat păcatele multora şi S-a rugat pentru cei vinovaţi.”

Te rogi pentru cei vinovaţi? Te bucuri să vezi pe cei vinovaţi că se întorc la Domnul şi-L urmează? Care este mulţumirea ta în urma rugăciunii? Vrei să vezi rod?

Care este mulţumirea Robului Domnului? Va vedea o sămânţă de urmaşi (va aduce pe mulţi fii la slavă, Evrei 2:10), va avea o viaţă lungă (victoria asupra morţii), lucrarea Lui va propăşi (Mijlocitor al noului legământ, Mântuitor al neamurilor, Salvatorul lui Israel, Lumina neamurilor), va vedea rodul muncii sufletului Lui şi se va înviora (oamenii vor avea cunoştinţa de Dumnezeu), mulţi oameni vor fi puşi într-o stare după voia lui Dumnezeu (iertaţi, împăcaţi cu Dumnezeu).

Dumnezeu are două promisiuni pentru Robul Domnului: „Îi voi da partea Lui la un loc cu cei mari şi va împărţi prada cu cei puternici.”

De ce? Pentru că:

-S-a dat pe Sine Însuşi la moarte, (Cum renunţi, cum mori tu faţă de păcat?)

-a fost pus în numărul celor fărădelege,

-a purtat păcatele multora, (Cum ajuţi pe alţii în poverile lor?)

-S-a rugat pentru cei vinovaţi. (Cum te rogi pentru alţii?)

Merită toată răsplata de la Dumnezeu!

Domnul Isus a învins păcatul şi moartea prin înviere. Este acest adevăr o bucurie pentru tine?

Suferinţa şi moartea Domnului Isus au fost planul lui Dumnezeu stabilit mai dinainte de întemeierea lumii. Moartea Lui nu a fost un accident. Oamenii muritori nu pot fi o jertfă pentru vină. Numai Domnul Isus a fost o jertfă perfectă pentru vina omenirii.

Ce gânduri vin prin mintea ta când auzi că Domnul Isus este om al durerii şi obişnuit cu suferinţa? Se potriveşte cu gândirea ta faptul că Salvatorul a venit umil, fără să atragă privirile prin frumuseţea fizică?

Doamne Isuse, mulţumesc că mă iubeşti şi ai murit pentru păcatele mele.

Doamne, umple inima mea de umilinţă!

Trează şi veghetoare

1b*

Isaia 51:17-52:12

Isaia 51:9a „Trezeşte-te, trezeşte-te!”

*

Cine îmi spune să mă trezesc? De ce să mă trezesc?

Domnul mă trezeşte ca să înţeleg iertarea Lui.

Doamne, mulţumesc pentru că mi-ai iertat toate păcatele murind în locul meu pe cruce.

Ajută-mă să fiu trează când cel rău vrea să mă înşele şi să biruiesc răul prin bine, să biruiesc neiertarea prin iertare.

Domnul mă trezeşte ca să înţeleg splendoarea răscumpărării Lui.

Doamne, mă bucur să fiu împreună cu răscumpăraţii Tăi îmbrăcaţi în haine de sărbătoare.

Ajută-mă să fiu trează ca să înţeleg răscumpărarea pe care am primit-o şi să o vestesc altora.

Domnul mă trezeşte ca să aud Vestea cea Bună, Evanghelia.

Doamne, mulţumesc că ai adus victoria şi libertatea în viaţa mea prin Cuvântul Evangheliei. Mulţumesc că ai biruit pe cel rău şi ai adus pacea Ta în inima mea. Mulţumesc pentru mângâierea şi asigurarea că nu mă vei abandona niciodată.

Tată ceresc, ajută-mă să fiu trează şi să văd cine din jurul meu are nevoie să audă Vestea cea Bună, Evanghelia Ta.

Domnul mă trezeşte ca să umblu în curăţie.

Doamne, Tu eşti un Dumnezeu sfânt şi vreau să trăiesc şi eu în curăţie. Tu mi-ai dat o viaţă nouă şi cu puterea Ta mă voi păstra curată (minte, trup şi suflet).

Ajută-mă să inspir şi pe alţii la curăţie.

Dacă te simţi abandonată, oare îţi vei aminti că Domnul te-a ajutat în trecut şi El poate să te ajute şi azi, dacă te încrezi în El?

Vezi în jurul tău oameni care Îl cunosc pe Dumnezeu, dar nu ştiu încotro să meargă? Ce-i de făcut? Cum ai putea să-i ajuţi?

Urmezi tu exemplul Robului Domnului în ce priveşte ascultarea zilnică faţă de Stăpânul?

Cum te-a încurajat Stăpânul astăzi?

Care cuvânt de mângâiere l-a pus Dumnezeu în gura ta astăzi? Cui vei da un cuvânt de mângâiere astăzi? Experimentezi tu pacea şi siguranţa ştiind că nu vei ajunge sub mânia lui Dumnezeu? Care sunt lucrurile necurate din mintea şi viaţa ta despre care Domnul îţi vorbeşte? Cum le vei părăsi ca să trăieşti în libertate?

 

Doamne, dă-mi o inimă trează şi vegheatoare!

Învaţă pe copil (1)

1 teachIsaia 45

Isaia 45:5a

„Eu

sunt

Domnul

şi

nu este

altul.”

*

Cunoaşterea lui Dumnezeu şi a adevărurilor Lui este foarte importantă!

Ce ştiu copiii tăi despre Domnul şi adevărurile Lui?

Copiii au multe întrebări. Dacă te întreabă copilul cine este Dumnezeu, cum îi răspunzi?

Dacă Îl ascultăm pe Dumnezeu când vorbeşte, putem să-L cunoaştem. Cuvintele lui Dumnezeu sunt întotdeauna adevărate. Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu unde aflăm răspunsurile corecte în toate domeniile vieţii noastre. Pentru copii, conceptele religioase sunt greu de înţeles. De multe ori nu este uşor de explicat pe înţelesul copiilor.

Cum explici unui copil ce este păcatul? Dorinţa de a fi stăpân pe viaţa mea, în loc de a recunoaşte că Dumnezeu este Stăpânul, este păcat. Faptul că gândesc, vorbesc şi lucrez cum vreau eu, nu cum doreşte Dumnezeu (în Cuvântul Lui), este păcat (Romani 3:9-18).

Cum explici unui copil ce este naşterea din nou?

Când un copil se naşte în familie, devine membru al acelei familii. Dumnezeu i-a dat viaţă şi l-a dăruit unei familii. Aceasta este prima naştere. Mai este o naştere pe care o dă Dumnezeu şi se numeşte naştere din nou. Aceasta se întâmplă când o persoană înviază spiritual, când începe să cunoască, să iubească şi să asculte de Dumnezeu. Părinţii nu pot face acest lucru pentru copiii lor. Duhul Sfânt, Duhul lui Dumnezeu face acest lucru. Nu este ceva ce se poate vedea ca şi naşterea unui prunc. Este invizibil pentru ochii noştri. Se întâmplă ceva nou înlăuntrul acelei persoane. Când o persoană este născută din nou devine membru în familia lui Dumnezeu. (Ioan 3:5-7)

Cum explici unui copil să-L primească pe Domnul Isus ca Mântuitor în inima şi în viaţa lui?

Să-L primeşti pe Domnul Isus este ca şi cum ţi-ai deschide braţele larg ca să primeşti un cadou mare de la poştaş. Când înţelegi cine este Domnul Isus, când înţelegi iertarea de păcat şi-L alegi ca Domn al vieţii, înseamnă că primeşti darul (cadoul) lui Dumnezeu. Când o persoană este născută din nou, Îl primeşte pe Domnul Isus ca Salvator, Duhul Sfânt vine în inima sa şi locuieşte acolo. Dacă un doctor se uită în inimă, nu-L vede pe Domnul Isus. Numai Dumnezeu poate să-L vadă pe Domnul Isus. Domnul Isus ne ajută să gândim, să credem şi să facem alegeri bune (Galateni 4:6).

Doamne Isuse, Tu eşti Domn al inimii mele!

Călăuzire blândă

18 julyIsaia 40:1-11

Isaia 40:8

„Iarba se usucă,

floarea cade;

dar

Cuvântul Dumnezeului nostru

rămâne în veac.”

*

 

Nimic nu se compară cu durabilitatea şi stabilitatea Cuvântului lui Dumnezeu. El este ancora care rămâne în picioare în mijlocul furtunii.

Ce furtună înfrunţi tu astăzi? Cum te ajută Isaia 40 să fii curajoasă, puternică şi plină de speranţă? Ce vei face ca să rămâi în picioare prin furtunile vieţii?

Domnul este Păstorul meu. El mă conduce cu grijă, cu atenţie şi o caldă afecţiune. El cunoaşte duhul meu mâhnit şi orice situaţie grea, testele grele la care sunt supusă, căderile şi înşelăciunile omeneşti, ispitele şi slăbiciunile mele. Am nevoie de blândeţea Lui astăzi. Am nevoie de Cuvântul Lui, am nevoie de prezenţa Lui, ca să fiu întărită.

Iată vestea cea bună! Iată Dumnezeul tău! Isaia ne descoperă caracterul lui Dumnezeu.

Dumnezeu este şi Atotputernic dar şi personal.

Dumnezeu este Suveran, Atotputernic dar şi Păstor.

Dumnezeu ne asigură iertarea Lui, prezenţa Lui, protecţia Lui, puterea Lui, călăuzirea Lui cea blândă, şi suntem aşa de binecuvântaţi că El este Tatăl nostru.

Ai tu nevoie de puterea lui Dumnezeu prin situaţia prin care treci?

Unde ai tu nevoie de grija lui Dumnezeu?

Unde ai tu nevoie de o călăuzire blândă?

Unde ai tu nevoie de o atingere specială din partea Păstorului?

Doamne, Te laud că ai grijă de mine. Mulţumesc pentru puterea Ta prin furtunile vieţii mele. Tu mă călăuzeşti pe calea cea dreaptă. Mulţumesc pentru blândeţea Ta faţă de mine. Atinge-mi gândirea şi vorbirea, inima şi toată fiinţa mea cu prezenţa Ta. Tu eşti mângâierea mea. Descopere-mi slava Ta ca să Te cunosc. Dă-mi harul să duc vestea cea bună cu bucurie.

Doamne, inima mea are nevoie de blândeţea Ta astăzi!

Cuvântul

17 julyIsaia 40:1-11

Isaia 40:8

„Iarba se usucă,

floarea cade;

dar

Cuvântul Dumnezeului nostru

rămâne în veac.”

*

 

Dragostea lui Dumnezeu pentru poporul Lui este fără sfârşit, ţine pentru totdeauna. Disciplina lui Dumnezeu, chiar severă, nu neagă relaţia Tatălui cu copiii Lui răscumpăraţi.

Eşti sub disciplina lui Dumnezeu? Aminteşte-ţi că eşti copilul Lui şi El va fi Dumnezeul tău pentru totdeauna. Poţi să auzi vocea Lui blândă prin cartea Isaia?

Chiar dacă am meritat suferinţa şi pedeapsa (consecinţele păcatelor noastre), iertarea lui Dumnezeu ne aduce mângâiere. Domnul Isus Cristos a murit pentru noi ca să fim salvaţi şi iertaţi. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El.

Ai primit darul salvării şi iertarea păcatelor trecute, prezente şi viitoare? Sângele Lui iartă orice păcat.

Ai curaj să ceri ajutor în rugăciune de la oamenii credincioşi?

Consideri tu un privilegiu să te rogi pentru cineva ca să primească mântuirea?

Este important să ne pregătim moral şi spiritual pentru revenirea Domnului Isus, printr-o pocăinţă sinceră care ne ajută să vedem gloria lui Dumnezeu.

Cât efort depui tu ca să pui în aplicare adevărurile pe care le ştii?

Ce ai putea să faci în biserica ta ca să ajuţi oamenii să-şi dorească să vadă slava lui Dumnezeu? Spui tu şi altora despre adevărurile veşnice pe care le ştii?

Sunt momente de frumuseţe şi binecuvântare în viaţa noastră, dar trebuie să recunoaştem că sunt scurte. Vei cere tu Domnului să-ţi descoperea frumuseţea neschimbătoarea a caracterului Său? Vei cere Domnului să-ţi descopere planul Lui pentru omenire şi pentru viaţa ta? Vei căuta să te încrezi în El pe măsură ce vezi lucrarea Lui în viaţa ta?

Cum rămâne Cuvântul Domnului în inima ta? Pentru o vreme scurtă?

Cât de valoros este ceea ce rămâne în veac (Cuvântul Domnului) pentru inima ta?

 

Doamne, inima mea Îţi este recunoscătoare

pentru Cuvântul Tău!