Binecuvântare sau povară? (4)

11 churchEvrei 13:7, 17 ,,Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri, care v-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu; uitaţi-vă cu băgare de seamă la sfârşitul felului lor de vieţuire şi urmaţi-le credinţa! Ascultaţi de mai marii voştri şi fiţi-le supuşi, căci ei priveghează asupra sufletelor voastre, ca unii care au să dea socoteală de ele; ca să poată face lucrul acesta cu bucurie, nu suspinând, căci aşa ceva nu v-ar fi de nici un folos.”

Cum pot să fiu o binecuvântare pentru păstorul meu şi pentru biserica mea?

Trebuie să mă înţeleg bine cu membri bisericii?

Efeseni 4:1-3 ne spune: ,,Vă sfătuiesc, deci, eu, cel întemniţat pentru Domnul, să vă purtaţi într-un chip vrednic de chemarea pe care aţi primit-o, cu toată smerenia şi blândeţea, cu îndelungă răbdare; îngăduiţi-vă unii pe alţii în dragoste, şi căutaţi să păstraţi unirea Duhului, prin legătura păcii.”

Toţi conducătorii vor să vadă unitate în popor. Păstorul se bucură atunci când vede că lucrăm fără ceartă, fără amărăciune şi fără neînţelegere.

Dacă toţi credincioşii din biserica mea s-ar înţelege bine, ar căuta smerenia, blândeţea, îndelunga răbdare, pacea şi unitatea aşa cum fac eu, cum ar arăta biserica mea în următorii cinci ani?

*

Doamne, ajută-mă să nu fiu parte a problemelor din biserică,

ci

parte a soluţiilor în toate problemele care sunt în biserică.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s