Beni Faragau:

Am avut doua luni de primavara. Desi era toamna, frunzele cadeau, Filip era in picioare, venea la birou. Dupa care a urmat un rmn si un verdict. Era inainte de Craciun, laboratoarele inchise, medicii plecati in concediu de anul nou si noi eram torturati de asteptare. Am chemat salvarea si am fugit pana in Viena. Mai inati, o veste buna. Am sarit de bucurie. Am sunat acasa: e operabil. Nu-i limfom. Dar a venit neurochirurgul si el m-a chemat afara.

Mi-a spus: in toata lumea nu este solutie. I-am multumit. I-am zis: daca la oameni, nu; la Dumnezeu. Am zis, Filip e destul de matur sa-i spuneti direct lui. A venit in salon. S-a asezat langa el si cu o voce blanda i-a spus tot ce urmeaza. Filip era foarte rau. Abia vorbea. S-a uitat la el si a putut spune: “Si atunci?” Si profesorul i-a zis: “Weeks.”…