6 Septembrie

Geneza 27:1-40

Geneza 27: 35: ,,Isaac a zis: „Fratele tău a venit cu vicleşug şi ţi-a luat binecuvântarea”.”

Familia este locul unde învăţăm multe lucruri bune şi uneori, învăţăm multe lucruri rele. Ce învăţăm noi din acest capitol trist din Geneza? Viclenia este păcat. Păcatul are consecinţe. Dumnezeu iartă păcatul celor care se pocăiesc.

Iacov l-a înşelat pe fratele lui, pe Esau. A dorit binecuvântarea cu disperare. Se pare că nu L-a cunoscut nici pe Dumnezeu, nici promisiunile Lui. Oare Isaac şi Rebeca şi-au învăţat copiii să asculte de Domnul? Oare bunicul Avraam i-a învăţat pe nepoţi despre Dumnezeu? Cu siguranţă. Totuşi, relaţia cu Domnul este foarte personală. Este mult mai mult decât o cunoaştere a unor evenimente şi întâmplări. Cine vrea să Îl cunoască, petrece timp cu El. Nu ajunge să ne naştem într-o familie de creştini, ci fiecare dintre noi trebuie să ia decizii zilnice pentru a-L urma şi a-L asculta pe Domnul.

Iacov a uitat că Dumnezeu este drept şi sfânt. S-a temut doar de consecinţele păcatului său. A vrut să nu fie prins şi descoperit ca înşelător. De ce nu a avut curajul să-i spună mamei lui că metoda ei este greşită? De ce nu I-a cerut lui Dumnezeu să intervină? A ales să-l înşele pe tatăl lui şi să folosească numele lui Dumnezeu în minciunile lui. De ce a crezut că Dumnezeu nu vede minciunile lui? La rândul lui, Iacov a fost înşelat dureros de rău de familia lui. Iacov a învăţat că judecata lui Dumnezeu începe de la casa Lui. În 1 Petru 4:17, se afirmă: ,,Căci suntem în clipa când judecata stă să înceapă de la casa lui Dumnezeu. Şi dacă începe cu noi, care va fi sfârşitul celor care nu ascultă de Evanghelia lui Dumnezeu?”

Copiii lui Dumnezeu, care se încred în El, rămân în dragostea Lui (Ioan 15:10), dar vor fi disciplinaţi (Evrei 12:6-10) prin Cuvântul Lui (2 Timotei 3:16) şi prin circumstanţele vieţii.

Esau a pierdut binecuvântarea pentru că a dispreţuit căile Domnului. L-a învinovăţit pe Iacov şi a refuzat să admită că atitudinea lui era neplăcută Domnului. Nu şi-a cerut iertare de la Dumnezeu. A plâns pentru că a pierdut, dar nu şi-a plâns păcatul.

Fiecare om suferă nedreptate, înşelăciune, dezamăgire şi se confruntă cu diferite circumstanţe grele. Dumnezeu lucrează prin toate spre binele nostru, dar nu ne-a promis că va transforma consecinţele păcatelor noastre în bine, dacă alegerile noastre zilnice dovedesc că noi dispreţuim moştenirea spirituală pe care am primit-o. Ce alegem: pocăinţa sau doar regretul? Pocăinţa este acceptarea, recunoaşterea vinei, întoarcerea de la păcat şi de la egoism către Dumnezeu. Regretul este doar o părere de rău fără dorința de schimbare și uneori chiar este curajul de a-i învinovăţi pe alţii (îmi pare rău, dar nu este vina mea, ci a altuia) sau circumstanţele (regrete pentru consecinţe mai mult decât pentru păcat, întoarcerea către sine, îndepărtarea de Dumnezeu). Cum preţuieşti tu valorile tale spirituale? Cum preţuieşti pocăinţa?

Preţuieşte valorile spirituale!