24 Decembrie
Geneza 49:1-28
Geneza 49: 18: ,,În ajutorul Tău, nădăjduiesc, Doamne!”
Iacov se uită la fiii lui şi vede viitorul lor. Cu un ochi se uită în trecut şi cu celălalt, în viitor. Iată ce spune Iacov despre Neftali: „Cât despre Neftali, ,,Neftali este o cerboaică slobodă: rosteşte cuvinte frumoase”.
Neftali înseamnă luptă. S-a luptat ca o cerboaică prinsă în capcana unui vânător, până când a avut libertate. Unul dintre urmaşii lui, Barac, s-a luptat în capcana lui până când Debora a venit şi l-a încurajat să se lupte pentru libertate. Urmaşii lui Neftali au folosit libertatea ca să dea viaţă altora. În Matei 4:15-16, ni se spune: „Ţara lui Zabulon şi ţara lui Neftali, spre mare, dincolo de Iordan, Galilea Neamurilor. Norodul acesta, care zăcea în întuneric, a văzut o mare lumină ; şi peste cei care zăceau în ţinutul şi în umbra morţii, a răsărit lumina.” Domnul Isus, Lumina lumii, a vorbit cuvinte frumoase în ţinutul lor, cuvinte care au dat viaţă multora.
Cum te-a ajutat Domnul să te eliberezi dintr-un conflict sau dintr-o luptă cu cineva? Cum te-a ajutat Domnul ca să o rupi cu păcatul şi cu păgânătatea, ca să ajungi la libertate? Cum te ajută Domnul în fiecare zi ca să rosteşti cuvinte care proclamă viaţă peste tine şi peste cei din jurul tău? Pentru cine eşti tu o încurajare ca să lupte pentru eliberarea din închisoarea păcatului?
Harul lui Dumnezeu ne dă putere să ne încredem în promisiunile Lui şi să răspundem la avertizările Lui. Dacă greşeşti, ţi-ar place ca cineva să te avertizeze? Ce avertizări ţi-a dat Domnul în anul acesta? Ţi-a atras atenţia cu privire la cheltuirea banilor şi a timpului tău? Te-a avertizat Domnul cu privire la caracterul tău, la obiceiurile tale şi la tendinţele tale? Cum ai răspuns?
Ce promisiune ţi-a dat Dumnezeu în anul acesta? Ţi-a promis că va fi cu tine în suferinţă? Cum dovedeşti că te încrezi în El? Harul lui Dumnezeu şi credinţa în jertfa Domnului Isus, ne îndemnă la pocăinţă. Cauţi pocăinţa şi credinţa în fiecare zi?
Iacov spune despre Beniamin: ,,Beniamin este un lup care sfâşie; dimineaţa, mănâncă prada, iar seara, împarte prada răpită”. Beniamin a fost curajos, îndrăzneţ, puternic, un om de succes, dar a fost şi crud, şi plin de slăbiciuni. Violenţa urmaşilor lui s-a văzut la Ghibea lui Beniamin, când ei au făcut lucruri nespus de rele şi urâte (Judecători 19-20).
Împăratul Saul şi apostolul Pavel se trag din seminţia lui Beniamin. Pavel, un lup răpitor, a ajuns să spună: ,,Pentru mine a trăi este Hristos şi a muri este un câştig.” El a experimentat o relaţie minunată cu Hristos, o relaţie care a rămas scrisă pe paginile Bibliei. Cine este Hristos pentru tine? Un prunc într-o iesle? Un împărat? Împăratul împăraților și Domnul domnilor? Ai o relație specială cu Mântuitorul care S-a născut să ne salveze? Poţi spune: ,,Pentru mine a trăi este Hristos şi a muri este un câştig!”? Care sunt punctele tale tari şi care sunt cele slabe? Cum te vei ruga Domnului ca să te ajute în slăbiciunile tale?
Doamne, Isuse Hristoase, Prunc născut în Betleem, Te laud, căci harul Tău m-a mântuit!
Doamne Isuse, Tu eşti ajutorul meu! Tu eşti Împăratul și Mântuitorul meu!
CRĂCIUN FERICIT și numai bucurii alaturi de cei dragi 👼🎄
Multumesc. La fel si tie suflet ales.