Cine are o inimă plină de credincioşie?

Roada Duhului este credincioşia

 

Ce este Credincioşia?

 

 

Ioan 14:26   ,,Dar Mângâitorul, adică Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl în Numele Meu, vă va învăţa toate lucrurile şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu.”

 

,,Duhul Sfânt vă va învăţa.” Duhul Sfânt rodeşte.Roada Duhului este credincioşia.

 

Credincioşia arată prezenţa lui Dumnezeu în viaţa credinciosului.

Criteriul după care ne judecă Domnul nu este succesul ci credincioşia.

Credincioşie înseamnă loialitate, înseamnă să fii demn de încredere în vorbă şi în fapte.

O femeie ,,credincioasă” se ţine de cuvânt, ajunge la întâlnirile programate, ca să nu-i îngrijoreze pe alţii, nu-şi neglijează datoriile.

Credincioşia nu se schimba după ,,cum bate vântul”. Este stabilă, nu capricioasă, nici impulsivă, ci respectabilă.

Credincioşia nu este uşoară. Este lucrarea Duhului Sfânt.

Umblarea în credincioşia lui Dumnezeu cuprinde trei paşi:

1.      Dorinţa de a umbla în Harul Domnului,

2.      Părtăşia zilnică în Cuvânt,

3.      Umblarea prin puterea şi călăuzirea Duhului Sfânt.

Credincioşia are mulţi duşmani.

Oboseala care spune; ,,Nu pot să fac”. Oboseala este o barieră fizică.

Lenea spune: ,,Nu vreau să fac”. Lenea este o bariera mintală.

Lipsa sperantei spune: ,,Nu contează ce fac eu”.

Frica spune: ,,Mă tem”.

Amânarea spune: ,,Mâine”.

Raţiunea spune: ,,Altcineva să facă”.

Apatia spune: ,,Nu-mi pasă”.

Rebeliunea spune: ,,Nu voi face”. Încăpăţânarea este cea mai grea.

Numai Dumnezeu ne poate scăpa de aceşti duşmani ai credincioşiei şi numai El ne poate ajuta să facem ceea ce ne cere El.

 

Credincioşia spune: ,,Pot totul prin Cristos care mă întăreşte”. Filipeni 4:13

 

Domnul să te binecuvânteze cu o inimă plină de credincioşie!